Politică – pe hârtie și în realitate

1. Pe hârtie, oricine este numit într-o poziție din nomenclatorul Executivului american acceptă, de la bun început, realitatea constituțională că s/he serves at the pleasure of the President, and can be fired at will.” Pe înțelesul tuturor: președintele te numește; tot președintele te destituie – menționându-ți ori nu motivul. Punctum. (de citit)

În realitate, când sunt numiți, prea mulți nu se întreabă de ce au fost tocmai ei cei aleși, dar sunt foarte nedumeriți când sunt destituiți. James Comey, proaspăt-destituitul Director al FBI, nu pare a se plasa în această categorie: “I have long believed that a President can fire an FBI Director for any reason, or for no reason at all.”

2. Pe hârtie, adică în Congres, ziare, pe posturi de radio și televiziune, pe Internet etc., afli că destituirea Directorului FBI, James Comey, de către președintele Donald Trump constituie ”o criză constituțională”.

În realitate, destituirea respectivă nu întrunește niciun element care să o poată împinge în zona unei crize constituționale. Josh Blackman, profesor de drept la South College of Law, Houston: “From a constitutional perspective, Trump can make whatever demands of his principal officers he wishes, and can fire them at will.

Aveam de-a face, însă, cu alte două tipuri de criză – criza de ipocrizie și criza de isterie. Ele ating în acest moment politicieni democrați și jurnaliști aflați în siajul lor. Crocodili de tipul Chuck Schumer și Elizabeth Warren deplâng azi destituirea lui James Comey, al cărui cap îl cereau mai an. Penibilul Chris Matthews (MSNBC) face, încă o dată, spume la gură (nicio exagerare) și supralicitează eroic: “Fascism!”.

3. Pe hârtie,  afli că destituirea lui James Comey de către Donald Trump constituie un abuz de aceeași natură cu destituirea Procurorului Special Archibald Cox de către președintele Richard Nixon în episodul cunoscut drept Saturday Night Massacre, una din “capodoperele” prin care Nixon a încercat să stopeze investigațiile în legătură cu Afacerea Watergate.

În realitate, între cele două destituiri nu există niciun termen de comparație. Unul este statutul unui Procuror Special, altul este statutul unui Director FBI. Puțintică informație poate convinge orice om de bună-credință că cele două decizii s-au făcut în condiții diferite. Destituirea lui Comey nu constituie o “obstrucționare a actului de justiție”, căci nu atrage după sine încetarea investigației intreprinse de FBI al cărei scop este să verifice “the nature of any links between individuals associated with the Trump campaign and the Russian government” și, mai ales “whether there was any coordination between the campaign and Russia’s efforts.” Jalea democraților este alta — până în acest moment, nu s-a găsit nicio dovadă a coordonării eforturilor Moscovei cu strategii campaniei electorale a candidatului Trump. Dar, luată cu militantismul anti-Trump, Rachel Maddow (MSNBC) nu are timp să se și informeze. Jurnalist corect informat și care să informeze corect a devenit, vezi bine, o contradicție în termeni. Există însă și voci demne de respect care susțin că destituirea lui Comey ridică pentru FBI probleme foarte mari în continuarea neinhibată a anchetei – aici. Așa cum există voci la fel de respectabile care afirmă că președintele Trump a luat o decizie corectă destituindu-l pe Comey – aici.

4. Pe hârtie, afli de la susținători devotați ai lui Donald Trump că idolul lor s-a acomodat rapid cu ipostaza de președinte – Șef al Executivului.

În realitate, Donald Trump continuă să “adapteze” poziția de Șef al Executivului la condiția de Chief Executive Officer (CEO), fiindcă, pentru el, America este cel mai recent business personal. Și această abordare nu se va schimba curând, iar dacă nu se va schimba vreodată, luarea unor decizii care să creeze autentice crize constituționale nu ar trebui să contituie nicio surpriză. Una este să ai curajul de a lua decizii dificile, în pofida controverselor pe care le pot stârni, alta este să-ți fie din ce în ce mai dificil să operezi în afara controverselor. În acest moment nu par să existe motive solide pentru un impeachment al președintelui. Asta nu înseamnă că democrații vor înceta vreo clipă să caute un asemenea motiv și că Donald Trump nu-i va ajuta într-o zi să îl găsească.

5. Pe hârtie, pentru unii James Comey este victima pandaliilor lui Donald Trump, în vreme ce pentru alții este victima propriului ego, atât de inflamat, încât s-a trezit asumându-și prerogative pe care poziția de Director al FBI nu le are.

În realitate, ambele viziuni conțin o anumită doză de adevăr. Dar, mai presus de orice, avem de-a face cu un om care nu a găsit soluțiile potrivite de a rezista unor presiuni enorme create de o luptă fără scrupule între cei mari. I se reproșează lui Comey că a apărat-o pe șefa sa, Loretta Lynch, dar se uită că președintele Barack Obama “a uitat” să o destituie pe Loretta Lynch, după întâlnirea tête–à–tête, timp de 30 de minute, într-un avion particular, a Ministrului Justiției de atunci cu soțul candidatei Hillary Clinton, când aceasta din urmă făcea obiectul unei investigații FBI. Știind că Lynch este parte a mafiei clintoniene, Comey a optat pentru cea mai proastă dintre soluții – să facă un rechizitoriu devastator al investigatei Hillary Clinton, dar, în chip cel puțin bizar, să anunțe că nu recomandă punerea ei sub acuzare și să declare închisă cercetarea candidatei democrate. Rechizitoriul reprezenta opiniile sale, pe care nu era îndrituit să le expună public și mai ales sub forma respectivă. Recomandarea ca Hillary Clinton să nu fie pusă sub acuzare reprezenta proiectul binomului Obama-Lynch. Comey era obligat să lase la latitudinea ministrului Justiției să recomande ce găsea de cuviință. Rezultatul ar fi fost același — ocrotirea candidatei democrate –, dar responsabilitatea ar fi revenit fără echivoc Lorettei Lynch. Așa însă, ministrul Justiției a scăpat anunțând că va accepta recomandările făcute ei de FBI, oricare ar fi ele. Redeschiderea investigației, pe motivul că în mesajele de e-mail transferate de Huma Abedin (mâna dreaptă a fostei șefe a diplomației americane) pe laptopul soțului ei, “the disgraced former congressman” Anthony Weiner, a fost o altă eroare, pe care Comey nu vrea să o recunoască nici măcar astăzi. E posibil ca James Comey să fi încercat să se asigure că oricare dintre candidați va câștiga îi va oferi șansa de a-și duce la capăt mandatul de zece ani, numai că, atunci când joci ”la două capete”, nu e sigur că poți câștiga. Nu există asemenea certitudini în politică. În politică, loialitatea este obligată să funcționeze într-un singur sens — de jos în sus. De sus în jos constituie un sens aproape miraculos.

desen & dedicație - eugen mihăescu
desen & dedicație – eugen mihăescu

6. Pe hârtie, poate părea adevărat că Hillary Clinton a pierdut alegerile datorită redeschiderii investigației de către FBI.

În realitate, Hillary Clinton a pierdut fiindcă nu s-a dovedit, nici pe departe, candidatul redutabil care se anunța, chiar dacă în spatele ei s-a aflat o mașinărie politică, financiară și media de o mărime uriașă.

7. Pe hârtie, poate fi adevărat că rușii au încercat să influențeze opțiunile alegătorilor americani prin spargerea serverelor Comitetului Național Democrat și livrarea unor documente jenante pentru democrați și candidata lor via WeakyLeaks și alte canale.

În realitate, democrații știu foarte bine, deși nu vor încă să accepte public acest adevăr, că Hillary Clinton nu din cauza rușilor a pierdut alegerile, ci din cauza americanilor, pe care candidata lor nu i-a putut convinge, în ciuda unui fond de campanie de aproape două miliarde(!) de dolari. Iată opinia unui democrat dezamăgit și de prestația candidatei democrate, și de matrapazlâcurile prin care a fost sabotată de democrați candidatura lui Bernie Sanders: “Hillary Clinton was a terrible candidate and didn’t deserve to win based on her pathetic campaign. Stupid statements, a total lack of charisma, and an overbearing attitude of entitlement. She prevented Bernie Sanders from winning the general election.”

8. Pe hârtie, probabil că au dreptate cei care fac din momentul ales de președinte spre a-l destitui pe Comey calul de bătaie al discuției.

În realitate, în orice moment l-ar fi destituit Trump pe Comey, s-ar fi găsit destui (nu doar democrați, ci și republicani) care să numească și alte motive ale deciziei dincolo de motivul invocat de președinte. Modul în care Casa Albă i-a transmis Directroului FBI decizia Președintelui a fost inacceptabil. Poți fi considerat de suporterii tăi un președinte ferm, care ia hotărâri decisive, și fără se te porți ca un mârlan. Când un înalt demnitar află despre destituirea sa privind un ecran de televiziune din sala unei conferințe, ceva e putred în sistem. Interminabilele secvențe de televiziune în care caravana auto a proaspătului-destituit Director al FBI a fost urmărită din Los Angeles până la decolarea avionului care-l aducea pe Comey la Washington au constituit pentru mine un imens motiv de tristețe și de rușine.

James Comey este orice, dar nu O. J. Simpson. Mâine, poate veni rândul președintelui pentru a fi umilit, spre deliciul celor care, orbiți de patimi politice, nu înțeleg că umilirea unui înalt demnitar de stat poate echivala cu umilirea statului. Nu pentru că cineva este statul, ci pentru că un stat cu demnitari umiliți poate deveni un stat umil, locuit de oameni îndobitociți de bucuria umilirilor reciproce.

Când același președinte îl amenință pe cel destituit într-un chip “subtil”, lucrurile iau deja o direcție lamentabilă, periculoasă pentru Donald Trump.

9. Pe hârtie, acel “s/he serves at the pleasure of the President, and can be fired at will’ este condiția unui oficial, membru al Executivului unei republici.

În realitate, formularea îmi sună mai degrabă ca una definind condiția unui oficial aflat în slujba unui monarh. Și nimeni nu știe în acest moment dacă Donald Trump se va dovedi un “monarh” luminat sau unul întunecat, cum nimeni nu poate fi sigur despre niciun om devenit președinte al Statelor Unite că nu va descoperi într-o zi, uitându-se în oglindă, că pe fruntea sa ar sta de minune o coroană regală. În românește aceste “at the pleasure of” și “at will” pot sugera acel “cum vrea mușchiu’ meu”.

10. Chiar dacă, în realitate, nu ar însemna mare lucru, măcar pe hârtie formularea “s/he serves at the pleasure of the President, and can be fired at will” s-ar cuveni, poate, modificată într-un enunț ceva mai apropiat de spiritul unei democrații liberale, cât mai îndepărtat de fibra unei monarhii absolute și de pandaliile unui absolutism peste măsură de capricios. Puține speranțe.

America este, din ce în ce mai mult, o republică modelată de avocați. Acolo unde gândirea avocatului primează, orice decizie corectă poate fi prezentată drept incorectă. Și invers. Și-atunci, cum să te mai miri că-l poți vedea pe James Comey distribuit de unii în rol de criminal, iar pe O. J. Simpson declarat de alții inocent?

dt_signature2-e1270748737227[1]

0

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist