Un “mit anti-american”: Teo Peter

1200 de cablograme ale ambasadei Statelor Unite din Bucureşti adresate Washingtonului se numără printre documentele intrate pe mâna celor de la WikiLeaks. Câteva zeci de asemenea documente au fost livrtae pieţei media din România. Cum era de aşteptat, unii folosesc aceste documente drept pârghii contondente împotriva duşmanilor politici, alţii comentează conţinutul stenogramelor şi semnificaţia alcătuirii lor în chipuri dintre cele mai diferite.

Am mărturisit deja că mă număr printre cei care cred că documentele furate de un soldat american şi ajunse la Julian Assange nu aduc nimic neaşteptat. Culegerea de informaţii o practică toată lumea. Felul în care sunt prelucrate aceste informaţii şi calitatea produsului final depind de foarte mulţi factori.

Poate fi deconcertant să afli că un diplomat sau altul ia în serios nu doar lucrurile demne de aşa ceva, dar şi flecăreala unor ipochimeni – de la ziariastul corupt la politicianul fanfaron. Pe unii i-ar deprima chiar şi pagini ale unui Talleyrand, aşa că nu văd de unde marea supriză în faţa existenţei diplomatului de duzină.

Unul dintre subiectele cele mai interesante readuse în discuţie de publicarea buclucaşelor documente este cel despre anti-americanism. De la demersul teoretic la comentariul direct şi aplicat discuţia mi se pare binevenită. Cum o purtăm are, cred eu, o importanţă majoră.

Într-unul dintre demersurile teoretice (apărut iniţial în 2001 şi reluat astăzi) găsesc afirmaţii ce mă nedumeresc.

În primul rând, sintagma ”mitul anti-american”. Nu toate reacţiile anti-americane sunt ficţionale, inventate de cei care urăsc America. Multe asemenea reacţii sunt o realitate pregnantă, cu vârfuri de criză și puncte de oarecare acalmie, dar constituind o constantă a plasării pe o poziţie foarte critică faţă de ce reprezintă America.

O altă eroare este aruncarea tuturor argumrentelor în aceeași pălărie, căci riscăm să subsumăm unui tip de anti-americanism şi altele, generate de alte motive:

“Nu încape îndoială: mitul politic anti-american este inseparabil de structurile ideologice care au inpirat şi inspiră mişcările teroriste de sorginte fundamentalistă. Tema este importantă întrucît fără o inţelegere a motivaţiilor acestor grupări de fanatici nu vom putea riposta de o maniera comprehensivă şi sistematică la teribila lor sfidare.

Evident, nu poate exista o asemenea îndoială, dar sentimente foarte anti-americane au şi  mulţi oameni neatinşi de vreun fanatism și cotrobăiţi de impulsuri teroriste.

Altă afirmaţie vulnerabilă mi se pare următoarea:

”Pentru ei, există un singur adevăr, anume cel revelat în dogma căreia i se închină. Occidentul liberal şi cei care îi împărtăşesc valorile refuză tocmai acest monism exclusvist.  Ben Laden şi partizanii săi sînt astfel expresia patologică a unei direcţii politico-intelectuale impregnată de resentiment anti-modern şi dezgust în raport cu tot ce înseamnă cultura toleranţei şi a dialogului.”

Adevărat dar insuficient, căci anti-americanismul nu este practicat doar de indivizi şi comunităţi de felul celor menţionate de autor. Anti-americanismul este exprimat (deseori chiar exhibat) şi în ţări ale ”Occidentului liberal”.

Pasul următor:

Occidentul înseamnă supremaţia legii, încredere şi responsabilizare, ceea ce se cheamă accountability.”

Asta ar putea sau ar trebui să însemne Occidentul. Uneori, chiar asta înseamnă. Alteori – nu.  În plus, anti-americanismul multor occidentali liberali vine şi din prăpastia pe care o văd (din ce în ce mai des, spun unii dintre ei) între retorica valorilor americane şi lipsa flagrantă de respect faţă de asemenea valori depistabilă în chiar acţiunile retorilor. Ce să mai spun de motivele celor impregnați “de resentiment anti-modern”.

Iată şi finalul raţionamentului:

”La ora actuală, oricîte rezerve am avea faţă de unele sau altele din faţetele experimentului numit America, antimericanismul a devenit sinonim cu antiumanismul.”

Afirmând  asta în 2001 şi 2011, un asemenea autor poate sugera că, din 1976 — când perora “Un răspuns de principiu, menit să ne asigure înţelegerea limpede a semnificaţiei autentice a apariţiei în prezent a unor forţe anticapitaliste din ce în ce mai diverse, îl aflăm în definirea de către tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretarul general al Partidului Comunist Român, de pe poziţiile marxismului creator, a actualei faze a crizei sistemului mondial capitalist (…). Capitalismul nu poate fi nimicit prin vagi reverii, prin revolte dogmatice, prin tranziţii bruşte şi prin studii metafizice. Singura modalitate de a depăşi acest statu-quo este revoluţia socialistă, în care clasa muncitoare, condusă de Partidul politic revoluţionar, va avea rolul principal”. ” — şi până azi, ce s-a schimbat în discursul său este doar opţiunea politică.

