Unicameral, uninominal, unii și alții

Când a fost lansată ideea parlamentului unicameral am spus de ce nu mi se pare strălucită. Socoteala de acasă (mai puțini neaveniți, calitate sporită a muncii) nu se potrivește, nici în acest caz, cu socoteala din târg – mai puțin neaveniți nu înseamnă, în mod automat, o creștere substanțială a calității muncii parlamentare, dacă marea majoritate a parlamentarilor o reprezintă tot neaveniții.

Nici ideea că uninominalul va conduce, automat, “la maturizarea electoratului” nu mi se pare prea inspirată. Așa cum atomizarea artificială a  eșichierului politic în primii ani postdecembriști nu a însemnat, neapărat, dovada unei democrații solide, nici raționamentul că, mulțumită uninominalului, practic, s-ar putea ajunge doar la două partide politice prezente permanent în parlament nu mi se pare o performanță de gândire politică.

Uninominalul nu va rezolva nici măcar jenanta problemă a traseismului politic. Că există două, nouă sau douăzeci de partide, traseistul își urmează… traseul. Traseismul este o vocație, nu o simplă îndeletnicire. Este și o ofertă care răspunde cererii pieței.

Nu există sistem electoral perfect. Există doar sisteme electorale mai potrivite ori mai puțin potrivite pentru o anumită realitate. Nu cred că uninominalul (sistem majoritar/câștigătorul ia totul) este ce-i trebuie României astăzi. Despre importul de modele electorale și capcanele pe care orice sistem electoral le poartă cu el am scris,  în cîteva rânduri. Cel mai recent aici.

 

Ilustrație & Copyright 2011 - DION

Am lucrat timp de paisprezece ani în cea mai mare organizație din lume care se ocupă de sisteme electorale. Timp de opt ani, în obligațiile mele a intrat și coordonarea activității unui mare departament de cercetare. În acei ani, am reprezentat organizația mea în comitetul director al celui mai important proiect internațional de specialitate. Este și motivul pentru care îndrăznesc să spun că știu despre ce vorbesc, chiar dacă nu vorbesc toată ziua despre partea tehnică a alegerilor.

Ce-aș face, dacă aș fi întrebat ce-i trebuie astăzi României ca sistem electoral? M-aș rezuma să răspund prin relatarea unei discuții de pe la mijlocul anilor 90.

Undeva, într-o țară postcomunistă, un șef de stat m-a invitat la cină. La un moment dat, m-a întrebat care este cel mai bun sistem electoral, fiindcă l-ar vrea aplicat în țara sa. Tot ce i-am putut răspunde a fost că încearcă să construiască un autoturism perfect și pentru asta ia, să spunem, motorul unui Rolls-Royce, caroseria unui Mercedes, frânele unui Ferrari, eleganța unui Maserati, transmisia unui Porsche, volanul unui BMW seria M, suspensia de la Citroen, robustețea unui Jeep ș.a.m.d.

Prototipul mașinii e gata, constructorul întoarce cheia în contact, dar mașina nu pleacă.
Face câteva modificări, mașina pornește, dar, pe drum, bolidul visurilor sale se comportă lamentabil.

Gazda mea a zâmbit și a făcut ce a crezut. Ne-am reîntâlnit peste ani, l-am invitat eu la masă și am depănat amintiri. La un moment dat mi-a spus: ”Să știți, eu și acum mă gândesc la ce mi-ați spus în seara aceea despre mașina perfectă.”

Ne simțeam amândoi prea bine pentru a-i fi răspuns: ”Ar fi fost atât de greu să vă gândiți atunci, dacă tot m-ați întrebat?”

Oamenii politici au obiceiul de a-ți cere sfatul, după ce au luat deja o decizie. De aceea, primul lucru pe care trebuie să-l faci, când un politician îți cere sfatul, este să te întrebi: ”Oare ce i-o fi venit?”

Și încă un lucru – oamenii politici înțelepți nu aprobă în parlament doar legi care-i ajută cât sunt la putere, ci, mai ales, legi care să nu-i defavorizeze când ajung în opoziție.

Unii și alții.

 

0

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist