Revoluția, Ion Iliescu și eroarea lui Cioran

 

le nouvel observateur 2

le nouvel observateur 3“Fără a fi avut în spate anii eroici ai lui Lech Wałęsa și celebritatea internațională a electricianului din Gdańsk; fără să fi cunoscut zilele și nopțile de temniță ce i-au fost hărăzite unui Václav Havel sau gloria mondială a autorului lui Largo Desolato; fără să fi fost un simbol de rezonanța unui Alexander Dubček, un nume de calibrul lui Andrei Saharov, un spirit de talia unor György Konrád, Adam Michnik, János Kis; fără să fi avut tenacitatea lui Jacek Kuroń; fără să fi fost un apostat de anvergura lui Milovan Đilas, domnul Ion Iliescu a avut în decembrie 1989 șansa enormă de-a fi fost acceptat spontan drept noul conducător al unei țări prea grăbite pentru a-și pune întrebarea: ‘Totuși, de ce Ion Iliescu?’ “

“Adevărat, ani de zile se tot vorbise despre dl Ion Iliescu, amintindu-se o atitudine ori alta a Domniei Sale, poziții ce nemulțumiseră cuplul Nicolae-Elena Ceaușescu. Cum tot așa, se vorbise despre pedepsele administrate de cuplul Ceaușescu dlui Ion Iliescu. Fiindcă la nivelul nomenclaturii române nu se întâmpla nimic, atât atitudinile mai personale ale dlui Iliescu, cât și repercusiunile ce le-a avut de suportat au fost mistificate de un folclor certat cu simțul proporțiilor. Puțini dintre cei care colportau isprăvile și pățaniile dlui Iliescu avuseseră curiozitatea de a le raporta la destine mai mult sau mai puțin asemănătoare, exemple lesne de ales din alte țări ale — pe atunci — lagărului comunist.”/…/

“… să nu uităm că sentințele cele mai dure care i-au fost aplicate de cuplul Ceaușescu l-au trimis în surghiun fie ca Prim-secretar în județe precum Timiș ori Iași [defapt, în județul Timiș, dl Ion Iliescu a fost Secretar cu Propaganda,n.m., DT], fie ca director al Editurii Tehnice din București. Să ne închipuim un Lech Wałęsa numit — în semn de pedeapsă —  ministru al Energiei Electrice, ori un Václav Havel oropsit să ocupe postul de director al unei edituri pragheze.”/…/

“Numai că mitologia facilă se dovedește întotdeauna mai iute de picior decât cântărirea lucidă a realității, așa încât ea, realitatea, s-a transformat de la sine într-o legendă ieftioară despre inflexibilul disident Ion Iliescu și tragediile sale administrative. Deși, poate nu chiar de la sine…”/…/

“După acel decembrie 1989, sorții s-au arătat foarte generoși cu dl Ion Iliescu, Domnia Sa pornind la drum cu șanse egale unor Havel ori Wałęsa. Ce să mai spun de o comparație cu Mazowiecki?”/…/

“Cine, dintre cei care cunosc parcimonia cu care ‘scepticul de serviciu’ s-a referit în ultimile decenii la chestiunile românești, și-ar fi închipuit că tocmai Emil Cioran avea să-i semneze dlui Iliescu un cec în alb:

…am încredere în Ion Iliescu, care conduce Frontul Salvării Naționale. Știam de multă vreme că el este speranța României.”

NOICA DEC 1989

“O imensă bucurie transforma profesionistul marilor îndoieli într-un herald amator. O singură clipă nu s-a ferit Cioran de optimism și pariul — poate unicul pe care ar mai fi dorit să-l câștige — a fost pierdut.”

“Sunt multe lucrurile pe care nu le-a înțeles dl Ion Iliescu după decembrie 1989. Dintre ele, cel mai important: să nu înșeli niciodată optimismul celui mai mare dintre scepticii în viață.” (“Eroarea lui Cioran”, 31 decembrie 1991, AGORA, volumul IV, numărul 1, ianuarie-martie 1991)

***

Cum am fi putut fi lucizi, acolo unde până și Cioran a fost furat de entuziasm?

Cum să nu fi “știut” și noi că dl Iliescu era “speranța României”, când și “scepticul de serviciu” “știa” asta; și încă “de multă vreme”?

În 1991, Cioran putea să se întoarcă la acel Neantul valah, pe care tocmai se pregătea să-l scrie cu puțin timp înaintea lui decembrie 1989.

Astăzi — indiferent ce am știut, ce ni s-a părut că știm, ce am sperat și ce a urmat acelui decembrie — să ne întoarcem cu dragoste și recunoștință la numele celor care au plătit cu viața pentru noi toți.

dt_signature2-e1270748737227[1]

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist
Posted in