SEASIDE PARK STORY

September 11th Memorial Clock in Seaside Park, NJ
September 11th Memorial Clock in Seaside Park, NJ

Suntem în New Jersey pentru o săptămână, la prietenii noștri Puiu și Daniela. Septembrie este luna mea favorită. Cândva, într-un, poem o numeam “Septembrie – moarte blândă”.

Plaja la care mergem de ani și ani este Seaside Park Beach. Am cu mine trei cărți. Din una recitesc – Costică Brădățan, Dying for Ideas – The Dangerous Lives of the Philosophers.

Îmi scrie Brădățan: “Dragă Dorin, numai Cioran ar fi luat o carte despre moarte cu el la plajă – doar că el nu prea făcea plajă, cum probabil știi. Era obsedat că se îmbolnăvește la piele.”

Celelalte două sunt semnate de Carmen-Francesca Banciu: Berlin Is My Paris – Stories From the Capital și Mother’s Day –  Song of a Sad Mother. Abia aștept să le citesc.

Marți, 13 septembrie am fost la Rutgers University, în New Brunswik, să o revăd pe Carmen aflată într-un tur de lecturi. A plecat din România în 1990. A luptat. A câștigat. Mă bucur enorm pentru ea.

Sâmbătă, 17 septembrie, renunțăm la plajă în favoarea unei plimbări. Seara aflăm că, din cauza unei explozii,  cursa de 5 kilometri (5K run) programată pentru 9:30 dimineața a fost anulată.

Urmărim știrile din New York. Nu lipsesc declarațiile imbecile ale politicienilor – locali și naționali.

Un reporter transmite că nu există dovezi care să susțină teoria unui “international plot”, altul – despre lipsa de dovezi a unui “intentional plot”(!?!)

img_1527

Ahmad Khan Rahami a fost prins astăzi, luni 19 septembrie. Povestea lui și a familiei sale mă face să mă întreb când va înțelege această țară că generozitatea ei a devenit sinucigașă.

O ascult pe Hillary Clinton și mă minunez. Îl ascult pe Donald Trump și mă minunez. Sunt atent și la argumentele pătimașilor suporteri ai celor doi candidați. Le înțeleg temerile.

Totuși, ceva nu se leagă, ceva scârție în logica electorală: unii se tem de ce ar putea face Donald Trump, dar le este indiferent ce a făcut Hillary Clinton. Posibilul a devenit mai real decât certitudinea.

Cu o zi înainte de 11 septembrie 2001, aflat în Australia, Bill Clinton le spunea unor oameni de afaceri că ar fi putut să-l curețe pe bin Laden în 1998, dar a ezitat de teama producerii unor victime colaterale.

Într-una din seri comandăm un film  – Eye in the Sky – mai ales pentru doi actori pe care-i iubim: Hellen Mirren și Alan Rickman, cel din urmă ucis de un cancer pancreatic în ianuarie acest an.

Ce faci în momentul când ai de luat decizia de a lichida niște teroriști pe care îi cauți de ani și ani, dar analiza situației indică între 50% și 65% posibilitatea înregistrării de victime colaterale, mai ales copii?

Personajul interpretat de Rickman – generalul britanic Frank Benson — reacționează astfel la reproșurile unei politiciene: “Don’t ever tell a soldier that he doesn’t know the cost of war.”

img_1525

Războiul neconvențional împotriva terorismului aduce cu el implicații morale și dileme etice dintre cele mai acute. Indeciziile, lașitățile, jocurile politicienilor fac și mai dificile deciziile militarilor.

Deocamdată, deosebirea dintre noi și ei este că pe noi ne terorizează încă teama de a nu crea victime colaterale, în vreme ce teroriștii au suprimat ideea de victime, înlocuind-o cu cea de vinovați.

Dar această deosebire probabil că marchează diferența dintre civilizație imperfectă și barbarie perfectă. Dacă dispare această diferență, devenim toți o apă și-un pământ.

Mi-l amintesc pe Oliver North, în iulie 1987, când, pus la rotisor de John Nields, a pomenit numele lui Abu Nidal. N-am văzut pe fețele distinșilor membri ai Inteligence Committees vreo umbră de îngrijorare.

abu-nidal-excerpt

Îmi amintesc și de vara în care, Nick, băiatul prietenilor noștri Puiu și Daniela, pe atunci Marine, ne-a scos pe toți în curte la o anumită oră.

Peste câteva minute, pe deasupra noastră au trecut trei helicoptere militare. Colegii lui Nick — rămas acasă pentru recuperare medicală — îl salutau astfel, înainte de a pleca într-o nouă misiune.

Amânata cursă de 5 km de la Seaside Park era destinată strângerii de fonduri pentru ajutarea familiilor militarilor. Dar vorba dnei Clinton, posibil viitor Comandant Suprem, “What difference at this point does it make?” de ce au murit cei patru americani în Benghazi?

Și atunci, de ce scriu aceste rânduri, când mi-e atât de silă?

Redeschid cartea lui Brădățan și încep cu motto-ul din Petrarca:

“Continuamente moriamo, io mentre scrivo queste cose; tu mentre leggerai, ambedue moriamo, tutti moriamo, sempre moriamo.”

dt_signature2-e1270748737227[1]

0

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist