Quo vadis, Liberalisme?

În această săptămână, Editura ADENIUM trimite în librării volumul

“LIBERALISMUL: PRO ȘI CONTRA. O idee ce refuză să moară, deși nu știe ce o ține în viață.”

Coordonatorii volumului:

SORIN ADAM MATEI

– Profesor universitar la Brian Lamb School of Communication, Purdue University, Statele Unite –

CAIUS DOBRESCU

 – Profesor la Facultatea de Litere a Universității București (Catedra de Teoria Literaturii) –

și

EMANUEL COPILAȘ

 – Lector doctor la departamentul de Științe Politice din cadrul Universității de Vest, Timișoara –

Lansări – Brașov (13 martie) și Bucureși (17 martie).

Am citit volumul și nu cred că avem neapărat de-a face nici cu o pledoarie pro-liberalism, nici cu un verdict contra liberalismului.

Mai degrabă, cred că este vorba de o întrebare. Poate numai retorică, dar de o legitimitate stringentă:

Quo vadis, Liberalisme?

Nu am nicio îndoială că, dată fiind varietatea opiniilor celor ce semnează textele acestui volum, reacțiile față de el vor fi

înfierbântate-Pro și înfierbântate-Contra.

Reproduc mai jos o invitație la lectură semnată de unul dintre coordonatorii volumului:

Sorin Adam Matei

Coperta_liberalism pro si contra_BT_2-1

Invitație la lectură

Vă invităm la o aventură intelectuală neobișnuită în peisajul intelectual românesc. Voluml “Liberalismul: pro și contra”, ce a apărut la editura Adenium în această săptămână, critică și apără liberalismul, în același timp. Realizat de o echipă reprezentând o diversitate a punctelor de vedere (Emanuel Copilaș, Caius Dobresc, și subsemnatul, Sorin Adam Matei), volumul vrea să repună pe tapet o problemă mult mai importantă decât aceea a acesti ideologii. Este discuția de idei constructivă posibilă în Europa și lumea anului 2017?

Volumul pleacă de la o premisă simplă. Lumea modernă este construită pe fundația libertății. Libertatea este înscrisă în constituțiile și practicile socio-politice ale majorității țărilor care practică modernitatea și oferă un spațiu decent de viața cetățenilor lor. Libertatea de gândire, de alegere a căii personale în viață, de a practica orice religie sau niciuna, de a te converti sau a nu crede, de a începe o afacere, de a vinde și cumpăra, de a deține proprietate comercială privată ca instrument economic sunt legiferate și privilegiate în toate aceste țări. Este suficientă această libertate exterioară pentru a crea o lume care îi face pe oameni să se simtă capabili să își realizeze propriul potențial? Este realizarea acestui potențial o cale către fericire? Este libertatea suficientă pentru a satisface nevoile tuturor sau măcar a majorității membrilor societății? Poate un regim al libertății deschis diversității de experiențe umane să mențină societatea într-o stare de echilibru? Promovează aceste experiențe comunalitatea de nevoi și nevoia de comunitate? Ne face o lume liberală decenți, atenți cu noi înșine și cu alții?

Succesul proiectului libertății se confruntă cu câteva crize. El transformă ideea care i-a dat naștere, liberalismul, într-un termn superfluu. Sau, cum spune Caius Dobrescu în capitolul său din acest volum, “De-mock-cracy sau liberalismul ca spontaneitate înțeleasă,” liberalismul matur moare prin bovarism, năzuind să fie ce nu poate fi și din această cauză încetând a fi ceea ce este.  Mai mult, liberalismul, atât în Romania, cât și în lume, a devenit un termen atât de elastic încât riscă să își piardă orice înțeles specific. Ideologic și practic este folosit mai mult ca un alibi sau etichetă, decât ca un îndrumar specific pentru activitatea politică și civică propriu-zisă. În fine, în numele libertății se iau masuri care în loc să o garanteze, o anulează. Legislații restrictive în economie proclamă eliberarea celor sărmani din jugul sărăciei, măsuri de spionaj al convorbirilor telefonice sunt luate în numele libertății de mișcare și practicare a valorilor democratice.  Măsuri intruzive în spațiul personal, biologic chiar, susțin, când ne pun taxe extraordinare pe sucuri, că ne apără de afaceriști veroși ce ne vor grași și bolnavi. Măsuri ce ne apără integritatea codului genetic și a vieții nenăscute ne  limitează posibilitatea de a crește productivitatea agricolă sau de a găsi noi metode de tratament sau de prelungire a vieții.

