TRAIAN BĂSESCU

Desen & Copyright @ 2013 - DION
Desen & Copyright @ 2013 – DION

Peste o zi, pleacă de la Cotroceni cel mai dinamic politician român postdecembrist de până acum.

Viteza lui de reacție, instinctul extraordinarului “animal politic” care este și alte calități au făcut ca imaginea predecesorilor săi să pară a unor cicliști de velodrom, încremeniți încă în sur place la multă vreme după terminarea cursei.

Fermitatea, vocația blitzkrieg-ului dublată de capacitatea de a face față unor lungi, extenuante și nemiloase lupte de gherilă l-au transformat într-un simbol al omului politic gata să facă, oricând, orice spre a-și impune punctul de vedere.

Până la el, s-a spus că scopul scuză mijloacele.

În cazul său, se poate spune că omul scuză mijloacele. O schimbare de paradigmă cu efecte imprevizibile pe termen lung.

De aici la portretul nemeritat al unui dictator impenitent nu a mai fost decât un pas. Și unii l-au făcut cu voluptate.

Decizia de a fi un președinte-jucător l-a făcut să faulteze și să fie faultat; deseori, într-o manieră de o grosolănie surprinzătoare chiar pentru o lume care nu a putut fi niciodată confundată cu o Academie de Dans și Bune Maniere.

A forțat limitele Constituției, câștigându-și simpatia mulțimilor fascinate de un mai bine și mai drept pentru care se făcuse prea puțin până la el.

Simpatizanții săi au închis ochii în fața unor asemenea asalturi, vrăjiți de iluzia periculoasă că, pentru consolidarea unui stat de drept, totul e justificat.

Și-a acuzat adversarii de forțarea limitelor Constituției și subminarea statului de drept, deși, în multe cazuri, aceștia puneau la încercare fibra statului de drept prin acțiuni și procedee nu  întotdeauna mai neortodoxe decât cele folosite de el, dar mai puțin populare.

Inițial, părea că are mai degrabă datele unui președinte de politică internă decât al unuia de politică externă.

După un deceniu prezidențial, rezultatele sale în politica externă sunt – sau cel puțin par – mai bune decât cele din politica internă.

A lansat numeroase proiecte.

Unele au sfârșit prin a deveni realizări de netăgăduit. Altele și-au dat obștescul sfârșit, înainte de a prinde o formă bine definită. A părut că face și atunci când doar vorbea. A vorbit, deseori spre a nu fi acuzat că nu face.

S-a spus că și-a luat sfătuitori, mai mult spre a avea cine să-l asculte, decât să asculte la ce era sfătuit.

În jurul său s-a instaurat o camarilă sofisticată, grație unei proximități mai eficiente decât tradiționala “birourilor noastre vizavi de biroul său”. O camarilă mediatică, cu multe butoane remote.

Oameni care, fără a fi jurnaliști per se, au avut —  tocmai pentru că nu sunt cu toți simpli jurnaliști – o pondere mediatică importantă. Fără ei, războaiele mediatice pe care le-a declanșat sau cărora doar le-a răspuns ar fi putut sfârși altfel.

L-am admirat. L-am disprețuit. I-am fost recunoscător – chiar în prefața unei cărți. La nivel personal, nu am avut niciodată ce să-i reproșez – față de mine s-a purtat admirabil, chiar dacă l-am criticat cu mult mai mult decât l-am lăudat.

Felul în care și-a terminat al doilea mandat a fost deprimant.

Până și câțiva din admiratorii săi necondiționați s-au dezis de el pe ultimele sute de metri. Mă întreb dacă lucrurile nu ar fi stat altfel, în cazul în care, vreme de un deceniu, astfel de oameni n-ar fi uitat cu desăvârșire de existența spiritului critic.

Dacă în literatura dramatică există scena unui rege încolțit care strigă “A horse! A horse! My kingdom for a horse”, reportajul crud al acestui sfârșit de mandat ne confruntă cu episodul unui  ”Elena! Elena! Elena, în schimbul unei moșteniri politice!”

Este o scenă tragică, în pofida aparenței de dramoletă. Un politician de mare talent iese din scenă pe ușa din spate, chiar dacă unii vor să mascheze acest lucru, invitându-l să facă o ultimă baie de mulțime în mijlocul Bucureștiului.

Să-i recunoaștem meritele președintelui care pleacă. Să fim drepți cu el. Mai drepți decât a putut fi el cu el însuși.

Peste ani, va înțelege că nimeni nu l-a putut apăra pe Traian Băsescu de Traian Băsescu.

În acel moment, el și istoria acestor zece ani, pe care a marcat-o definitiv, vor trece de la armistițiu la pace.

Abia atunci ne vom câștiga și noi liniștea necesară pentru a înțelege că am avut suficiente motive să-i spunem azi: ”Vă mulțumim, domnule Președinte!”

dt_signature2-e1270748737227[1]

 

 

0

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist
Posted in