Trinitatea fondatoare: Dragoș Paul Aligică

I

Dragoș Paul Aligică

Noi credeam c-o ai mai mare.

Mintea, carevasăzică.

 Deh, minoritatea doare,

Că e mare, că e mică.

 Dragoș Paul Aligică

Trinitate fondatoare.

Rareori vorba ”Unde-i multă minte, e și prostie multă” se dovedește mai adevărată decât în cazul paradoxalului domn Dragoș Paul Aligică.

Am publicat cândva un miniserial intitulat “Gândirea mitocană” – boală de care se îndrăgostesc oameni deștepți, când fac prostia de a-i lua pe toți ceilalți drept idioți.

Tobă de carte, cu mare doxă și trei doctorate “under his belt”, cum iese din colivia doctrinară și dă de aer proaspăt, Dragoș Paul Aligică e ușor de confundat cu Dan Diaconescu.

Azi, se alătură celor care clamează că nu milioanele de votanți au decis victoria lui Klaus Iohannis, ci o tabacheră de ilustrologi care a stat neclintită în fața barbariei.

Mai abitir decât cocoșatul lui Dinescu care a stat drept în fața dictaturii ceaușiste.

Sunt sătul până peste cap de cei care, spre a-și odihni creierele, consideră că intelectualii sunt de vină pentru tot ce merge rău în România.

Dar, citindu-l pe dl Aligică, abia îmi reprim un sentiment de înțelegere pentru cei care ar da țara pe mâna unui sindicat de prostituate cu harul comunicării.

Citez:

“Tot ceea ce s-a întâmplat în aceşti ani, culminând cu duminica trecută, ni se datorează nouă. E victoria unei minorităţi, ăştia care mai bine sau mai rău, mai eficient sau mai ineficient am rezistat în picioare asaltului barbarilor, canaliilor şi iresponsabililor. Punct. Asta e.

Nu uitaţi că suntem o minoritate şi că am învins un partid-stat şi o majoritate populară, alcătuită din iresponsabili prezenţi sau absenţi, în mod egal de periculoşi social. Merităm să fim mândri de noi. Şi am câştigat dreptul să spunem lucrurilor pe nume. Să nu ne mai furăm singuri căciulă.

NU suntem toţi o apă şi-un pământ, nu e victoria “poporului”, nu pupăm piaţa endependenței toţi în hora mare a fraternităţii, în care canalia şi omul corect, cei care au stat drept şi au rezistat şi oportuniştii şi iresponsabilii, fără coloană vertebrală, îşi dau mâna într-o iertare şi uitare generale, revenind cu toţii la forma şi starea intițială, la cel mai mic numitor comun.

Adică la ei, la standardele lor de pigmei şi deformaţi moral şi politic. Asta e ceea ce ar vrea ei: să ne şantajeze la sentiment, că să vezi că să nu crezi, democraţie, solidaritate, împăcare naţională.”

08.31

Comentarii prin “șantaj la sentiment”:

– Recomandăm o recitire a clasicilor: ”piața endependenți”, nu ”piața endependenței”. Trecând la postmoderni: Dragoș Paul Aligică, nu Dragoș Paul Alu’ Gică. Altfel, nu ne vom dumiri care vulg și prin ce piață îl aleargă pe elitistul nostru pentru a-l prinde în hora fraternității oportuniste.

– Dl Aligică umblă prin agora cu coada ridicată, administrând victoria prin excludere, nu prin includere. Și ăsta-i semn de somnambulism ideologic. Se cuvine să-l trezim (tandru, ca să nu cadă de pe streașină) pentru a-i spune cum arată lumea adevărată:

“Alo, băi Tocqueville, singura victorie pe care ați obținut-o de unii singuri a fost cea din 2 noiembrie, cu epocalul 4.5% sub care i-ați strivit pe Vadim (4.03%), Meleșcanu (1.09%) și colosul William Brânză (0.45).”

Când te invită cineva la un pahar de Jidvei, nu se face să strâmbi din nas și să te dai băutor doar de Dom Pérignon, fiindcă, la asemenea pretenții, trebuie să vii cu ceva mai multe procente.

Cu 4.5% nu ești bun nici de-o bragă. Așa că, “Hai noroc!”

dt_signature2-e1270748737227[1]

 

 

0

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist
Posted in