Sorcova, vesela: Punctum!

Într-o postare făcută pe acest blog, au fost reproduse nişte afirmaţii atribuite dlui Vladimir Tismăneanu. Recunosc, m-am îndoit de veridicitatea lor şi m-am dus la sursă.  Citatele erau adevărate. Iată ce am de spus:

Când nu-i sorcoveşte pe alţii (“Pentru cititorii acestei cărţi, aş vrea să precizez că ideea de la care am plecat este că personalitatea lui Ion Iliescu este o personalitate de extremă importanţă nu numai pentru tranziţie, ci şi pentru ceea ce a fost în toată perioada, cel puţin din anii ’60 încoace – pentru că, până în anii ’60, nu eraţi în vârfurile puterii. Iar după anii ’60, când aţi întâlnit personalităţi de prim rang, după ruptura cu Ceauşescu şi eliminarea dumneavoastră din structurile decizionale ale puterii, aţi continuat să fiţi un reper pentru foarte mulţi dintre noi.” (…) “Pe parcursul ultimilor 15 ani, Ion Iliescu a devenit o personalitate de vârf a procesului democratic din România”(…) “Ca politolog, profesorul Tismăneanu a fost interesat de transformarea unui politician marxist într-un gânditor modern, dispus să recunoască falimentul utopiei. Domnia sa a încheiat spunând că dialogul cu Ion Iliescu a fost o «plăcere intelectuală.”(…) “…propunerile din Raportul Final asumate de preşedintele Traian Băsescu în discursul din 18 decembrie 2006, act refondator al statului românesc. “), iar cei ce-l sorcovesc, obosiţi de atâta colindat la o singură adresă, se odihnesc o clipă spre a-şi încărca bateriile, Vladimir Tismăneanu se sorcoveşte de unul singur.

Anunţându-ne apariția în poloneză a Stalinismului pentru eternitate (carte pe care am citit-o, cu mare interes, în ediţia americană, şi pe care o recomand călduros celor interesaţi de asemenea analize), profesorul Tismăneanu publică, sub fotografia cărţii un text, în poloneză, semnat de Adam Michnik. Sub textul lui Michnik, adaugă un P.S. demn de atenţie.

Mai întâi iată ce spune Adam Michnik:

“Comunismul a fost o experienţă esenţială a sec. al XX-lea, o experienţă pe cât de coşmarescă, pe atât de importantă. Comunismul ne-a marcat pe toţi, ne-a mutilat pe toţi. Încă nu dispunem de o istorie integrală a partidului comunist polonez. Nu s-a scris încă – în pofida multor publicaţii preţioase – o istorie profesionistă a guvernelor comuniste din ţara noastră. V.Tismăneanu, extraordinar istoric şi analist româno-american, a scris o istorie a comunismului din România care se citeşte dintr-o singură suflare. În fond, această istorie este varianta românească a destinului nostru comun, am putea chiar spune – e Polonia reflectată în oglinda strâmbă a lui Dracula.  Sunt aşadar destine diferite. În România a învins stalinismul antisovietic naţionalist. Citind această carte m-am gândit dacă Ceauşescu a fost o variantă românească a lui Mieczysłav Moczar. Ceauşescu a câştigat lupta pentru putere şi a sfârşit în faţa plutonului de execuţie, Moczar a pierdut lupta pentru putere şi a murit în patul său. Istoria comunismului – lumea provocărilor, a epurărilor, a proceselor staliniste – a fost ironică şi paradoxală. Tismăneanu a descris-o într-un mod fascinant. Această carte, plină de competenţă şi distanţă merită neapărat citită. Scrie V. Tismăneanu: ‘Scopul meu a fost să înţeleg de ce în anii ‘20 (şi în cei care-au urmat) anumiţi oameni au îmbrăţişat lupta pentru cauza comunismului, în ce au crezut şi în ce mod şi-au exprimat pasiunile şi speranţele. Un lucru e sigur: intrarea în partidul comunist în perioada dintre cele două Războaie Mondiale a constituit o manifestare a disperării existenţiale, iar activiştii de atunci puteau să se aştepte numai la umilinţe şi represiuni din partea puterii.’ În concluzie autorul scrie ’Cartea mea reprezintă o cronică a tragediei: de la zadarnicele iluzii pentru un viitor mai bun la finalul inevitabil şi sângeros.’ Această provocare directă este un semn al pasiunii pentru cercetare a autorului. O lectură inegalabilă…” (Mulţumim traducătorului)

Subscriu aproape fără ezitare  la cuvintele lui Adam Michnik.

P.S.-ul profesorului Tismăneanu:

”PS. Iată că în Polonia se văd lucrurile un pic diferit decât în unele zone din Romania. Istoria comunismului înseamnă cărţi, analize riguroase, investigaţii comparative.  Nu se priveşte cu dispreţ către cei care scriu lucrări bazate pe ani de zile de cercetări în arhive.  Nu se anatemizează “istoria prezidenţială”.  Pentru simplul motiv că nu există o asemenea istorie. Nu se vorbeşte de “rollerism”, de “monopol”, de “arondare” şi alte asemenea bizarerii.  Sper din suflet să avem cât mai curând în româneşte o istorie a comunismului din Polonia. Precum şi istorii ale comunismului din alte ţări din Europa de Est şi Centrală.  Invectivele şi-au epuizat indoielnica (şi vremelnica) menire.  A sosit din plin timpul profesionalismului ştiinţific. Dar şi al justitiei. (VT)”

Cum se vede, textul lui Michnik nu are nimic în comun cu jelaniile dlui Tismăneanu. Textul lui Michnik se referă la o carte a dlui Tismăneanu, în vreme ce reproşurile ce i se fac de câtăva vreme dlui Tismăneanu sunt legate de cu totul altceva.  Textul lui Michnik nu răspunde — nu are cum — unor asemenea reproşuri. Ascunsul după nume mari este un sport vechi şi nu neapărat stimabil.

Fiindcă este uşor de ghicit de ce şi cui îi adresează dl Tismăneanu vorbele cu pricina, hai să-i spun, pentru ultima oară, ce preferă să ignore:

1. Istoria comunismului  înseamnă și ce spune Domnia sa. Dar monopolul asupra anticomunismului (instituţii, cercetare, analize etc.) este inacceptabil. Nu văd în cuvinetele lui Michnik nici o apologie a monopolului anticomunist. Punctum.

2. În România, nici un om serios nu i-a negat dlui Tismăneanu ”pasiunea pentru cercetare”. Unii, printre care mă aflu, se arată doar dezolaţi de pasiunea dlui Tismăneanu pentru putere, control și joc de culise. Nu văd în textul lui Michnik nici o apologie a setei de putere, a obsesiei pentru control absolut și a jocului de culise. Punctum.

3. Nici un om serios nu priveşte cu dispreţ la lucrări temeinice, bazate pe consultarea arhivelor. Este adevărat, mai mulţi cercetători — şi ei serioşi – consideră că a scrie mii de pagini despre stalinism, fără să intri în arhivele deschise în Rusia, nu este o performanţă tocmai academică. O părere ca multe altele. Nu văd în textul lui Michnik nimic contrar unei asemenea opinii. Punctum.

4. A pretinde că un lucru întâmplat în aprilie 2006 este anterior unuia întâmplat în decembrie 2005 este un act de rescriere a istoriei; un demers ce poate fi numit  ”rollerian”. Dacă profesorul Tismăneanu consideră termenul respectiv o ”bizarerie”, îl poate înlocui cu ”orwellian”, termen sugerat de profesorul Liviu Antonesei. Putem căuta şi alţi termeni, mai pe gustul dlui Tismăneanu, dar, manipularea cronologiei rămâne jenantă. Nu văd în textul lui Michnik vreo apologie a manipulării cronologiei. Punctum.

5. Da, a venit timpul justiţiei. Dar actul de justiţie trebuie să fie ceva mai transparent decât alte…acte. Ceva miroase urât, foarte urât, şi este nevoie de un dezinfectant. Un judecător celebru, Louis D. Brandeis, spunea că “Sunlight is said to be the best of disinfectants.” Nu văd în textul lui Michnik o părere diferită. Punctum.

6. Timpul “profesionalismului ştiinţific” nu poate veni decât ”din plin”.  Dacă vine altfel — de exemplu, pe jumătate, pe sfert sau prin politizarea cercetării – începe, tot de exemplu, prin schilodirea cronologiei. Nu văd în textul lui Michnik nici o apologie a politizării cercetării. Punctum.

 7. Este bine că unii au făcut drumul de la entuziasmul pentru “socialismul ştiinţific” la “profesionalismul ştiinţific”. Ne întristează să-i vedem întorcându-se la slăbiciunile comportamentale provocate de prea multele certitudini ale punctului iniţial. Nu văd în textul lui Michnik nici un sprijin dat reîntoarcerii la metehnele cu pricina.

8. A apărut și se consolidează un scepticism… științific față de  anunțuri şi enunţuri triumfaliste. Emise fie de Tismăneanu cel Tânăr (“Un răspuns de principiu, menit să ne asigure înţelegerea limpede a semnificaţiei autentice a apariţiei în prezent a unor forţe anticapitaliste din ce în ce mai diverse, îl aflăm în definirea de către tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretarul general al Partidului Comunist Român, de pe poziţiile marxismului creator, a actualei faze a crizei sistemului mondial capitalist.), fie de Tismăneanu cel Matur (”A sosit din plin timpul profesionalismului ştiinţific. Dar şi al justitiei.”), impenitentul pompierism propagandistic corodează imaginea analistului, deseori strălucit, Vladimir Tismăneanu. Nu văd în textul lui Michnik nici o apologie a pompierismului propagandistic. Punctum.

Există o întrebare la care dl Tismăneanu răspunde, cu fermitate, DA, în vreme ce eu îmi pemit, cu egală fermitate, să răspund NU.

Iată întrebarea: Este potrivit ca un intelectual devotat valorilor democratice să fie parte – şi încă foarte interesată – din mecanismul epurărilor politice, mai ales când cei sacrificaţi aparţin şi ei spectrului democratic şi nu vreunui grup sau grupuscul extremist, terorist etc?

Sunt împăcat cu felul în care am răspuns acestei întrebări. Dl Tismăneanu se arată la fel de liniştit de răspunsul său. Restul sunt detalii.

Punctum!

 

 

 

0

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist
Posted in