Take a sad song and make it better…

Photo-blog-7-150x150[1]Îmi amintesc foarte exact unde  eram și ce făceam în ziua de 17 august 1977, când am aflat de moartea  unuia dintre idolii mei – Elvis Presley – survenită cu o zi înainte.

Eram pe plajă, întins pe burtă, și jucam șeptic cu doi foarte buni prieteni (Ana Blandiana și Romulus Rusan) și un amic (Titus Popovici).

Cearșaful pe care “băteam cărțile” adăpostea și radioul meu cu tranzistori, marca “Mamaia”, al cărui rol nu era atât să ascultăm ce se zice, cât să nu audă alții din jur ce zicem noi.

Îmi amintesc foarte exact unde eram și ce făceam când am aflat că John Lennon fusese împușcat mortal, în New York, în seara de 8 decembrie 1980.

Ascultam The Goldberg Variations, albumul de debut (1955) al lui Glenn Gould.

Săptămâna trecută, am urmărit mai tot ce au transmis canalele de televiziune americane legat de împlinirea unei jumătăți de secol de când alți idoli ai mei, The Beatles, au cucerit America.

M-am întrebat dacă versurile lui Leonard Cohen, “First we take Manhattan, then we take Berlin”, n-ar putea fi ”alterate”,  în – “First we take Manhattan, then we take the World.” Căci exact asta s-a întâmplat acum 50 de ani.

Am urmărit o seară senzațională în care Paul McCartney și Ringo Starr au stat lângă cea care a jucat un rol substanțial la destrămarea grupului – Yoko Ono. Am văzut vedete, pe care greu le poți strânge în aceeași sală în același timp, cântând din The Beatles.

Am ascultat povestea vieții fiecăruia dintre cei patru, ilustrată cu fotografii de epocă. I-am ascultat pe Paul și Ringo cântând și povestind.

Dar, mai ales, am fost fericit că Paul și Ringo au dedicat finalul serii prietenilor dispăruți, John and George, pentru care cei doi supraviețuitori au cântat Hey Jude.

Și cu ei a cântat toată sala – copii, adolescenți, prieteni, adulți, oameni de vârsta a treia, muzicieni, actori, cronicari muzicali, melomani etc. Cântecul are o poveste emoționantă despre prietenie, nefericire și empatie – aici.

M-a încercat o undă de tristețe, amintindu-mi că Elvis Presley, gelos pe gloria crescândă a băieților din Liverpool, i-a denunțat președintelui Richard Nixon pentru ”antiamericanism” și pentru că au făcut bani în America, după care s-au întors în Anglia. Luau și droguri – îi încondeia Presley.

Presley avea să moară și din cauza consumului de narcotice. Despre el, oamenii temutului  J. Edgar H Hoover (FBI) întocmiseră dosar după dosar și îl caracterizaseră drept un “definite danger to the security of the United States”

Ce nu a înțeles Elvis au fost exact primele două versuri din Hey Jude:

Hey Jude, don’t take it bad/Take a sad song and make it better.”

Take a sad song and make it better…

Ușor de zis, greu de făcut. Dar merită încercat.

dt_signature2-e1270748737227[1]

 

 

 

 

 

 

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist