Portret de candidat ideal – Cine pe cine a păcălit? Cine pe cine mai păcălește?

10.03

Franc și frust nu înseamnă neapărat același lucru.

Franc – (care spune pe față, fără înconjur, ceea ce gândește”).  Frust (“1. despre monede, medalii, sculpturi etc. Care s-a tocit de vreme. 2. fig. Care nu este prelucrat; brut).

Dl Traian Băsescu și-a câștigat multe simpatii grație unei componente a discursului său politic: franchețea.

A și pierdut multe simpatii datorită aspectului frust al acestui discurs.

Uneori, moneda forte a președintelui s-a devalorizat, dovedindu-se stânjenitor de neprelucrată. Alteori, s-a devalorizat, din cauză că însemnele s-au tocit prin întrebuințare excesivă.

Cel mai recent maraton mediatic la care a participat președintele, la invitația canalului B1TV, constituie un material foarte potrivit pentru un studiu de caz dedicat calităților și slăbiciunilor discursului politic al dlui Băsescu.

Câteva eșantioane:

09.21[1]

1. “Am reușit, pe slăbiciunea lui Victor Ponta, să găsesc o cale de comunicare cu majoritatea de 70%, prin acel pact de coabitare. L-am păcălit pe Ponta. A fost un politician mai slab decât mine.”

Felicitări!

Și noi care am crezut că rostul acelui pact era o infuzie de civilitate, de necesară normalitate în discursul public, care să stabilizeze întru câtva imaginea publică a raporturilor dintre palatele Cotroceni și Victoria, dincolo de ce era în spatele scenei.

Mai mult, idioți cum suntem, am crezut că pactul respectiv fusese încheiat pentru ca țara să fie scoasă dintr-o situație de șah etern între doi adversari care luptă pe viață și pe moarte – pe viața țării și pe moartea adversarului.

Mărturisirea francă (și olecuță frustă) a dlui Băsescu ar putea duce la concluzia că președintele nu pe premier l-ar fi păcălit. Ar fi păcălit țara. Și asta nu s-ar face, Domnule Președinte!

Dorința de a-l face mat pe premier ar fi putut deveni un mat metastazic – pacientul fiind România. Un “adversar” ceva mai important decât dl Ponta.

Dnii Băsescu și Ponta nu sunt doi simpli particulari care țin să scuipe unul în ciorba celuilalt, chestiune care, la urma urmelor, îi privește.

Cei doi sunt președintele și, respectiv, premierul unei țări, demnitari care, păcălindu-se unul pe celălalt, scuipă în ciorba României.

05.15

2. “În această campanie le voi spune pe toate la toți, că eu nu candidez. Pe unii dintre ei îi voi dezbrăca public, sunt candidați deja anunțați care au lucruri ascunse în CV-ul lor, sunt lucruri pe care le tăinuiesc.”

Dl Băsescu nu candidează, dar încearcă să facă orice pentru a spori șansele candidatului pe care îl susține. E de înțeles că președintele dorește victoria unui candidat de care să fie sigur că vrea și poate să consolideze proiecte lansate de dl Băsescu în ultimul deceniu.

Ce mă descumpănește este disponibilitatea dlui Băsescu de a face orice pentru a-și atinge scopul.

Și apoi, cum se împacă declarația de acum cu una mai veche, în care președintele afirma că nu va folosi informații pe care le-a dobândit prin natura funcției împotriva unor adversari politici?

02.15

3. Președintele Băsescu nu glumește.

Până să ne spună ce lipsește din CV-ul unor pretendenți la scaunul prezidențial,  primul candidat pe care îl dezbracă public dl Băsescu este chiar dna Monica Macovei, care i-a fost președintelui unul dintre cei mai apropiați și mai fideli colaboratori.

Portretul schițat de dl Băsescu dnei Macovei se vrea și franc, și frust. Este și proaspăt, și crud, ca o briză de dimineață, de parcă model și grafician s-ar afla pe o plajă de nudiști de la Vama Veche. Puțin mai contează exactitatea tușei și calitatea culorii.

“Nu pot să o susțin, deși ar avea toate datele să fie un candidat bun”, declară dl Băsescu despre dna Monica Macovei.

Iată aproape “toate datele” care ar putea face, în viziunea dlui Băsescu, un bun candidat din dna Macovei:

Este necinstită; este lipsită de caracter; este demagoagă; este carieristă; este trădătoare; s-a declarat salvatoarea Justiției, când, de fapt, “Justiția a fost salvată de magistrați, nu de Macovei”; după ce s-a asigurat de o pensie lunară de 4.000 de euro de la Bruxelles, acum se joacă de-a alegerile; s-a pretat și se pretează la compromisuri etc.

Confirmând observația jurnalistului de la B1TV că dna Macovei “se cam urcă pe capetele altora”, președintele afirmă: “Oricând are ocazia. Nu are scrupule din punctul ăsta de vedere, o știu bine.”

Acest portret al dnei Macovei este chiar opera dlui Băsescu sau este semnat de conglomeratul “Artistul anonim Voiculescu-Badea-Gâdea-Grecu-Ciuvică-Chireac & Ursu”?

Dacă acestea sunt cam ”toate datele” unui candidat bun, mă întreb ce date vom afla de la dl Băsescu despre candidați răi, nepotriviți pentru funcția de președinte, care ”au lucruri ascunse în CV-ul lor”?

Totuși, ce crimă comite dna Macovei, candidând?

“Nu am cum să renunţ la a-l mai susţine pe Cristian Diaconescu (…) Probabil îl va afecta (n.r. – candidatura Monicăi Macovei) pe Cristian Diaconescu, pentru că vine exact pe electoratul meu.”

Am înțeles – al meu; al meu; al meu. Trista și agitata lume a lui “al meu!”

02.01[1]

”Dezbrăcarea” publică a candidatei Monica Macovei creează admiratorilor celor doi complicate probleme de poziționare. Este interesant de văzut cum se vor așeza pe mai noua tablă de șah pioni care i-au declarat pe amândoi – rege și regină – deja în ”panteonul onoarei”.

Comentând sfârșitul lamentabil al unui oligarh, un autor nu uită să adauge că el și alții au fost victimele urii deplorabilului personaj, împroșcați fiind cu toate murdăriile de slugile acestuia din urmă. Lucru perfect adevărat.

Culpa noastră”, scrie autorul respectiv, “a fost că nu am crezut şi nu credem că în ultimii zece ani România a trăit într-o dictatură. Mai grav, chiar dacă putem fi în dezacord cu Traian Băsescu asupra unor chestiuni, nu închidem ochii asupra cauzei principale a urii pe care…

Haida-de! Să fim serioși!

centaurul

Ar fi fost bine, dacă ochii unora n-ar fi fost permanent închiși și “asupra” derapajelor care au subminat, uneori, discursul și fapta politică a președintelui Traian Băsescu.

Pe unii dintre cei numiți de autorul mai sus citat i-am văzut delimitându-se uneori de derapajele președintelui. Pe autorul din care am citat – niciodată. Care dezacord? Exprimat când și cum?

Din păcate, nu doar lumea unora se împarte strict în două grupuri – slugi și inamici. Prea multe “curți” se orânduiesc exact după același tipic.

La isterizarea discursului public au participat toate taberele aflate în luptă – după talent, lipsă de talent, cu insinuări “academice” sau înjurături de mamă, prin campanii “științifice” ori scuipături între ochi etc.

A vorbi despre o “dictatură Băsescu” este la fel de aberant ca a numi “lovitură de stat” încercările hei-rupiste din 2012 ale proaspetei majorități parlamentare de a scăpa cât mai repede de câțiva inamici politici majori.

Sincer vorbind, cred că trebuie să ne îngrijoreze mai mult patologia pe care o moștenește azi Dreapta, decât patologia moștenirii lăsate de un oligarh epuizat de rele. După “dezamorsarea” oligarhului, moștenirea acestuia se evaporează, cu patologia ei cu tot. Patologia lăsată moștenire unei Drepte care nu mai știe, de mult, cum să iasă la lumină rămâne, se consolidează.


02.12

Dreapta românescă reușește până și în acest an electoral să-și dea cu stângul în dreptul.

Unde au dispărut fotografiile cu dna Macovei, dl Neamțu și alții arătând semnul victoriei din fereastra sediului de campanie al asediatului președinte Băsescu?

În schimb,  în fereastră a reapărut dna Udrea, pusă pe fapte mari, în poșetă cu un partid cât un flacon de parfum, primit cadou într-o zi de naștere.

Nici Stânga nu e mai brează, dar pare mai monolitică.

Pentru candidații Monica Macovei și Cristian Diaconescu, rezultatul alegerilor ar putea constitui o experiență egal de neplăcută, deși fiecare din ei e convins că e singurul care îl poate învinge pe candidatul Ponta.

Într-o asemenea situație, am putea asista la un spectacol  dezolant, început chiar în această vară. Aruncatul pisicii moarte în ograda celuilalt vecin de Dreapta va concura popularitatea partidelor de fotbal.

Fie că tot ce spune azi dl Băsescu despre dna Macovei este adevărat, fie că nu este, ne aflăm în fața acelorași întrebări: Cine pe cine a păcălit? Cine pe cine mai păcălește?

Un răspuns ar putea fi acela că dl Băsescu s-a folosit de dna Macovei spre a-și atinge niște obiective; dna Macovei s-a folosit de dl Băsescu pentru a-și atinge niște obiective. Și atâta timp cât atingerea acelor obiective a făcut bine României, cum au jucat cei doi interesează mai puțin.

Numai că tensiunile de astăzi dintre vechi tovarăși de arme scot în față mai degrabă obiective personale, decât interese naționale.

Finalul îl știm: “Maurul și-a făcut datoria, maurul poate să moară/să plece.” 

Cât privește “obiectivul” nostru, el a fost să ne uităm la ei, să-i admirăm sau să-i disprețuim, să-i trimitem în Iad sau să-i înșurubăm în “panteonul onoarei”.

Iar am învins! Popor de “mauri”.

dt_signature2-e1270748737227[1]

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist