OPORTUNISM. GARGARĂ. ESCROCHERIE. (VII)

Minciuna și picioarele ei: ba lungi, ba scurte

I.

“DT încearcă o echilibristică producătoare de ceață, din care să rezulte că forma cea mai intransigentă a anticomunismului e anti-anticomunismul.
Super-morala alambicată a lui DT se poate reduce, logic, la forma următoare:
Eu sunt mai anticomunist decât condamnarea comunismului, deci mă alătur comuniștilor, ca să dau în condamnarea comunismului.”

(Anca Cernea)

Cum m-am opus condamnării dictaturii comuniste, cum am scris “împotriva condamnării comunismului (alăturîndu-se astfel lui Vadim, Iliescu, Voiculescu, etc)”, cum l-am atacat pe președintelui Traian Băsescu pentru că a condamnat comunismul și cum m-am alăturat “comuniștilor, ca să dau în condamnarea comunismului”

basescu

II.

Cum l-am atacat pe profesorul Vladimir Tismăneanu pentru a fi condus Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, dovedindu-mă un frustrat, un resentimentar și un adversar al condamnării comunismului

LETTER OF ENDORSEMENT

Washington

March 17, 2007

 

Dear Professor McIntosh:

It is my pleasure to endorse the nomination of Professor Vladimir Tismaneanu for the prestigious Distinguished International Service Award.

Currently, I am the Senior Director for Communications and Research with IFES, a Washington DC-based international foundation, which, in the last 20 years, has been providing comprehensive assistance to governments, political parties and civil society organizations in more than 120 emerging democracies, that often lack the institutional knowledge and political will to manage elections or educate their citizens about democratic values.

I have known and worked with professor Tismaneanu since 1985, when, after two years of virtual house arrest and endless fight against the Communist dictatorship of Nicolae Ceausescu, I had to emigrate to the United States.

At that time, professor Tismaneanu was an Associate Researcher with Foreign Policy Research Institute (FPRI) in Philadelphia. He was instrumental in the creation and launching of the Romanian language magazine AGORA, funded for 8 years by The National Endowment for Democracy. As the Editor-in-Chief of the magazine, I had countless opportunities to appreciate professor Tismaneanu’s brilliant thinking, unparalleled analytical skills and his unflinching commitment to the values of democracy and support for the democratic institutions of his country of origin, Romania.

Impressed by his dedication for democratic dialogue and building democratic institutions across former European Communist countries, I invited professor Tismaneanu to serve again as a member of the editorial boards of Meridian and democracy-at-large magazines, for which I served as an Editor-in-Chief. One more time, professor Tismaneanu served with distinction along with luminaries of democracy such as Thomas Carothers, Jean-Francois Revel, Bronislaw Geremek, Soon Juan Chee, Rafael Lopez Pintor, Miklos Marschall, Francois Fejto, Torquoate Jardim, Pavlo Demes, Alan Besancon and many others.

In May 2006, the President of Romania, Traian Basescu, instituted The Presidential Commission for the Study of the Communist Dictatorship in Romania, a body that carried out an investigation of the Communist regime. Under the leadership of professor Tismaneanu, the commission provided the President of Romania with an almost 700 page report. The Presidency of Romania adopted the report as an official document. Based on it, on December 18th, in a plenary session of the Romanian Parliament, president Basescu condemned the Communist regime. It was the first effort of this kind in the former Eastern Bloc and professor Tismaneanu deserves the gratitude of millions of Romanian victims of the Communist dictatorship.

After all, there is no better proof of the huge impact of the “Tismaneanu Report” than the agonizing, extremely virulent campaigns orchestrated against the Chairman of the Presidential Commission by all kinds of remnants of the communist dictatorship or by their unseasoned supporters, too young to understand George Santayana’s message:  “Those who do not remember the past are condemned to repeat it.“

I would be very happy to answer any questions you might have.

 Truly yours,

 Dorin Tudoran

 

*

1. Dându-mi acordul ca președintele Traian Băsescu să folosească public — parțial sau integral — textul acestei scrisori de solidaritate, cred că nu comit o indiscreție reproducând aici această scrisoare la opt ani de la expedierea ei. O copie a scrisorii se află, chiar de la data transmiterii ei, în arhiva dlui profesor Vladimir Tismăneanu.

2. Pentru genialii paleolitici de la În Linie Dreaptă întrebarea ar fi: cum de m-a invitat președintele Traian Băsescu la acea ședință din Parlament, dacă mă opusesem condamnării comunismului, alăturându-mă astfel domnilor Corneliu-Vadim Tudor, Ion Iliescu, Dan Voiculescu și alții?

3. O altă întrebare pentru aceiași paleolitici ar fi: cum de m-a rugat profesorul Vladimir Tismăneanu să trimit Universității Maryland o scrisoare de susținere (endorsement) pentru a i se acorda prestigiosul  Distinguished International Service Award și pentru rolul său ca Președinte și Coordonator al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, dacă fusesem împotriva condamnării comunismului alăturându-mă  astfel domnilor Corneliu-Vadim Tudor, Ion Iliescu, Dan Voiculescu și alții?

4. Dlui Vladimir Tismăneanu i-aș rămâne profund îndatorat, dacă ar oferi spre publicare site-ului paleolitic În Linie Dreaptă atât mesajul prin care mă ruga să trimit scrisoarea de susținere, cât și mesajul prin care-mi mulțumea pentru trimiterea ei. Dacă nu le mai are, tot ce trebuie să facă este să-mi dea un semn și le public eu. Firește, doar cu acordul Domniei Sale.

5. Le-ar mai putea împărtăși dl Tismăneanu prietenilor Domniei Sale de la ÎLD de câte ori l-am refuzat când, deși nu eram membru al Comisie, mi-a cerut o părere în legătură cu o situație sau alta, m-a rugat să mă uit pe un document sau altul sau m-a consultat  în legătură cu un comentariu critic (ori chiar un atac, fiindcă începuseră…) la adresa Comisiei și dacă era potrivit să răspundă ori nu etc.  De exemplu – un articol al dlui Mihai Ungheanu apărut în Tricolorul/România Mare.

5. Printre motivele pentru care am declinat onoarea de a face parte din Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România s-au numărat și următoarele două:

a)  Nu mi-a surâs ideea de a juca în piesa ”Cine este mai anticomunist – Traian Băsescu sau Călin Popescu Tăriceanu?” În respectiva ”cursă contra-cronometru” s-a ajuns la partizanate de un paroxism ridicol, cum ar fi chiar negarea cronologiei: aflam de la unul dintre preopinenți, de exemplu, că Institutul creat de dl Marius Oprea, cu sprijinul premierului Tăriceanu, apăruse după înființarea Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. O minciună gogonată. Detalii legate de atitudinea mea aici.

b)  Convingerea că, dincolo de decizia președintelui Traian Băsescu (după lungi ezitări și răspunsuri dezolante privind necesitatea condamnarii comunismului) nu exista destulă voință politică pentru pasul următor, că totul va rămâne pe hârtie, că o Lege a lustrației nu va fi votată niciodată în România, că vechi relații (unele de neocolit, din cauza servituților de tip instituțional) cu organele de Securitate vor bloca nu puține piste ale cercetării etc. În sensul acesta foloseam termeni precum “Comisie de gâdilat molii” și “Comisii de futilitate publică.”

M-am înșelat cumva? S-a ținut de cuvânt partidul președintelui Traian Băsescu (PD-L) și a realizat o Lege a lustrației cât s-a aflat la putere? Este în vigoare o asemenea lege? Și dacă da, cum funcționează?

După împingerea dnei Mona Muscă în afara vieții politice/parlamentare, nimeni nu și-a mai făcut din Legea lustrației un punct esențial al agendei politice și parlamentare. Așa cum i-am mărturisit dnei Mona Muscă, mă tem că unul dintre motivele cheie ale împingerii sale în afara arenei politice a fost că deranja prea tare, că era percepută de prea mulți politicieni (chiar și de colegi de partid sau de alianță) ca un pericol major.

În anul 2010, dna Roberta Anastase a dorit să facă un punct politic (personal și pentru PD-L) și i-a cerut dlui Teodor Mărieș să renunțe la greva foamei, promițând că PD-L va trece, de urgență, prin Parlament o Lege a lustrației. Dl Teodor Mărieș a făcut eroarea de a lua în serios promisiunea dnei Anastase, a ieșit din greva foamei, ba a și primit-o pe dna Anastase în Asociația 21 Decembrie 1989.

Ce a urmat a fost de un grotesc absolut – elaborarea unui text de lege despre care orice om cu pregătire juridică a știut că nu va putea trece nici măcar de o Curte Constituțională sensibilă la inițiativele partidului prezidențial. A fost greu de înțeles dacă era vorba de o incompetență crasă a parlamentarilor “pro-lustrație” sau de o sabotare “discretă” a proiectului. Episoade ilustrative aici, aici, și aici.

Nu am “batjocorit până și ideea lustrației”, cum mă acuză niște imbecili. Am deplâns batjocura în care a fost transformată, prin repetate eschive, o Lege a lustrației.

Îl consider cumva pe dl Vladimir Tismăneanu vinovat că al doilea pas nu a mai fost făcut? Nu.

Dar a sta în remorca unei grupări politice care, practic, anulează efortul unei Comisii pe care ai condus-o mi s-a părut de neînțeles.

Nu cred că m-am înșelat considerând că, indiferent de locul ocupat pe eșichierul politic, nici o formațiune politică nu a dorit, cu adevărat, condamnarea dictaturii comuniste și a atrocităților comise în numele ei dincolo de condamnarea din paginile Raportului Final. Aceeași conștiință mereu în stare doar enunțiativă. Ce desparte aceste formațiuni politice este uneori mai puțin important decât ce le unește: pericolul de a fi obligate să smulgă măștile de pe fețele prea-multora dintre membrii ei – de la simpli “pălmași de partid” la baroni locali sau centrali.

Mă bucur că relațiile mele cu dl Vladimir Tismăneanu se află într-un impas major? Nu.

Mi-am dorit cumva din “frustrare” și “resentiment” (resentiment generat de ce anume? frustrare generată de ce anume?)  ca ele să ajungă în acest impas? Nu.

Am o singură explicație, recunosc una foarte subiectivă, dar pentru mine obiectivitatea este asumarea publică și deplină a subiectivității. De fapt, explicația acestui impas e de găsit chiar într-o afirmație a dlui Tismăneanu, dintr-un text (aici) care îmi este foarte drag: “Dorin a rămas fidel valorilor sale, spunând deseori lucruri incomode, crezând cu pasiune în dreptul la diversitate și dialog”.

“Regret” că am rămas fidel valorilor mele și că spun, în continuare, lucruri incomode. Nu știu însă dacă am prea multe motive să mă bucur că alții sunt mai flexibili cu valorile.

Firește, cum textul dlui Tismăneanu a apărut în Jurnalul Național, paleoliticii de la ÎDL s-ar putea să-l acuze, mâine, pe protectorul lor de azi că a scris (și) acest text “de pe pozițiile lui Dan ‘Felix’ Voiculescu”.

Dacă se va întâmpla și asta, îi voi combate cu aceeași vehemență cu care îmi pierd astăzi vremea cu acești ciomăgari.

dt_signature2-e1270748737227[1]

0

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist
Posted in