În esenţă, discursul pare a fi rămas tot de natură propagandistică. Şi tocmai un astfel de discurs este parte a problemei, nu a soluţiei. Să arunci în ”antiumanism” orice formă de anti-americanism mi se pare o enormitate. Atât ca demers teoretic, cât și în ordinea reacțiilor pe care le poate declanșa un asemenea demers.

 

Ilustrație & Copyright 2011 - Alex. DIMITROV

”Pe lângă locurile în care se manifestă visceral, anti-americanismul e o stare latentă răspândită prin redacţii şi se manifestă în momente cheie, ziariştii fiind în general seduşi de tentaţia populismului extrem (vezi intervenţia americană in Serbia, cazul Teo Peter, telegramele Wikileaks etc)”, scrie un cunoscut jurnalist.

Populismul la care se referă autorul nu este nici el un mit, este o realitate, asemeni anti-americanismului. Includerea cazului Teo Peter printre exemplele ce trebuie să susţină constatarea este o eroare.

Felul în care a fost administrat cazul Teo Peter constituie o ruşine. Şi pentru partea română şi pentru partea americană. Că telegramele ajunse pe mâna celor de la WikiLeaks oferă încă o şansă spiritului anti-american să se manifeste e de netăgăduit, dar să crezi că toţi cei scârbiți citind detaliile cazului Teo Peter sunt neapărat anti-americani, este o concluzie aberantă.

Faptele.

Un cetăţean român este omorât de un pușcaș marin american într-un accident de circulaţie. Intră în acţiune imunitatea diplomatică şi pușcașul marin nu este deferit justiţiei române. Este trimis acasă. Militar fiind, este judecat de o curte militară

Până în acest punct, cazul curge potrivit unor cutume diplomatice. Prost explicate de unii,  neluate în seamă de cei sufocaţi de furie, sau, ca să preiau eticheta în discuţie, orbiţi  de anti-americanism. Fie și Wikipedia poate ajuta la înțelegerea unor mecanisme – aici.

Procesul diplomatului (a cărui vinovăţie este beyond a reasonable doubt) este o cacealma. Apărarea reuşeşte să-l scoată basma curată, invocând argumente dintre cele mai aiuritoare: de fapt, nu ar exista nici o probă că Teo Peter se afla în taxiul făcut zob de mașina de teren condusă de pușcașul american. E de mirare că apărarea nu a pretins că, de fapt, Teo Peter nici nu a existat vreodată, el fiind un mit anti-american.

Pro-americani, dincolo de orice bun-simţ, unii se întreabă cu cinism de ce este deranjată familia lui Teo Peter de verdictul respectiv. Pe Teo tot nu-l mai învie nimeni şi oricum familia lui a primit o sumă cu “multe zerouri”, iar americanii au avut tot dreptul să-şi apere un diplomat. Iată, zic eu, o gândire sub zero.

În ziua de 21 ianuarie, 1997, diplomatul georgian Guergui Makharadze – conducând beat criţă – omoară o adolescentă în vârstă de 16 ani în centrul Washingtonului. Autorităţile americane cer ca diplomatul georgian să le fie predat spre a fi judecat.

Iniţial, Georgia refuză, invocând imunitatea diplomatică. Presiuniule americane continuă. Până la urmă, preşedintele georgian Eduard Șevardnadze decide ca diplomatul să fie predat şi judecat în Statele Unite. Makharadze este condamnat la 21 de ani de puşcărie. După 7 ani de detenţie într-un penitenciar federal american, este transferat într-o puşcărie din Georgie pentru a ispăşi restul pedepsei. Câteva amănunte aici.

Este, cumva, semn de anti-americanism să observi diferenţa între felul în care au fost tratate cazul diplomatului georgian şi cel al puşcaşului marin american Christopther Van Goethem?

Ce s-ar fi întâmplat dacă un diplomat român, aflat prin New Jersey, ar fi dat cu maşina peste Bruce Springsteen şi l-ar fi omorât?

Să ne mai mirăm că muşamalizarea cazului Christopher Van Goethem încurajează speculuaţii potrivit căror, de fapt, la volanul maşinii se afla odrasla ambasadorului american şi nu puşcaşul marin?

Să ne mai mirăm că un anume tip de anti-americanism este produs, întreținut și ajutat să prospere chiar și de cine ar fi interesat ca asemenea (re)sentimente să nu existe?

Mă întorc de unde am plecat – discuţia despre anti-americanism şi cauzele lui este foarte binevenită. De argumentele pe care le etalăm depinde unde duce o asemenea discuţie. Și genuflexiunile unora și ura viscerală sau blocajele ideologice sunt contraproductive. Procedând astfel, devenim parte a problemei, nu a soluției.

 

0

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist
Posted in