Om contra om: de la statul-turmă la statul-haită

Motivele pentru care instituţiile nu funcţionează deloc sau funcţionează anapoda nu sunt nici puţine, nici întotdeauna simple. Omul care îşi pierde încrederea în instituţiile statului devine din ce în ce mai mult un locuitor, şi din ce în ce mai puţin un cetăţean. Multiplicându-se exponenţial, această  involuţie ajunge să fie unul din cei mai corozivi factori de subminare a societăţii. În funcţie de ce înlocuieşte încrederea în instituţii – resemnarea sau violenţa – , stadiul final al ruinei sociale devine fie turma, fie haita.

Acolo unde rolul instituţiilor devine  neclar, ba, de multe ori, este chiar contestat, ruina socială este deja prezentă. Când rolul instituţiilor se estompează ori este deturnat din motive diverse – corupţie, interese politice, campanii electorale non-stop etc. – el este înlocuit cu ce aş numi paradigma om contra om. Lipsit de suportul pe care instituţiile statului sunt obligate să i le asigure, împins să orbecăie într-o mare de incertitudini, omul îşi clădeşte reacţiile faţă de ceilalţi recurgând și la unelte ce sporesc arbitrariul.

Dintre cele create după 1989, puţine sunt instituţiile care să fi fost, simultan, mai dorite şi mai  nedorite decât este Consilul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S.). Îmi amintesc că, atunci când am văzut ce a rămas din proiectul legii de înfiinţare şi funcţionare a Consiliului, m-am întrebat cum de a putut accepta regretatul Constantin-Ticu Dumitrescu să mai fie considerat părintele legii respective.

Nu mă voi ocupa aici de istoria C.N.S.A.S.-lui. Este suficient să constatăm că, practic, instituţia — şi aşa croită pe temelii şubrezite de murdare jocuri politice şi dorinţă de imunitate absolută în faţa dreptăţii – a fost subminată în mod constant. Sau, spre a cita un mare admirator şi colaborator al Poliţiei Politice, a fost ”pusă cu botul pe labe”. Alteori, instituţia a fost ajutată chiar din interiorul ei să îşi dea cu stângu-n dreptu’. Când vine vorba de meritele C.N.S.A.S.-ului, mulţi dintre noi strâmbă din nas şi dau din mână a lehamite. Şi asta nu e drept.

Stând, ani de zile, la mâna celor ce ba nu le dădeau documentele la care era îndrituiţi, ba le dădeau documente care, azi,  îl arătau pe X. mai curat ca lacrima Domnului, iar mâine, mai negru ca dracu’, C.N.S.A.S. a devenit o insituţie de al cărei rol şi profesionalism se îndoiesc nu puţini. S-ar putea ca efortul lui Traian Băsescu de a determinta trecerea în posesia C.N.S.A.S. a kilometri întregi de documente ţinute sub obroc să fi venit prea târziu.

În fond, care este azi autoritatea C.N.S.A.S.-lui? Ce are dreptul să facă? Cine ţine cont de ce stabileşte expertiza acestei instituţii de stat? Sunt doar câteva întrebări la care unii vor, cu tot dinadinsul, să nu găsim prea repede un răspuns limpede.

În urmă cu câteva săptămâni, ziarul Adevărul şi agenţia de ştiri Mediafax şi-au informat cititorii că un cunoscut critic literar şi gazetar redutabil a fost informator al Securităţii. Aproape nimic nou – informaţia a fost pusă în circulaţie, încă în anul 2003, de prozatorul Bujor Nedelcovici, în volumul Un tigru de hîrtie, Editura Alfa, chiar dacă numele celui considerat drept fost informator al Securităţii era înlocuit cu iniţiale, şi încă în ordine inversă.

Numai că, de data aceasta, câțiva oameni au primit din partea C.N.S.A.S.-ului deconspirarea celui ce ar fi colaborat cu Securitatea la adăpostul câtorva nume de cod. Înarmaţi cu o asemenea certitudine, au spus şi făcut ce au crezut că au dreptul să facă şi să spună – o reacţie uşor de înţeles.

Cum cel deconspirat de C.N.S.A.S. drept informator al Securităţii a îndeplinit roluri de răspundere (Director/Şef de serviciu şi Director Adjunct de departament) în cadrul unor posturi occidentale de radio ce emit şi în limba română, situaţia arată din ce în ce mai sumbru şi confirmă afirmaţiile că Securitatea infiltrase, până la vârf, asemenea ”oficine”, cum îi plăcea să le alinte prin vocea ofiţerilor şi informatorilor ei din presa pre-decembristă.

Cel deconspirat a răspuns cu un text ce sporeşte perplexitatea. Nu doar că refuză cele confirmate de C.N.S.A.S. (dreptul său), dar aduce uneia din persoanele ce s-au simţit lezate de activităţile sale de informator acuzaţii deconcertante: a sta pe acceeaşi stradă cu “Pantiuşa”, alias Gheorghe Pintilie, creatorul Securităţii, şi a fi fost colegă de şcoală şi prietenă de adolescenţă cu fata odiosului ofiţer nu poate fi decât o vinovăţie prin asociere.

Nu ne putem alege, niciodată, părinţii biologici; nu avem, mai niciodată, un cuvânt de spus pe ce stradă hotărăsc ei să locuiască; nu avem, niciodată, şansa de a ne alege, la naştere, numele  etc.  Dar, la maturitate, avem întotdeauna şansa să alegem dacă numele nostru de botez rămâne, să spunem,  Marian sau devine “Mihu”. Putem alege  dacă vrem să fim ori nu informatori, surse ale poliţiei secrete. Sigur, există riscuri în a alege una sau alta, dar, la urma urmelor, suntem ceea ce sunt riscurile pe care ni le asumăm.

Sunt unul dintre cei cărora C.N.S.A.S. le-a comunicat, încă de acum un an, că a fost obiectul muncii de informator al celui operând şi sub numele de cod…”Dorin”. Multă vreme am fost incapabil să asimilez această informaţie. Chiar confruntată cu un document ori altul ieşit (potrivit dosarului) din maşina de scris a lui ”Dorin”, informaţia nu-mi intra în cap, cum se spune. Mă legau mulţi ani de relaţii cordiale cu cel învinuit. Dar, când confirmăriile în legătură cu alţi informatori (la fel de neaşteptaţi și radiofonici!) au sosit, încăpăţânarea mea a început să fie pusă la foarte grea încercare.

Urmează să se pronunţe curtea. După cel acuzat de a fi ”Dorin”, Curtea de Apel  Bucureşti urmează să decidă dacă a fost ori nu informator al Securităţii. După alţii, curtea urmeză să decidă nu dacă ”Dorin” a fost informatorul Securităţii, ci dacă informaţiile oferite Securităţii de ”Dorin” intră în categoria celor ce aparţin poliţiei politice. Iată o nunaţă ce scapă la prima vedere. A fi exonerat de o acuzație nu anulează, automat, o altă  acuzație.

Un exemplu – Curtea a decis că dl Gabriel Gafiţa nu a făcut poliţie politică, dar asta nu a anulat faptul că dl Gabriel Gafiţa a oferit informaţii Securităţii, că a scris note pentru Securitate. Noroc — de ce n-am crede Curtea pe cuvânt — că o asemenea colaborarea cu Securitatea nu a făcut rău niciunuia din cei numiţi de dl Gafiţa în notele sale către Securitate.

Să presupunem (ceea ce mi-as dori foarte mult!) că judecătorii decid că ”Dorin” nu este vinovat de poliţie politică. Cum  cel deconspirat de C.N.S.A.S. că ar fi ”Dorin” neagă până şi că a fost informator al Securităţii, anulează decizia curţii şi deconspirarea făcută de C.N.S.A.S.?

Dacă da, atunci de ce are dreptul C.N.S.A.S. să emită documente prin care deconspiră informatori ai Securităţii, înainte de a exista o decizie a unor magistrați? Să mai întreb, oare, şi cine, cum, şi cât de serios verifică trecutul celor în ale căror mâini pune azi balanţa Justiţiei? Recentul protest a peste trei sute de judecători spune că până și oameni din Justiție s-au săturat de corupția ce bântuie instituția cu pricina. Deocamdată, însă, transparentizarea numirii judecătorilor nu găsește loc pe agenda priorităților naționale.

Dacă o rezoluţie dată de C.N.S.A.S. (pe baza unor documente de a căror autenticitate Colegiul este convins  dincolo de orice dubiu) poate fi infirmată de o curte, de ce mai este nevoie de C.N.S.A.S.? Deci: cine are dreptul şi obligaţia de a stabili cine sunt “Dorin”, “Mihu”, “Neagoe”, “Martin”, “Dan”, “Alexandru”, “Udrea”, “Bratu”, “Gheorghiu”, “Lică”, “Sanda”, “Sorin Grigoriu”, “Crin”, “George”, “Someşan” şi atâtea alte otrepe?

Şi, continuând lanţul acestei normalităţi paranormale, să ne așteptăm că, într-o bună zi, un om căruia i s-a deconspirat numele unui informator al Securităţii poate fi dat în judecată pentru că a folosit un document emis de o instituţie de stat, document invalidat de o altă instituţie de stat?

Mai este nevoie în România de instituţii sau oamenii trebuie să accepte că singura instituţie acreditată de statul român este ”E cum zic eu!” ?

Un stat ce își bate joc de oameni, își bate joc de instituții. Un stat ce îşi bate joc de instituţii, îşi bate joc de oameni. Într-un asemenea stat, omul nu mai este altceva decât o armă împotriva omului. Spre a rămâne om, omul trebuie să nu se lasă adoptat nici de turmă, nici de haită, chiar dacă România a devenit dintr-un stat-turmă, un stat-haită.

0

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist
Posted in