Scrisoare întredeschisă adresată prietenului Marius Oprea

68

Dragul meu Marius,

Apelez la formatul “scrisoare întredeschisă”, fiindcă, de o bună bucată de vreme, ești incommunicado – nu mai răspunzi la mesajele private sau la cele lăsate pe telefon. Vei fi fiind extrem de ocupat (și asta mă bucură) sau îți vei fi schimbat adresa de e-mail și prefixul la prieteni, fără să-i anunți pe cei rămași fără prefix (și asta nu mă bucură).

Nu am nici pe departe expertiza ta în analiza crimelor comunismului – nici instituțional, nici în bibliotecă, nici în mijlocul naturii. Cum nu am, tot nici pe departe, talentul și acribia ta de a scrie despre toate celelalte care țin de comunism – doctrină, ideologie, nomenclatură, teroare, false iluzii, trădare, fățărnicie sau colaboraționism.

Deși mă feresc de certocrați ca de dracu, am totuși certitudinea că am învățat să citesc  la timp și că am deprins chiar o anumită dibăcie în a înțelege ce citesc. Pe vremea când am învățat eu să citesc (poate chiar și tu) despre lucrurile evidente se spunea ”scrie acolo – negru pe alb.”

De când cu apariția computerului și a programelor de scris în mai toate culorile curcubeului, pe tot felul de fonduri colorate, ”negru pe alb” și-a pierdut din autoritate. Acum merge de minune și  “scrie acolo – roz pe negru”, ”scrie acolo – alb pe albastru” etc. Cum s-ar zice, a apărut ”drama opțiunii.”

Două opțiuni care nu mi se par amuzante sunt ”scrie acolo – negru pe negru” și ”scrie acolo – alb pe alb.” Asta pentru că ele nu sunt altceva decât eufemisme pentru ”nu se înțelege nimic din ce scrie acolo.”

Nu pot respinge ideea că au existat și ofițeri de Securitate mai cumsecade decât alți ofițeri de Securitate. Nu exclud posibilitatea ca niște oameni cumsecade să fi nimerit în Securitate din prea puțină informație despre structura respectivă, numai că, dacă au rămas acolo și după ce au văzut care era ”profilul de activitate” asta ridică un anume semn de întrebare măcar în legătură cu puterea de discernământ  a acestor oameni.

Că tu sari în apărarea unui fost ofițer de Securitate este o opțiune pe care nu am dreptul să ți-o refuz. Ce mă pune pe gânduri este că, din demersul tău ca și din pledoaria ta, nu am putut descifra, vorba unui personaj celebru, ”pe ce te bazezi.” Gândindu-mă la tot ce ai făcut pentru descoperirea și analizarea unor crime ale comunismului, cred că a venit momentul să ne dai și o carte care să fie nimic altceva decât o metodologie de aplicat în cercetarea sus-pomenitului subiect.

Nu pot să-ți contest nici dreptul de a considera că informațiile privind situația dlui profesor Dinu C. Giurescu indică lipsa colaborării cu Securitatea. Numai că, dincolo de unele dintre meritele pe care i le recunoști venerabilului nostru istoric (absolut reale și care nu pot fi trecute cu vederea fără a greși față de dl Giurescu și în fața istoriei), alte lucruri nu pot fi citite și înțelese decât ”negru pe alb.”

Dacă pentru tine ”a acceptat colaborarea, însă a insistat ca despre acest lucru să nu se știe la M.A.E” și nici să nu se facă vâlvă; ”Din luna iulie 1979 sus-numitul a fost folosit de Serviciul 320 din Securitatea Municipiului București”/…/”iar ulterior de Direcția a III-a”; ”A furnizat un număr mare de note informative” nu înseamnă colaborare cu Securitate, cam ce altceva înseamnă a colabora cu Securitatea?

Scrii: “CNSAS se pare că nu are grija ofiţerilor care l-au anchetat de Dinu C. Giurescu, nu are grija activiştilor care i-au dat paşaport şi i-au spus scurt: ‘cară-te!’ “

Dragul meu Marius, hai să-ți împărtășesc un mare secret – pașapoartele nu erau înmânate de activiști. Crede-mă.

Și-apoi, documentele dovedesc altceva decât acel “cară-te!” menționat de tine. Iată: ”A fost instruit și trimis cu sarcini în exterior în anul 1980 (S.U.A – sub controlul Direcției a III-a), 1981 (Anglia și Franța), 1985 (RFG, din ordinul U.M. 0544)” . Din nou, dacă nici asta nu înseamnă a colabora cu Securitatea, cam ce altceva înseamnă a colabora cu Securitatea?

Știi altceva decât mine despre anumite structuri? Era cumva Serviciul 320 din Securitatea Municipiului București un azil pentru bătrâni fără familie? Era Direcția a III- a Securității o pensiune pentru copii ai celor omorâți la Canal? Era cumva U.M. 0544 o cantină pentru văduvele de război? Scoate-mă, rogu-te, din bezna neștiinței.

12

Ce e rău în îngrijorarea unui ziarist față de ”morala Academiei Române”?

Dragul meu Marius, pute năprasnic dinspre conacul ”nemuritorilor” români de azi. Îmi aduc aminte că, nu cu multă vreme în urmă, îți puneai și tu batista la nas când treceai prin dreptul instituției respective. Chiar ai uitat sau în zilele acestea adie pe lângă clădire a Eau Sauvage?

Te turna la UASCR, în timpul facultății, dna Germina Nagâț, astăzi șefa departamentului Investigații de la CNSAS? Deconspirare spectaculoasă. Ai și probe? Nu de alta, dar nu trebuie să-ți explic tocmai ție de ce, în lipsa probelor, o asemenea afirmație ar fi descalificantă. Și nu pentru dna Germina Nagâț.

Mă întristează să te văd acuzând CNSAS că nu e preocupat și de securiștii care racolau informatori sau terorizau obiectivele Securității. Am primit eu însumi o listă cu numele a peste 30 de ofițeri de Securitate (de la generali, șefi de direcții și unități militare la căpitani și locotenenți) care aveau o sarcină comună – să mă distrugă.  În câteva interviuri excelente, dna Nagâț a demontat, cu date irefutabile, acuzația nedreaptă că CNSAS nu își face datoria în legătură cu foștii ofițeri de Securitate.

Amintești că i-ai fost asistent dlui Constantin-Ticu Dumitrescu.

Ești printre cei mai potriviți să vorbească despre ce intră în atribuțiile celor de la CNSAS și ce nu intră. Că legea pe baza căreia funcționează întregul mecanism al cercetării activității Securității – inclusiv activitățile informatorilor acesteia – este o glumă proastă nu e vina CNSAS.

Legea nu arată așa din cauza incompetenței legiuitorilor sau din întâmplare. Arată așa, fiindcă partidele politice românești așa au dorit să arate această lege. S-a pus foarte multă competență dirijată în alcătuirea acestei legi. Ar trebui să-ți amintești că, în anul 2008, când dl Constantin-Ticu Dumitrescu era încă în viață, mesajul politic referitor la această lege a fost ”Ziceți mersi că o aveți și așa.”

Scrii despre Adeverința emisă de CNSAS: Răspunsul dat în legătură cu profesorul Giurescu este, în fond, corect. Adică, se spune că Dinu C. Giurescu nu a colaborat cu Securitatea, dar pînă să se ajungă la această concluzie, sînt aduse în faţa oamenilor toate prezumpţiile de vinovăţie posibile. Că, la sfîrşit, „nu reiese“, e clar. Dar pînă acolo, ce este?

Te înșeli, dragul meu Marius.

Răspunsul dat nu este nici corect, nici incorect. Este doar pe atât de corect, pe cât îngăduie o lege-cacealma. Războiul tău ar trebui să fie cu legiuitorii, care refuză – în bloc – să amendeze cacealmaua și să o transforme într-o lege pe măsura responsabilității uriașe a CNSAS de a se pronunța în asemenea cazuri.

Bugetul pus la dispoziția CNSAS nu este prea generos. Și aici, dă-mi voie să mă îndepărtez de date exacte și să recurg la o supoziție care ar putea să-i nemulțumească chiar pe cei de la CNSAS. Simplă aventură de hermeneut amator.

Trimiterea unor cauze în instanţă înseamnă, uneori, pierderea procesului, plata cheltuielilor de judecată, eventual plata de daune, şi exonerarea definitivă a celor vizați printr-o sentinţă care îi transformă în eroi. Cred că știi că s-a întâmplat astfel chiar în cazuri de colaborare foarte clare, cauze pierdute definitiv. Bănuiesc că unele “victime” au cerut daune morale de zeci de mii de euro. Nu sunt greu de imaginat consecinţele pentru CNSAS, după ce câteva procese de acest fel sunt pierdute în instanţă.

Când o instituție operează pe baza unei legi-cacealma, cea mai ușoară cale de a închide gura adevărului pe care încearcă să-l scoată la iveală instituția respectivă este să o arunci cât mai repede în faliment financiar. Apoi o acuzi de faliment moral.

Între un proces pierdut, pe o definiţie idioată şi ticăloasă dată de o lege-cacealma, şi o deconspirare, fie ea şi prin textul unei adeverinţe, probabil că e de preferat a doua variantă. Uneori, singurul lucru la care putem spera este să ne alegem cu un adevăr nerostit până la capăt, dar pe care legea morală din noi îl poate imagina până la capăt.

Cu alte cuvinte, dragul meu Marius, ai dreptate. Grație legii în vigoare – și unde-i lege, nu-i tocmeală – oameni ca dl academician Dinu C. Giurescu nu au colaborat cu Securitatea. Legea morală – care nu are putere juridică – poate ajunge însă la un alt verdict.

În sfârșit, dacă-mi dai voie, o recomandare.

Mai odihnește-te, dragul meu Marius. Muncește mai la pas. Fă-ți mai mult timp liber. Relaxează-te. Mai citește și altceva decât “cărți de specialitate”. Recitește, de pildă, un Elias Canetti – “Orbirea”.

Există șansa să redescoperi că literatura de ficțiune bate “literatura de specialitate” exact la ce aceasta din urmă pare în avantaj – realitate vs pseudorealitatea impusă de niște psihopați.

 

Cu prietenie,

 dt_signature2-e1270748737227[1]

0

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist