“Vechituri”: dragoste, dialog, prieteni & vecchioni

Hölderlin,   parcă,   se  întreba   “La ce bun poeţii în vremuri de restrişte?” Alţii şi-au pus aceeaşi întrebare în legătură cu filozofii. Ş.a.m.d. Când ura şi monologurile nesfârşite acaparează scena, dragostea şi dialogul devin – sau cel puţin aşa par – îndeletniciri răsuflate. Cine le practică pare de modă veche. Vă recomand astăzi două cărţi ale căror autori vâslesc cu nonşalanţă împotriva curentului. Şi o fac foarte bine.

Legenda spune că Liviu Antonesei ar fi un mare iubăreţ, sau, mai sofisticat spus, un homme à femmes. Scriitorul neagă, nu doar cu fermitate de familist, dar şi cu sinceritate de om matur: „De altfel, nu-mi amintesc să fi avut legături apropiate decît cu femeile pe care chiar le-am iubit. Nu am crezut niciodată în relaţiile întîmplătoare, nici în soluţia eliminării tensiunii printr-o sexualitate sportivă”. Am preferat să merg pînă la capăt, pînă la ultimul capăt, cu dragostea, pentru că aceasta este, aşa cum ar spune Al. Paleologu, unul din acele ”lucruri cu adevărat importante”, poate că singurul într-adevăr important.”

Ultima secvenţă a cărţii este, de altfel, un dialog Liviu Antonesei – Al. Paleologu. Dar până să ajungeţi acolo, veţi afla multe din această carte de suflet. Două noutăţi. Prima: există, totuşi, suflet şi dragostea fără el este ca dialogul fără bună-credinţă. A doua: în Tahiti, “te iubesc” se spune ”té héré néi”, dar asta, continuă Antonesei, ”vine de la o altă expresie care înseamnă a captura, a prinde în capcană.” Mentalităţi şi mentalităţi.

Primele două ediţii ale cărţii lui Liviu Antonesei, Despre dragoste – anatomia unui sentiment, au apărut în 2000 (la editura ieşeană Ars Longa) şi în 2003 (o ediţie electronică, găzduită de Liternet). Cea de acum apare la editura Ideea Europeană.

Singurul lucru care mă pune pe gânduri este acela că, de data aceasta, cartea apare în colecţia Ediţii definitive. Cum ştiu câte ceva şi despre dragoste, şi despre Liviu Antonesei, definitivul ăsta mi se pare uşurel pripit.

Radu Călin Cristea strânge între coperţile unei cărţi de convorbiri, Luntre şi punte, douăsprezece conversaţii despre tranziţie cum îşi subuintitulează de altfel volumul apărut la editura Paralela 45. Ca să nu mai lungesc vorba, reproduc mai jos ce am scris pe coperta a 4-a a volumului pe care-l recomand celor interesaţi să se convingă de faptul că pe lume nu există doar monologul:

“Opzeciştii au avut un parcurs civic dintre cele mai interesante. Până în 1989, mulţi dintre ei nu se încumetau nici măcar să accepte că ar exista un post de radio numit “Europa liberă”, darmite să-i mai asculte emisiunile. Dacă încercau, li se tăia rapid “recepţia” de către părinţi crescuţi cu frica-n oase. După 1989, mulţi dintre colaboratorii şi angajaţii “Europei libere” au fost selectaţi dintre optzecişti…

Important critic literar al generaţiei sale, Radu Călin Cristea s-a dovedit şi un jurnalist excelent. Timpul petrecut la Praga a consacrat o voce atentă, matură şi independentă. Cele douăsprezece discuţii despre chinurile tranziţiei strânse în această carte au avut drept invitaţi personalităţi dintre cele mai pregnante şi diferite. Întrebările incisive şi răspunsurile memorabile abundă.

Dacă mi s-ar cere să propun un motto al acestei cărţi, nu aş avea nici o ezitare să mă opresc la vorbele Doinei Cornea, această fiinţă formidabilă pe care nu o merităm: “Numai un astfel de popor este manipulabil, care nu are nicio judecată critică, logică, îi este lene să se informeze, are o mulţime de răutăţi şi frustrări care îl îmnpiedică să vadă şi să cumpănească realitatea.” 

Tranziţia de la ce considerau românii că nu mai suportă la ce dovedesc că nu ştiu să clădească se află azi, la un deceniu de la realizarea acestor conversaţii radiofonice, la kilometrul zero indicat de Doina Cornea.”

Mai tot iubitorul de muzică ştie că, în acest an, premiul festivalului de la San Remo a fost câştigat de Roberto Vecchioni cu Ancora Amore, nu neapărat printre marile lui cântece, dar un emoţionant apel la raţiune şi compasiune, cântat cu o pasiune “desuetă”. Mă întreb însă câţi au habar că profesorul în vârstă de 68 de ani este unul dintre cei mai importanţi cantautori pe care i-a dat Italia. Pentru mine, alături de  Guccini, De Gregori, Dalla şi Branduardi, rămâne unul din rasa, din ce în ce mai subţire, a uriaşilor dintre care – vai, atât de grăbit – a plecat fabulosul  De André, pe care am avut norocul să-l întâlnesc şi să-l ascult, într-o seară de pomină, graţie prietenului meu florentin Bruno T.

Iată o piesă veche, A te, pe care o reascult de fiecare dată cu  enormă admiraţie.  Iată și textul:

A te che avevi un gatto
indifferente il giorno
che son venuto a dirti
domani non ritorno,

A te che immaginavi
ad ogni mia parola
la vita di mia moglie
che forse è sola:
e ti sforzavi di non ricordare
quell’uomo che tornava
soltanto per picchiare
tua madre che aspettava,
quando scappavi a letto
dicendo a tua sorella
“Vedrai che passa tutto
la Vita è bella..”

A te che gli anni e gli occhi
si mentono ogni sera
anche se negli specchi
la vita è dura..

A te che mi hai ascoltato
cercando di capire
uno che parla al buio
e non sa cosa dire,

A te che mi hai truccato
il mazzo delle carte
perchè vincessi ancora
da qualche parte.

A te con i tuoi “forse”
e la tua Valentina
che in fondo è solo il nome
di una bambina

A te che non c’è un solo uomo
a cui non hai creduto,
amando il suo dolore anche
se si era addormentato,

A te che nascondevi
ridendo la paura
che fosse solamente
un’avventura;

A te che mi dicevi
Sai chi ho scopato ieri?
per non farmi capire
che ero nei tuoi pensieri

A te che mi hai contato
I passi sulle scale
e viene sempre il giorno
che non si sale:

A te nemmeno un sogno
nemmeno un’emozione
A te non ho lasciato
che una brutta canzone.

 

Iată şi un bonus multiplu pentru cei interesaţi de “vechituri”:

, (1977) ușor machiți, cum le stă bine prietenoilor câteodată (Porta Romana)

De André şi Roberto Vecchioni (Bocca di Rosa) 

Dalla şi Francesco De Gregori (Ma Como Fanno I Marinai)

Dalla şi Francesco De Gregori, ceva mai puţin tineri, dar la fel de fabuloşi (Titanic)

și Fabrizio De André, La canzone di Marinella

Francesco Guccini, di Praga (1),   di Praga (2)

De André, Dori Ghezzi şi câţiva prieteni (Andrea)…

0

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist