Ura de rasă: M. de Villèle vs. M. de Chateaubriand

Photo-blog-71-150x15011848. În februarie, Franța înregistrează prima dintre tulburările care aveau să cuprindă bună parte a Europei. Charles Augustine Sainte-Beuve petrece întregul an la Liège, unde predă un curs care avea să devină celebru –  Chateaubriand et son groupe littéraire  sous l’Empire. În iulie, Chateaubriand moare la Paris.

Încercând să explice avatarurile politice ale autorului lui René, Sainte-Beuve numește printre cele trei trăsături esențiale ale lui Chateaubriand onoarea – “cette exaltation de l’âme qui maintient le coeur incorruptible au milieu de la corruption, ce principe régénérateur placé auprès du principe dévorant”.

Avatarurile politice ale lui Chateaubriand sunt legate de nume ca Napoleon, Casa de Bourbon-Orléans, Ludovic al XVIII-lea sau Carol al X-lea. Funcțiile politice sunt diverse, de la ambasador (în Prusia, Anglia, plenipotențiar la Congresul de la Verona, 1822) la ministru de stat și ministru de externe.

Cum refuză să depună jurământul de credință față de Casa de Orléans, în 1830 regele Ludovic-Filip îl scoate definitiv de pe orbita politică. Cu șase ani înainte, în pofida succesului înregistrat la Verona, Chateaubriand fusese destituit de primul ministru Jean-Baptiste de Villèle, șeful grupului ultra-regalist.

Deziluziile politice ale scriitorului care se declara “sprijinitor al Bourbonilor – din spirit de onoare; monarhist – din rațiune; și republican ca gust și temperament”, încercând “să țină partea taberei aflate în cel mai mare pericol”, au pentru Sainte-Beuve o cheie în care trebuie citite: conflictul ireductibil dintre oamenii politici și intelectuali; “poeții” – cum îi numea Sainte-Beuve.

Să-i dăm cuvântul:

09.26

“On est, en un mot, poussé à jouer, sur le moindre chance provocante, le tout pour le tout. E voilà pourquoi, l’avouerai-je en passant?, j’ai toujours frémi quand je vu des poëtes, de vrais poëtes, se prendre á la politique et pretender á devenir nos pilotes.”/…/

“Ces enfants du caprice, de la fantaisie et du rève sont d’une race tout opposéé de celles des vrais homes d’État, des Auguste, des Richelieu, des Cromwell, des Guillaume d’Orange, des Pitt, et, pour prendre un nom sans tache, des Washington. Au moindre degrée, entre M. de Villèle et M. de Chateaubriand, c’était une haine de race.”

Aceeași ”ură de rasă” ar putea fi și explicația faptului că un om politic care-și caută astăzi un moștenitor nu s-a oprit la numele niciunuia dintre intelectualii (“poeții”, cum îi numea Sainte-Beuve) care timp de aproape un deceniu și-au câștigat “privilegiul” de a fi numiți ”intelectualii lui Icsulescu”. Instinctul îi spune că viitorul “animal politic” se află în altă parte. Are dreptate? Vom vedea.

Când are nevoie, omul politic aduce lângă el “poetul”, dar nu-l consideră niciodată din aceeași rasă cu el. Celelalte două trăsături definitorii ale lui Chateaubriand ar fi, după Sainte-Beuve, plictiseala – provocată de un soi de nemulțumire perpetuă, “melancolică și fără motiv”, un fel de spleen și un “delir al iluziilor romanești” – provocat de un soi de cult al tinereții.

Chiar dacă ajung pentru o vreme la Bruxelles, “poeții” sunt arondați mai degrabă la Liège. Dacă își asumă acest adevăr, de la bun început, intelectualii cu angajamente politice pot evita să transforme orice deziluzie într-o tragedie.

dt_signature2-e1270748737227[1]

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist