Pierderea măsurii – obsesia Nelson Mandela (UPDATE)

Neîncrezători în înțelepciunea proverbului românesc “Nu tot ce zboară se mănâncă”, unii sfârșesc prin a mânca ce nu se cuvine.

Iritat de textul meu “Să spunem un NU hotărât candidatului Klaus Iohannis”, dl Vladimir Tismăneanu își împovărează un text (aici) cu un update. Iată doar un fragment din această aducere la zi prin intermediul… trecutului:

“Cu alt prilej, mai recent, mi-am recunoscut eroarea (vorbesc doar despre mine, nu judec pe nimeni altcineva) de a fi colaborat la “Jurnalul National”. Imi amintesc de o discutie aici, la Washington cu doi amici (cu unul sunt si azi prieten). Era in vara lui 2004. Unul din cei doi, intelectual faimos cu trecut impecabil de disident, spunea ca nu au aparut dovezile colaborarii lui Felix cu Securitatea (lucru real), deci si Felix are dreptul la prezumtia de nevinovatie. Celalalt, stralucit critic literar si redutabil comentator politic, i-a raspuns: “N-am nevoie de dovezi, e de ajuns sa ma uit la el”. Sigur, era o figura de stil. In ce ma priveste, nu ma uitasem atent. Acum imi dau seama ca as fi putut sa fiu lamurit pe loc. In martie 2004, n-am mai spus-o pana acum, mi-a fost facuta propunerea de a deveni consilier politic al candidatului prezidential al PNL, deci al opozitiei, dl Theodor Stolojan. Cred ca prietenul meu Tudorel Urian isi aminteste episodul. Am fost onorat, m-am mai gandit, m-am consultat cu familia, am decis in final sa nu accept. Nu era vorba de persoana in cauza, ci de insasi ideea de a fi consilier al unui partid ori al unui candidat. In aceeasi perioda, mai precis in aprilie 2004, amicul din epoca pomenit mai sus, devenise consilierul de campanie electorala al PUR, dupa ce acest partid renuntase la serviciile lui Dick Morris. Banuiesc ca nu era doar o functie onorifica. PUR, adica Dan Voiculescu, fost coleg de scoala, adica, aveam sa aflam mai incolo, Felix, a incercat sa-l convinga sa fie si candidat prezidential. Har Domnului, pentru el si pentru noi toti, n-a acceptat. Nu dezvalui aici nimic confidential, despre acea propunere exista un dialog televizat cu Marius Tuca.”

VOICULESCU

În vara lui 2004, dl Mircea Mihăieș se afla în vizită la Washington. I-am invitat pe cei doi prieteni (nu amici, prieteni) – Mihăieș și Tismăneanu la lunch, la un restaurant din Alexandria, Virginia. Discuția despre dl Dan Voiculescu nu avea cum să apară din senin între noi trei.

Întors eu însumi din România, unde organizasem o conferință pentru judecători de la Curțile Supreme și Constituționale din întreaga lume, le-am spus celor doi prieteni că dl Dan Voiculescu m-a invitat la o discuție și mi-a propus să candidez la alegerile prezidențiale cu sprijinul partidului său.

În vreme ce dl Mihăieș s-a întunecat, dl Tismăneanu a declarat că este o idee de luat în seamă. S-a ajuns, evident, la punctul sensibil – posibila colaborare a dlui Voiculescu cu Securitatea.

Le-am reamintit că nu existau dovezi peremptorii ale acelei colaborări, că dl Voiculescu câștigase niște procese pe această temă (și nu doar în România), adăugând că prezumția de nevinovăție trebuia respectată, cu atât mai mult cu cât dl Voiculescu era în posesia unei adeverințe eliberate de CNSAS prin care se spunea că nu colaborase cu Securitatea; dimpotrivă, avea dosar de urmărit.

Atunci dl Tismăneanu a fost de acord cu mine.

Da, dl Mihăieș a afirmat: “N-am nevoie de dovezi, e de ajuns să mă uit la el.”

Am auzit oameni la fel de serioși ca dl Mihăieș afirmând despre dl Băsescu că a fost ba colaborator al Securității, ba ofițer acoperit al Securității, ba că a a luat banii încasați pe vânzarea ilegală a flotei, dar la întrebarea legată de dovezi au răspuns ”N-am nevoie de dovezi, e de ajuns să mă uit la el.”

Eu, unul, nu cred că e de-ajuns. Cel puțin, juridic vorbind.

I-am liniștit pe cei doi prieteni, spunându-le că refuzasem deja, politicos, propunerea dlui Voiculescu și că le menționasem de ea, fiindcă erau prietenii mei și nu s-ar fi cuvenit să afle de ea din târg.

Așadar, acel “aveam să aflăm mai încolo, Felix, a încercat sa-l convingă să fie și candidat prezidențial.” este cel puțin o inexactitate. Nu Felix, cum afirmă dl Tismăneanu, încercase să mă convingă, ci dl Dan Voiculescu.

În 2004, nu exista Felix, altfel președintele Traian Băsescu nu s-ar fi dus la GRIVCO spre a-l convige pe dl Voiculescu să trădeze alianața  în care se afla și să intre la guvernare cu adversarii.

E greu de imaginat un Traian Băsescu,  ajuns, cu căciula în mână, în biroul dlui Voiculescu spre a-i spune:

“Bă’, Felix, turnător împuțit, securist jegos și șmanglitor de fonduri, te rog frumos să intri la guvernare, că avem mare nevoie de oameni ca tine, ca să scoatem țara din impas. Hai să ne îmbrățișăm, bă’, soluție imorală ce ești!”

Când, în 2006, au apărut primele dovezi ale colabărării dlui Voiculescu cu Securitatea, am publicat un pamflet “Felix, Mircea și Dorin”  chiar în Jurnalul Național, text despre care dl Mihăieș avea să scrie că orice alt om în locul lui Dan Voiculescu s-ar fi sinucis după un asemenea pamflet.

Iată două paragrafe din acel text:

“Mi-a murit Dan Voiculescu. Pe limba lui. Pasare care se da Phoenix si se dovedeste papagal. Peltic – cand e vorba de evidente, limbut – cand ar trebui sa practice umilinta si neconvingator cand are dreptate, Dan Voiculescu atesta ca tragedia poate fi si o drama pe care incerci sa o rezolvi cu mijloace comice. Sa declari ca dovedit drept simplu informator esti exonerat de acuzatia de a fi fost general si manipulator al “fondurilor Ceausescu” constituie un adio definitiv spus prezumtiei de nevinovatie. Candva, CNSAS transmitea ziarului Ziua ca Dan Voiculescu nu a fost agent/colaborator al Securitatii ca politie politica. In plus, dl Voiculescu primea copia unui dosar care dovedea ca fusese urmarit de Securitate. Dar, crezandu-se Otilia, nu se recunostea in “Felix”. Atunci, invoca autoritatea CNSAS-ului. Azi, cand aceeasi institutie produce probe ca a fost informator, dl Voiculescu declara ca nu recunoaste autoritatea colegiului respectiv.”

“Privind rahatul in care a intrat Dan Voiculescu, imi amintesc de laxativul copilariei noastre – Coprol. Plicul ce continea leacul era calarit de un pitic, cu fes de noapte pe cap si cu o festila in mana. Rareori am vazut un om care sa si-o caute cu lumanarea mai abitir ca Dan Voiculescu si care sa si-o gaseasca cu hardaul. Noroc ca-l apara ‘Tribunul’.”

Sinuciderea de care  vorbea dl Mihăieș, era, vorba dlui Tismăneanu, “doar o figură de stil.”

Dificultatea rămâne că între figuri de stil și dovezi peremptorii se întinde un spațiu vast, din care nu putem elimina prezumția de vinovăție, doar pentru că nu putem suferi un personaj ori altul, sau pentru că un al nu-știu-câtelea-simț ne spune că ceva nu e în ordine cu un om.

Propunerea de a fi consilier de campanie electorală a venit abia după două luni.

Am acceptat-o în ideea de a vedea dacă se poate construi un partid “de nișă”, care să-și construiască o identitate, să meargă pe câteva proiecte interesante și necesare, și, în câțiva ani, să poată avea șanse reale de a intra în Parlament – pasul de la extraparlamentar la parlamentar.

Primii pași fuseseră făcuți.

În primăvara lui 2004, PUR ieșise din coaliția în care se afla cu PSD, denunțându-și partenerii drept “partidul-stat” iar la localele din iunie obținuse un nesperat 6%, punctând unde înainte era imposibil – la Bacău, de pildă, unde Romeo Stavarache învingea clanul Sechelariilor.

La congresul partidului însă, votul a întors PUR în vechea alianță cu “partidul-stat”.

După ce am primit telefonul prin care eram informat de această decizie, am transmis conducerii partidului că îmi încetez colaborarea cu PUR.

Dar nu a urmat circul mult așteptat în asemenea ocazii – dezvăluiri senzaționale, acuzații, incriminări etc., ci doar un scurt comunicat prin care cele două părți anunțau că au convenit să încheie colaborarea.

Nu există din perioada acelei colaborări – mai puțin de două luni – nicio dovadă (text publicat, declarație, apariție la posturi de televiziune etc.) că m-am angajat în atacuri împotriva altor formațiuni politice sau m-aș fi înhămat la propagandă pro-PUR.

Rolul meu a fost strict tehnic – lucram atunci în cea mai mare fundație din lume care se ocupa de partea tehnică a alegerilor.

În schimb, deși nu a acceptat invitația dlui Theodor Stolojan de a-i fi consilier politic de campanie electorală, dl Tismăneanu a îndeplinit rolul de agent electoral al altui candidat.

A negat, deși era inutil:

Aici

Între un contract de consiliere, asumat și declarat public – cu toate nedumeririle, întrebările, insinuările sau acuzațiile cărora le poate da naștere  – și foșgăiala de agent electoral nedeclarat, lăsat în priză și în intervalele dintre alegeri, există o diferență.

Seamănă cu diferența dintre un adult responsabil și un puștan care-și închipuie că e șmecherul cartierului, în vreme ce cartierul face cu ochiul, când îl vede că se dă bărbat în toată puterea cuvântului.

08.22

Spre surprinderea dlui Tismăneanu, dacă alegerile prezidențiale ar avea loc mâine și candidații ar fi doar cei știuți astăzi probabil că aș avea de optat între dna Monica Macovei și dl Klaus Iohannis.

Dar până în noiembrie, se pot schimba multe lucruri, mai ales dacă ne gândim că președintele Băsescu ne-a promis că va dezbrăca public niște candidați.

Chiar așa, n-am aflat încă de la dl Tismăneanu ce crede despre felul în care președintele a și “dezbrăcat public” un candidat: Monica Macovei.

Eu, de bine, de rău, mi-am spus părerea – aici.

Cum n-am aflat nici ce crede distinsul politolog despre distinsa candidată Elena Udrea care l-a mătrășit pe credibilul și onorabilul domn Cristian Diaconescu, pe care chiar dânsa îl anunțase drept candidat al PMP la Congresul partiduțului dlui Traian Băsescu.

Cred că sunt subiecte ceva mai presante decât întrebarea hamletiană cu care se luptă dl Tismăneanu în aceste zile shakespeariene – “A fost Lenin un intelectual?”

Iau notă de reținerile dlui Tismăneanu în legătură cu dl Iohannis.

Iată și una dintre reținerile mele în legătură cu dna Monica Macovei, al cărei admirator rămân, dar unul critic, fiindcă sunt sigur că sorcovitul nu-i face deloc bine:

 “M-am gândit că, în multe feluri, eu semăn cu Nelson Mandela, care nu și-a sacrificat principiile niciodată, care și-a scos poporul dintr-o stare dezastruoasă, pentru care nimic nu a fost imposibil și care a făcut foarte mulți ani de închisoare, s-a sacrificat, și-a sacrificat interesele personale pentru țară. Și mă identific cu toate aceste lucruri.” (Monica Macovei)

Lipsă de măsură, care nu trebuie alimentată prin portrete encomiastice. Lingușelile exacerbate nu au ajutat veodată un om politic.

De la lipsa de măsură la delirul de grandoare nu e decât un pas.

Nu se cuvine să-i ajutăm să îl facă tocmai pe cei în care ne punem speranțe și pe care pretindem că-i respectăm.

Pentru candidatul Monica Macovei testul cu adevărat fundamental va fi dacă va putea convinge un electorat național de o necesitate care nu a stârnit nici măcar interesul propriului ei partid: reforma morală.

Și nu trebuie să fii neapărat politolog ca să înțelegi că, în România, uneori năravurile microcosmosului nu sunt decât un rezumat al năravurilor macrocosmosului.

05.28

Nu știu de unde au aflat dnii Mihăieș și Tismăneanu că am fost coleg de școală cu dl Dan Voiculescu, dar nu am fost.

De la dl Tismăneanu am aflat cu toți (grație cărții sale de memorii – Nomenklaturika vs. Nomenklatura sau lupta lui David cu Goliat) că a fost coleg de școală cu dl Nicu Ceaușescu și că, deși prieteni, cel din urmă l-a împușcat pe cel dintâi, în picior, cu un glonț.

Iată o disidență începută foarte timpuriu.

Și un miracol – deși împușcat în picior cu ditamai glonțul, dl Tismăneanu continuă să scrie.

Succes în ramură!

P.S. 1. Cititorii postării mele inițiale vor observa o modificare în text. Am eliminat afirmația privind cererea dnei Monica Macovei de a se schimba legea numirii procurorilor-șefi, în  momentul în care dna Mona Pivniceru a devenit ministru al Justiției. Informația mea s-a dovedit eronată. Regret eroarea pe care am comis-o și prezint scuzele cuvenite dnei Monica Macovei, în speranța că le va accepta.

P.S. 2. Ne reîntâlnim după 15 septembrie. Tuturor – vacanță liniștită!

dt_signature2-e1270748737227[1]

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist