Un linșat pentru eternitate: belicosul Rollerică

LINȘÁJ, linșaje, s. n. Ucidere fără judecată a cuiva de către o mulțime agitată, ațâțată; linșare. – Din fr. lynchage.

Ilustrație & Copyright 2012 - DION
Ilustrație & Copyright 2012 – DION

În vreme ce toți ceilalți muritori își dau sufletul la primul linșaj care le este administrat, Vladimir Tismăneanu rezistă la trei linșaje pe săptămână. Și asta de când se știe. Semn că avem de-a face cu un nemuritor.

Nemuritor a devenit și spiritul rollerian în care Vladimir Tismăneanu prezintă istorii și istorioare, doar-doar adevărul va lua forma călimării sale calibrate și recalibrate, în funcție de un nou linșaj.

Uzurpator de tragedii pare a fi devenit un hobby spectaculos.

Pentru a ne reaminti în ce “pericol” de moarte se află, Vladimir Tismăneanu comite o imensă impietate, tupilându-se în tragedia uciderii lui Ioan Petru Culianu, care, în ziua de 5 ianuarie, ar fi împlinit 65 de ani. (AICI)

Incapabil să-și impună întotdeauna, prin argumente, punctul de vedere în dezbaterile în care se angajează, Vladimir Tismăneanu recurge, din ce în ce mai des, la procedee care îl descalifică pentru eternitate.

Dacă în 2007 se adresa unei instituții federale americane spre a reclama un angajat al instituției pentru ”vina” de a fi criticat slăbiciunile Raportului Final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comunismului în România, azi amenință cu buzduganul antisemitismului.

De data aceasta, ograda în care aterizează buzduganul este cea a revistei Observator cultural. Belicosul Rollerică ține să mă amestece în somația adresată dnei Carmen Mușat, Redactor-șef al revistei:

“Vă simțiți bine în compania lui Victor Roncea, Mircea Platon, Ovidiu Hurduzeu, Alexandru Racu, Dorin Tudoran (fostul disident și fostul sfetnic plătit al lui Felix), a lui Florin Dobrescu si a partidului “Totul pentru Țară”?

Recunosc, am fost disident, huzureală care nu l-a tentat, nicio secundă, pe Vladimir Tismăneanu pe vremea când locuia în România și era măcinat de întrebarea hamletiană “De ce unii în nomenclatură și alții doar în nomenclaturică?”

Recunosc, părăsind România, am încetat să mă consider un disident, căci mă feresc de contradicții în termeni. Că alții, care au tăcut pe brânci în România, cum au ajuns în Occident au început să se simtă/considere disidenți prin corespondență e un umor involuntar care-i privește.

Nu am fost niciodată “sfetnic” – nici plătit, nici pro bono – al lui “Felix”, pentru că, în anul 2004 “Felix”, nu exista.

Exista doar Dan Voiculescu, proprietarul Jurnalului Național unde semnau, la invitația lui Marius Tucă, și Cărtărescu, și Dinescu, și Hurezeanu, și Pleșu, și Tismăneanu, și Tudoran, dar nu osanale aduse proprietarului publicației sau partidului său.

Am sosit în București în ziua de 18 august, 2004. Contractul meu de consultanță electorală cu PUR a început la 20 august. În momentul semnării contractului, Dan Voiculescu se afla în posesia unui document (din anul 2003) prin care C.N.S.A.S. atesta calitatea de necolaborator al Securității ca poliție politică.

Am stat în România până în ziua de 29 august.

La 5 septembrie, PUR a hotărât să reintre în alianța cu PSD.

Am anunțat conducerea PUR că, deși respectam decizia partidului (din care nu făceam parte), după decizia din 5 septembrie, nu mai doream să continui contractul de consultanță electorală.

În perioada contractului, nu am semnat nici în Jurnalul Național, nici în altă publicație românească comentarii “la zi”, texte despre scena politică românească.

La 25 septembrie, a fost anunțată public încetarea contractului. Fără scandal, fără incriminări, fără circul obișnuit care apare în asemenea situații. Și lipsa circului — acest strălucit înlocuitor al pâinii — este inadmisibilă.

Peste câteva luni, “prietenul pe viață” al lui Vladimir Tismăneanu – președintele Traian Băsescu – îl convingea pe Dan Voiculescu să intre la guvernare. După o vreme, același președinte (ca și sfetnicii săi) vorbea despre ”soluția imorală”.

În lipsa dosarului de rețea, chiar și în 2005, C.N.S.A.S. îl considera, încă o dată, pe Dan Voiculescu necolaborator al Securității ca poliție politică.

“Felix” a devenit ”persoană publică” abia  în 2006 (adică la doi ani după încetarea contractului meu cu PUR), când a apărut dosarul de rețea care a putut fi coroborat cu notele aflate în dosarul de urmărire a lui Dan Voiculescu de către aceeași Securitate. (AICI)

La apariția primelor informații care indicau o colaborare a lui Dan Voiculescu cu Securitatea, am publicat, chiar în Jurnalul Național, pamfletul ”Felix, Mircea și Dorin” și am comunicat conducerii ziarului că îmi încetez colaborarea. Se știe ce a urmat.

A fi acuzat că am fost “sfetnicul lui Felix” este ca și cum l-ai acuza pe Vladimir Tismăneanu că, pe vremea când colabora la un Dicționar coordonat de Virgil Măgureanu, știa că Măgureanu era rezident al Securității ori, mai știi, era și el rezident.

Dincolo de alte detalii care marchează felul diferit în care Vladimir Tismăneanu și eu trecem prin viață, există și acela că, de peste 10 ani se caută, în zadar, rânduri elogiase semnate de ”sfetnicul lui Felix”.

În schimb, pe lângă volumul ”Marele șoc” – scris împreună cu Ion Iliescu –, din publicistica lui Vladimir Tismăneanu se pot alcătui câteva volume de servilism (aka “pupinism”) practicat în “deceniul Băsescu”. Despre era Ceaușescu nu pomenesc, fiindcă nu se face, nu-i așa?

În publicistica mea, Dan Voiculescu s-a regăsit, nu de puține ori, la fel de dotat moral ca Richard al III-lea. Vladimir Tismăneanu ne-a vorbit de Traian Băsescu ca de un Henric al V-lea.

Ilustrație @ Copyright 2011 - Alex. DIMITROV
Ilustrație @ Copyright 2011 – Alex. DIMITROV

În sfârșit, pentru că Vladimir Tismăneanu cere tuturor să-și clarifice pozițiile, iat-o pe a mea:

Volodea, pentru niciun om serios, evreitatea ta nu poate constitui o problemă. Lichelismul – da. Pe mine chiar mă scârbește. Ca și nemărginita obrăznicie a prelegerilor tale antitupeu. (AICI)

Chutzpah mai mică, fiindcă tupeul tău a devenit de dicționar!

dt_signature2-e1270748737227[1]

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist
Posted in