These Are Strange Times, Darling

Cu   21  de  ani   în   urmă,  studenți  ai Academiei  Centrale de Arte din Beijing și alți participanți la demonstrațiile pro-democrație au creat o statuie pe care au dezvelit-o în ziua de 30 mai, 1989, în Piața Tiananmen. Numele dat de studenți statuii era Zeița Democrației. Cinci zile mai târziu, la 4 iunie, un tanc al forțelor de represiune a distrus-o. Imaginea actului de barbarie a făcut ocolul lumii, a stârnit oroare dar, încet-încet, a dispărut din memoria multora.

Ajutați de câțiva studenți chinezi, Thomas Marsh, sculptor din San Francisco, și echipa sa au creat o replică în bronz a Zeiței Democrației cu o înălțime de aproximativ trei metri. Realizarea proiectului a ținut cinci ani. Replica a fost dezvelită în 1994. Mai târziu, Marsh a creat replici mai mici ale statuii. Ele sunt dăruite celor ce contribuie la sprijinirea valorilor democratice în lume. Fundația Națională pentru Democrație (The National Endowment for Democracy) din Washington a ales statueta lui Marsh  pentru laureații Premiului pentru Democrație pe care îl atribuie anual.

Copyright@NED 2010

În urmă cu cinci zile, într-una dintre clădirile cele mai cunoscute în capitala americană – Rayburn House Office Building – NED a decernat premiul pe anul 2010. El nu a fost atribuit, ca în alți ani, unei personalități sau unei organizații. De data aceasta, Zeița Democrației a răsplătit o mișcare populară – The Green Movement for Democracy — din Iran (http://bit.ly/axnFa0). Este vorba despre oamenii care au ieșit în stradă să protesteze împotriva alegerilor frauduloase din 12 iunie 2009 și au fost reprimați cu violență. Ei continuă și astăzi să lupte, pe căi pașnice, pentru șansa democrației în Iran – (http://bit.ly/c7Iag2); (http://bit.ly/pgq1d)

Simin Behbahani – figură de-acum legendară a literaturii și mișcării pro-democrație din Iran – ar fi trebuit să primească statueta în numele mișcării populare iraniene (http://bit.ly/GjNpt) dar Leoaica Iranului – cum este supranumită Behbahani – aflată practic în arest la domiciliu, a fost împiedicată de autoritățile iraniene să facă această călătorie. Mesajul ei de acceptare a premiului a fost citit de Mahnaz Afkhami, fostă membră (1975) a guvernului iranian. (http://bit.ly/72h1Zk).

Toate informațiile de  mai sus le găsiți pe site-ul Fundației pentru Democrație. Ce nu puteți găsi este emoția extraordinară ce a dominat această ceremonie. Un scurt metraj al lui Babak Payami (http://bit.ly/bgbuaO), laureat în 2001 cu premiul pentru cel mai bun regizor al Festivalului de film de la Veneția, narat de Azar Nafisi (http://bit.ly/HFdLV), autoarea best-sellerului internațional Reading Lolita in Tehran au pregătit atmosefera pentru două piese cântate de Moshen Namjoo (http://bit.ly/8zNHig), considerat de The New York Times un Bob Dylan al iranienilor.

Prima piesă a fost un vechi cântec persan, a doua – o compoziție proprie, pe textul unuia din cele mai cunoscute poeme – In This Deadend – ale lui Ahmad Shamlou. Iată aici traducerea în engleză semnată de M.C. Hillmann:

They smell your breath.
You better not have said, “I love you.”
They smell your heart.
These are strange times, darling…
And they flog
love
at the roadblock.
We had better hide love in the closet…
In this crooked dead end and twisting chill,
they feed the fire
with the kindling of song and poetry.
Do not risk a thought.
These are strange times, darling…
He who knocks on the door at midnight
has come to kill the light.
We had better hide light in the closet…
Those there are butchers
stationed at the crossroads
with bloody clubs and cleavers.
These are strange times, darling…
And they excise smiles from lips
and songs from mouths.
We had better hide joy in the closet…
Canaries barbecued
on a fire of lilies and jasmine,
these are strange times, darling…
Satan drunk with victory
sits at our funeral feast.
We had better hide God in the closet.

Trebuie să mărturisesc că nu doar pentru mine momentul cel mai neașteptat a fost acela în care, reamintindu-și ce a simțit în urmă cu un an urmărind reportajele televizate din Teheran, Samantha Power a izbucnit în plâns.

Am ascultat prea multe discursuri în viața mea ca să mă las ușor impresionat. Am văzut vorbind prea mulți oameni politici, tehnicieni ai politicului, pentru a fi ușor impresionat de ce spun și cum o fac. Dar știu foarte bine ce om puternic este Samantha Power, Senior Director for Multilateral Affairs la National Security Council, unul din cei mai apropiați consilieri ai președintelui american. Și când vezi că unui asemenea om i se pune un nod de plâns în gât, e greu să nu cazi pe gânduri –http://bit.ly/cmwMX7

În drum spre casă, am ascultat în mașină mai multe cântece ale lui  Namjoo. Ca și In This Deadend, unele mi s-au părut mai aproape de Leonard Cohen decât de Bob Dylan. Mi-au revenit în minte imagini din 1987, când părăseam Rayburn House Office Building împreună cu Juliana Geran-Pilon și Vladimir Tismăneanu întrebându-ne dacă făcusem ori nu o treabă suficient de bună pentru România în întâlnirile pe care le avusesem acolo cu câțiva membrii ai Congresului.

 

Ajung acasă. Mă uit la știri. E greu să nu-mi revină în minte acel “Mai bine l-am ascunde pe Dumnezeu în dulap”.

Deschid computerul. Mă uit la pachetul de știri din și despre România. E greu să nu-mi spun, într-adevăr, trăim “vremuri stranii, darling”.

Foarte stranii…

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist
Posted in