Utopia unei “altfel de clase politice” – triptic

Photo-blog-7-150x150[1]I. Moralitatea nu constituie o valoare cardinală a politicii. Este doar speranța utopică a electoratului aflat, permanent, în căutarea unei “altfel de clase politice”.

Când un membru al Legislativului etichetează un președinte-ales “ilegitim”, deși alegerile au fost libere și echitabile, el încalcă reguli pe care le impune altora.

Când un astfel de membru al Legislativului declară că nu va participa la Inaugurare, pentru că președintele-ales este “ilegitim” iar pentru declarația asta este scăldat în osanale, nu e rost de o “altfel de clasă politică”.

Clasa politică este doar chipul electoratului răsfrânt în oglindă. Un electorat incapabil să trimită acasă legiuitori imbecili nu poate crea o “altfel de clasă politică”.

II. Dintre promisiunile președintelui “ilegitim”, două nu-mi ies din minte. Cea dintâi a făcut-o în timpul campaniei electorale; cea de a doua – acum câteva zile.

Prima (mai irealizabilă chiar decât achitarea notei de plată pentru Zidul dintre SUA și Mexic de către mexicani) este limitarea numărului de mandate pentru membrii Congresului.

Republicanii și Democrații se vor fi urând de moarte, dar vor face front comun (ca de atâtea alte ori, când a fost vorba de privilegii comune) împotriva acestei inițiative sănătoase.

Cum să “lași la vatră” un imbecil cu gură mare, după ce a beneficiat de 16 (!) mandate, timp în care cei ale căror interese le “reprezintă”  nu sunt deloc siguri că le este nițeluș mai bine?

A doua – promisiunea că va crea mai multe locuri de muncă decât a creat până acum chiar Dumnezeu. Îndeplinirea acesteia nu lasă niciun dram de dubiu. De ce?

Cum Dumnezeu nu a creat până acum niciun loc de muncă (nu deține portofoliul Ministerului Muncii), viitorul președinte american ar trebui să fie un tăntălău pentru a nu crea măcar unul.

Dumnezeu a creat altceva – un loc unde Adam și Eva să rămână singura utopie realizabilă. Nu i-a reușit, fiindcă cei doi s-au pus pe creat situații prin care amenințau cu procrearea.

Atunci, Dumnezeu i-a expulzat pe Pământ, oferindu-le șansa de a crea și procrea cât îi țin balamalele. Și de procreat au reușit, fiindcă numai azi suntem peste 7 miliarde.

În privința creării locurilor de muncă, Adam și Eva stau mai slăbuț. Și viitorul președinte al Statelor Unite nu cu Dumnezeu se află în competiție, ci cu Adam și Eva.

De aceea, tot ce pot spune înainte de Inaugurare este: “Doamne, ajută!

III. Dacă apariția unei “altfel de clase politice” a fost întotdeauna o utopie, existența unor “altfel de oameni politici” este posibilă.

Când lui George Washington i s-a cerut să candideze pentru un al treilea mandat de președinte, refuzul său a fost categoric, nu doar pentru că nu dorea să fie perceput ca un tiran, ca un rege.

În 1799, Jonathan Trumbull Jr (guvernator al Connecticutului și fost secretar militar al lui Washington în timpul Revoluției) îi scria următoarele: “Election of a President is near at hand and I have confidence in believing, that, should your Name again be brort up . . . you will not disappoint the hopes & Desires of the Wise & Good in every State, by refusing to come forward once more to the relief & support of your injured Country.”

Printre altele, refuzul transmis de Washington lui Trumbull cuprindea și această frază: “Prudence on my part must arrest any attempt of the well meant, but mistaken views of my friends, to introduce me again into the Chair of Government.”  

Ce credea Washington despre clasa politică a vremii? Era convins că scena politică era atât de înfierbântată, încât politicienii erau dezinteresați de adevăr și decență, attacking every character, without respect to persons – Public or Private, – who happen to differ from themselves in Politics.”

Acel climat îl determinase pe George Washington ca în discursul său de adio, din 1796, să facă o previziune sumbră, care s-a împlinit în multiple rânduri: unprincipled men will be enabled to subvert the power of the people and to usurp for themselves the reins of government.”

În vreme ce a fi politician a devenit (vai!) o meserie pe viață, transferul pașnic al puterii politice pare a fi devenit o artă pentru care din ce în ce mai puțini politicieni au o vocație certă.

dt_signature2-e1270748737227[1]

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist
Posted in