Politizarea instituțiilor: lupi și mielușei

Declarată respectabilă și parte a regulilor jocului politic – când ne favorizează, politizarea devine, brusc, odioasă și semn al comportamentului autoritar, ba chiar dictatorial – atunci când ne defavorizează. Acesta este țarcul strâmt și strâmb din care este lansat, periodic, spre conștiința publică penibilul discurs al interesului foarte personal.

 

Când, în ianuarie 2005, președintele Institutului Cultural Român (ICR) afla din oraș că a fost destituit și era  chemat la Cotroceni să dea nas în nas cu înlocuitorul său, acesta din urmă, dl Horia-Roman Patapievici, nu vedea nici un motiv de jenă că devenea instrumentul unui act de politizare.

Astăzi, când Guvernul pregătește trecerea ICR din subordinea președintelui României sub controlul Parlamentului, dl Patapievici organizează o conferință de presă în care acuză vehement politizarea. Dacă ar fi vorba de o persoană oarecare, acest semn de inconsistență morală m-ar lăsa rece.

În 2005, președintele Traian Băsescu s-a bucurat cu cinism că l-a putut umili pe dl Augustin Buzura destituindu-l prin surprindere pentru a-i arăta  că își alesese greșit protectorii politici. În 2012, dl Traian Băsescu se declară nemulțumit că premierul Victor Ponta îl ia prin surprindere și trece ICR din subordinea președintelui României în subordinea Parlamentului.

În România, toată lumea ia pe toată lume  “prin surprindere”. Se joacă la ofsaid.

Evident, nu există nici o certitudine că, în desemnarea conducerilor viitoare ale ICR, Parlamentul va dovedi mai puțină subiectivitate decât a dovedit un singur om – președintele României. Totuși, măcar și strict procedural, pasul ar trebui să fie spre transparență, nu din nou spre culise.

Desen & Copyright 2012 - DION

În măsura în care ea există, politizarea de azi n-a venit din senin. Este o replică la politizarea ultimilor opt ani. Nu mă refer la activitatea per se a ICR, fiindcă ea nu a fost politizată și, dincolo de tot ce se poate reproșa triumviratului care conduce încă ICR (coterii, găști, aroganță etc.), la nivel de performanță a managementului cultural, anii Patapievici-Mihăieș-Radu au fost incomparabil mai buni decât anii de dinaintea lor.

Hotărând să fie parte a nesfârșitelor campanii pro-Putere și, mai ales, anti-Opoziție, dnii Patapievici și Mihăieș au atras asupra ICR antipatii dintre cele mai virulente. Când imaginea oamenilor se substituie imaginii instituțiilor pe care le conduc, nu lumina iese la iveală, ci mai ales umbrele. Este răul suprem pe care oamenii de acest fel îl pot face instituțiilor publice pe care le conduc.

Avem obiceiul să acuzăm politicienii că sunt cei care politizează instituțiile. Nu sunt singurii. Ce au dat cu o mână instituției pe care încă o conduc (inteligență, rafinament, pasiune pentru actul de cultură și muncă pe rupte) dnii Patapievici și Mihăieș au luat înapoi cu două mâini (2×2, adică 4) tatuate de pasiuni politice, participare la fanatizarea discursului public și polarizarea, până la irațional, a electoratului. Politizarea imaginii ICR-ului este, în exclusivitate, opera dlor Patapievici și Mihăieș. Politicienii nu au avut nimic de-a face cu acestă operă de subminare a imaginii institutului.

Spre a ilustra lipsa ingerințelor politice în activitatea ICR, dl Patapievici indică o situație surprinsă într-un document din arhiva institutului. Potrivit documentului, predecesorul dlui Patapievici ar fi respins o propunere a șefului statului care ar fi putut conduce la limitarea independenței totale a ICR. Lăudabil. Și cum s-a comportat predecesorul dlui Patapievici, și gestul dlui Patapievici de a-l evoca. M-aș fi bucurat ca dl Patapievici să numească și un document care să ateste că și Domnia sa a respins asemenea încercări de ingerință politică.

Tot nu e limpede dacă dl Patapievici a fost supus vreunei presiuni politice sau a acționat liber și nesilit de nimeni, trezind-se ”scos din context” și citat, în chiar ziua alegerilor prezidențiale din 2009, de ziarul catalan La Vanguardia, cu o afirmație distrugătoare la adresa contra-candidatului Mircea Geoană.

Nu pot exclude ideea scoaterii din context, dar îmi este greu să cred că, în timp ce un intelectual, înalt demintar de stat român și un ziarist spaniol discută, să spunem, despre Salvador de Madariaga, José Ortega y Gasset și Brâncuși, în ziar apare o informație despre o video-casetă în care dl Mircea Geoana este beneficiarul unei partide de sex oral. Singura concluzie ar fi că, în 2009, nu dl Patapievici lucra pentru candidatul Traian Băsescu, ci  La Vanguardia.

Statutele de funcționare ale unor instituții precum ICR ar trebui să interzică persoanelor din conducerea acestor instituții să se implice public în  bolborositul rigolei luptelor politice. În felul acesta s-ar construi un mecanism care să protejeze imaginea și interesele instituțiilor de slăbiciuni omenești ce pot scăpa ușor de sub control.

Când aud strigătul “Săriți, politizarea!”, îmi trebuie ceva vreme să înțeleg cine se plânge: mielul sau lupul?

Nu de alta, dar eu, unul, am văzut mulți miei care au devenit lupi, dar n-am întâlnit niciun lup care a redevenit mielușel.

 

0

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist