Şerban Foarţă: Mâhnirile unui om (aproape) sferic

Dragă Dorin, acum aproape 20 de ani, publicam, în foaia locală „Timişoara” (nr. 193, din 13 octombrie 1991, p. 6), un cvasi-pamflet care, vingt ans après, e, pasămite, mai actual decât atunci! Ţi-l trimit, iată de ce, spre publicare (dacă, fireşte,-l găseşti vrednic de aceasta). Cu admiraţie pentru harul tău de inimitabil libelist,  – Şerban

Fie şi dacă „apetitul de a primà” (E.M.Cioran) le este, pe cât cred, acelaşi, în timp ce dl Petre Roman, el, are o mentalitate de neclintit premier etern, mâna-i dreaptă, dl Severin, are una de etern premiant. („Mână dreaptă” nu-i decât un fel de-a spune; în rest, sunt sigur că, premiant, domnul în cauză e ambidextru.) Acest ins cu (semi)nume de oraş (sau, dacă ţinem cont şi de Drobeta, cu, numai 0,33% din respectivul toponim), este un om aproape sferic. Nu fac aluzie, bineînţeles, la persoana-i supraponderală: detest atacul la persoană; dar dacă, totuşi, încă-junele acesta nu ia măsuri, măsuri severe, îl paşte o obezitate ireversibilă şi flască, adică una fără graţie, fără umor, nici bonomie: oricât ar bria, Musiu Drobeta nu-i, totuşi, Brillat-Savarin!

Spunând că personajul nostru este „un om aproape sferic”, nu fac decât să mă gândesc la propria-i, mare, suficienţă, ce o evocă pe aceea a unei împlinite sfere (corp care-i astfel: împlinit, preaplin de el, prin definiţie, – în timp ce ăstălalt, premiantul, prin chiar vocaţia-i de premiant). Căci, precum ştim şi din marxism, dacă, de pildă, unei spire i-e dat, de-a pururi, să aspire, o sferă este, dimpotrivă, solidul care nu mai speră. Dar nu în sensul că ea, sfera, ar suferi de disperare (conu’ Adrian e optimist, adică speră şi prosperă), ci că această perfecţiune îşi este suficientă sieşi. Tot astfel, dl Severin.

Sferic era şi Androginul mitului aristofanesc (dintr-un faimos dialog platonician), imperturbabil, et pour cause, la orişice semnal erotic, la orişice apel sexual (în englezeşte, sex-appeal): dorinţa naşte din neîmplinire… Or, dl Severin e sferic. Ceea ce nu-l va (fi) opri(nd) să fie tată de familie. (În paranteză fie spus: nu-i ştiu şi nici nu sunt curios de viaţa dumnealui privată, – ba pot să spun că nici de „legea privatizării” dumnealui.)

Iată că, totuşi, nici rotundul aceasta nu e, din păcate, un homo sphaericus perfect: un glob, o minge, un balon… Eu, de altminteri, prevăzusem această eventualitate, când afirmam, mai în amonte, că respectivul rotofei este „un om aproape sferic” (s.m.) Căci două mici insatisfacţii, două, mă rog, neîmpliniri, îşi recunoaşte, ruşinat, într-un volubil interviu (cf. „Expres-Magazin”, nr. 35, 1991, p. 3), până şi dl Severin.

Una, de ordin mercantil (sau, dacă preferaţi, pragmatic): din pricina unui ilustru, dar cronofag ministeriat, a unui prea greu portofoliu, domnia sa, în plin sezon al pescuitului (nepisto-thermidorian) în ape tulburi, nu are timp să se lanseze (cu un succes de care, altfel, premiantul nu se îndoieşte) în mari afaceri lucrative, în business-uri de anvergură. După cum singur o afirmă, domnia sa nu are firmă (fapt resimţit de către dânsul, premiant, drept o infirmitate); ba nici tu un umil oficiu cu, zilnic, ore de consulting.

Alta, de ordin literar (sau, mai curând, gazetăresc): din pricina unui ilustru, dar cronofag ministeriat, a unui prea greu portofoliu, domnia sa, în plin sezon al înfrunzirii presei noastre (pe care-o frunzăreşte doar!), nu are timp să se lanseze (cu un succes de care, altfel, premiantul n-are îndoieli) în jurnalistica autohtonă, – cu prespectiva de „a face o concurenţă” excelentă („destul de bună” zice dânsul, într-un puseu de modestie) „unora dintre jurnalişti” (formulă care cam rimează cu, vorba dlui Iliescu, „o anumită partea-a presei”).

Ei bine, dacă Ezra Pound, într-un poem amar-ironic, anume Insulă lacustră (The Lake Isle), visa la o tutungerie, în schimbul silnicului scris, – drept pentru care-i invoca, pe lângă D-zeu şi Venus, pe, „patron al hoţilor”, Mercur –, sârguinciosul dregător cu (cvasi)nume de oraş şi cu aspect (aproape) sferic, râvneşte, ca un bun premiant, şi scrisul, şi tutungeria.

Başca, desigur, portofoliul, pe care-l are „după legea a veche”, – ca, un ipochimen caragialesc celebru, pensia.

Mercurius tecum, excelenţă! Aferim!

(10 septembrie 1991)

Ş e r b a n F o a r ţ ă

0

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist