Pirgu. Gore Pirgu. Ca în “Bond. James Bond”. Montaigne și părțile lui. Părțile altora.

Nu înțelegeți ce se întâmplă cu lumea bună din România? Vă înțeleg.

Chiar așa, când ați recitit ultima oară “Craii de Curtea-Veche”? Vă mai amintiți “Asfințitul Crailor”? Nu? Păcat. Eu, unul, mă omor după două fragmente.

Primul:

“Era teatru. Cum ne întâlneam, făceam pe grăbitul. Mă întreba încotro şi unde, şi răpunsul era întotdeauna acelaşi: “La Arnoteni, adevăraţii Arnoteni”.

Se supăra: “O ţii aşa ca gaia maţu, la gard am prins-o, la gard am legat-o. Vous devenez agaçant avec vos Arnoteano; mai dă-i… Voyons, il faut etre serieux”. În afară de înjurăturile româneşti neaoşe, a căror deprindere îi rămăsese scumpă, nu mai vorbea decât franţuzeşte şi cât mai tare, ca să-l audă toată lumea. Pe stradă, când vedeam că se apropie vreo cocoană, eu o ştergeam pe partea cealaltă; dacă o şi cunoşteam, intram prin ganguri, prin curţi. Iar el, făcându-i loc să treacă, striga cât îl lua gura: “Regardez, mon cher, quelle jolie femme, comme elle est jolie, elle est jolie comme tout!”. După ce se îndepărta cocoana, veneam îndărăt. Mă primea indignat: “Mais, mon pauvre ami, ne soyez pas idiot; vous etes bete comme vos pieds!”. Mă lăsa şi el şi o lua înainte, crăcănându-se, după câţiva paşi se oprea, îşi punea monoclul, se făcea că măsoară din vârful bastonului ceva sus pe case, apoi se întorcea către mine, pufuind şi dând din umeri: “Mais voyons, voyons”. “

 

Desen & Copyright 2013 - DION

Al doilea:

“Dar aceasta nu era nimic pe lângă altceva care, dacă aş fi ţinut la dânsul, ar fi trebuit să mă îngrijoreze, ceva de necrezut şi totuşi: Pirgu cumpăra cărţi. Întâlnindu-l odată cu patru volume frumuşel legate la subţioară, e lesne de închipuit capul meu când am citit pe scoarţe numele Montaigne.

– Ce ţi-a venit, am exclamat, să iei pe Montaigne?!

– Ei, îmi zise, cu un zâmbet înduioşat, oricum, Montaigne e drăguţ, are părţile lui. În felul acesta îşi da părerea în toate discuţiile dintre noii săi prieteni, avocaţi cu renume sau profesori universitari, oameni în urcare şi de viitor; pe cei vechi de breasla lui nu-i mai băga în seamă, se făcea că nici nu-i cunoaşte şi era pentru mine o neasemuită petrecere să merg în localul unde, spre miezul nopţii, Pirgu lua o fină gustare, fiindcă, veniţi într-adins jur împrejur la mese, toţi stricaţii, toate lichelele Bucureştilor stăteau ciorchină.”

Înainte de a închide cartea, mă uit nedumerit la Gorică.

Molfăie o măslină. Ridică din umeri. Termină, și după ce pune sâmburele în scrumieră, îmi face cu ochiul. Zâmbește. Apoi spune doar ca pentru el: “Plus ça change, plus c’est la même chose.”

“Adică?”, zic, în căutare de niscaiva speranță.

“Mai dă-i în gâții mă-sii… “

 

 

P.S. Alertat de sesizarea (transmisă Parchetului General) potrivit căreia “un pupincurist uslaș” a comis un furt de identitate însușindu-și numele unui reputat critic literar (autor al excelentei monografii “Emil Botta și frontierele inocenței”) și distins jurnalist pentru a semna un atac “de-o virulență stalinistă”, fug la locul faptei.

Ajung, privesc și răsuflu ușurat. Niciunul dintre citate (oricum nu virulent-staliniste, ci doar imbecil-ceaușiste) nu aparține autorului articolului. Nici măcar epocalul:

“NATO a devenit un instrument al politicii SUA de coalizare a forțelor reacționare împotriva mișcării pan-europene de luptă pentru libertăți democratice și afirmare națională, un bastion de scindare a Europei în «Est» și «Vest», acționînd împotriva tendințelor de  cooperare general-europeană, de înțelegere și pace“.

Toate sunt oferite de scrierile autorului analizat.

Cum sesizarea a fost lansată la apă chiar de pe puntea navei amiral a pupinismului (“Evenimentul zilei de apoi”), mă întreb dacă autorul ei este cu adevărat  excelentul critic literar (autor al fascinantei monografii “Ce rămâne. William Faulkner și misterele ținutului Yoknapatawpha”), prozator și pamfletar de mare talent sau avem de-a face cu efectele unei mahmureli conceptuale datorită căreia, de mai bine de opt ani, pupinismul de azi este considerat o formă de progres, net superioară, de salon, a pupincurismului de pe vremea lui Ceaușescu.

Chiar așa,  de unde o fi venind vorba “Gura bate curul?”

“Mais voyons, voyons”… Într-o bună zi vom înțelege și ce merită să rămână, și ce depășește frontierele inocenței.

 

 

0

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist
Posted in