Pe de altă parte, se poate argumenta că nu numai legislațiile, ci și greutatea specifică a diferiților actori politici și economici pot afecta libertatea individuală sau socială. Piața absolut liberă este, întocmai ca societatea comunistă lipsită de clase și state, o utopie. Statul, o știm de la Karl Polanyi, poate alege să funcționeze în favoarea propriilor cetățeni, a întreprinderilor mici și mijlocii și a societății civile autentice, sau poate fi prins și ținut captiv de politicieni veroși ce fie sunt ei înșiși importanți actori economici, fie îi favorizează pe aceștiai în numele unor abstracte principii de stabilitate macroeconomică și socială. Mai insidios, prezența unor gigantice instituții economice în mecanismul de afaceri poate denatura procesul economic, așa cum a fost cazul în criza din 2009, când banci ce s-au implicat în activități controversate de creditare au fost salvate de la faliment pentru că ar fi fost prea mari ca să eșueze. Conversații economice chiar mai tehnice, cum ar fi înlocuirea impozitului progresiv pe venit cu un sistem de taxare fix, care ar aduce o anumită stabilitate monetară, trebuie să ia în calcul interesul individual, nu numai pe cel al sistemului financiar sau al marilor companii. Un sistem de taxare  care controlează agresiv inflația poate crește șomajul și face viața omului de rând, pe termen lung, mai grea. În esență, aceste discuții despre intersecția dintre economie și politică, așa cum avertiza de altfel Adam Smith acum mai bine de două secole în celebra sa lucrare “Avuția Națiunilor,” indică faptul că un important inamic al pieței libere și al libertății în general poate fi găsit și în tendința de apariție a monopolurilor impuse uneori de stat sau create de afaceri ale căror interese nu sunt concurențiale.

În contextul european și românesc problema transformării ideii liberale este cu atât mai complicată cu cât ideologiile așa-zise de dreapta, între care și liberalismul clasic, au ajuns să aibă prea puține lucruri în comun cu acesta. Liberalismul este aruncat în același coș al rufelor nespălate al  “dreptei.” Liberalismul este amestecat cu populismul, naționalismul, mișcările anti-establishment sau conservatorismul social și religios. Acestea nu se întâlnesc cu liberalismul decât în puține puncte, cum ar fi o atitudine binevoitoare față de primatul pieței în economie. Liberalismul este apoi confundat cu libertarianismul. O formă pur ideologică de promovare a libertății, libertarianismul se desparte de liberalism cel puțin în măsura în care dogma se desparte de practica libertății. Rădăcinile emancipatoare ale liberalismului bazat pe ideea de individualism și libertate “bine înțelese“ (à la Tocqueville) nu pot fi chiar așa de ușor confundate cu libertatea de face orice atâta timp cât nu deranjezi pe nimeni, o poziție care invită la relativism, etică situaţională, și social-darvinism.

Liberalismul trebuie și poate oferi mult mai mult decât un alibi pentru politici de austeritate economică, marcând mai mult falimentul economiilor intervenționiste, decât presupuse păcate ale pieței. Liberalismul trebuie să fie un set de valori centrate pe libertate înțeleasă atât ca autonomie personală cât și ca motivație de a te dedica unei comunității de idealuri, inclusiv cel al cultivării potențialului individual al fiecăruia. Liberalismul ar trebui să fie un proiect care pune limite intervenției statului în viața privată, fără însă a seca disponibilitatea individului de a construi împreună cu alții proiecte comune civice, religioase, etnice, morale, sau intelectuale. Liberalismul ca proiect social și intelectual este, până la urmă, un construct, nu o genă ce se manifestă spontan în fiecare dintre noi. Liberalismul are nevoie de valori sociale și trebuie să ofere soluții de viață care respectă alegerile oamenilor, dar și standarde de decență și moralitate publică fără de care fac viața modernă nu este posibilă.

Volumul de față își propune să exploreze aceste întrebări și dileme într-o manieră relativ inovatoare, pe care am experimentat-o și într-un volum precedent, “Idolii Forului.” Anume, volumul este auto-polemic. Spre deosebire de volumele colective cu aspirație de manifest, care abundă pe piața de idei din România, vocile din această care sunt diverse și într-o anume măsură opuse unele altora. Opozițiile nu sunt numai ideologice, deși acestea vor frapa cititorul cel mai mult, ci și de abordare sau soluție.

Dacă doriți să aflați mai multe despre capitole, vă invităm să aruncați o privire la sumarul capitolelor din introducere (AICI).

Sorin Adam Matei

0

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist
Posted in