O prefață la o față curată – Vasile Gogea

cop-scara-1Lumea din jurul lui Vasile Gogea este atomizată de ambiţii asurzitoare, pretenţii debordând de ridicol, memorii despre un eroism propriu la fel de imaginar ca “marile conştiinţe” care ni-l vând azi, ex cathedra, fiindcă ieri s-au ocupat intens cu tăcutulEste o lume rămasă fără poli magnetici, din cauza atâtor neîntrerupte repoziţionări în raport cu direcţia din care bate vântul căftănirilor de tot felul.

Lumea lui Vasile Gogea este una monahală, sintetizată de o chilie ai cărei patru pereţi “fratele Vasile” i-a ridicat cu mâna sa: simţul valorilor, simţul proporţiilor, onestitatea şi prietenia. Deşi are toate motivele s-o facă, Vasile Gogea nu se lasă strivit de sila faţă de ziua de azi. Preferă să construiască punţi între ziua de ieri şi ziua de mâine. Nu duduie de speranţe, dar nu vrea să-i răpească speranţei orice şansă.

Vasile Gogea scrie aproape despre orice, dar nu o face oricum. Respectă profund alteritatea, dar nu-şi abandonează credinţele. Este un rob al libertăţii, dar nu doreşte să transforme pe nimeni în rob al libertăţii sale. Nu face muncă de misionar, nu se ocupă cu prozelitismul, căci ştie foarte bine că nimeni nu poate converti pe nimeni la libertate, dacă libertatea este pentru candidatul la convertire doar un motiv cultural, ba chiar un moft.

Vasile Gogea l-a citit pe Lautréamont şi nu a uitat că nici toată apa oceanului nu poate spăla o picătură de sânge intelectual nevinovat. Dar este dintre cei care ştiu, de asemenea, că până şi o singură picătură de sânge intelectual murdar poate infecta toată apa oceanului planetar. Vasile Gogea caută să afle unde şi de ce trebuie să se afle intelectualul şi cum poate acesta din urmă să se dovedească mai mult decât un abţibild.

Ucenic perpetuu în ale filozofiei, Vasile Gogea nu filozofează. Dispreţuieşte gargara publiciştilor filozofi şi filozofările publicistice terorizate doar de dorinţa unui ”rating” mereu în creştere. Se amuză – când este confruntat cu superficialitatea; se încruntă – când prostia şi reaua-credinţă ating cote alarmante; şi mânuieşte abil bisturiul – când infecţia nu mai poate fi combătută altfel

Nu ştiu dacă Vasile Gogea este – cum au scris despre el mulţi – un moralist, dar ştiu sigur că nu e moralizator. Citeşte cu egală dexteritate şi pasiune, atât cărţi, cât şi oameni. Una peste alta – faptele. Asta îl ajută să descifreze coerenţa sau incoerenţ a unui proiect uman, să-i semnaleze derapajele sau să salute generos succesele lui. Un dârz de cursă lungă, Vasile Gogea este şi un tandru inegalabil.

 Se delimitează limpede, dar fără zgomot, de poziţii pe care nu le poate accepta, fără a răni persoana din spatele erorii incriminate şi fără a retrage respectul investit cândva în oameni pe care, azi, îi înţelege din ce în ce mai greu sau chiar deloc. Cazul unui Vladimir Tismăneanu sau cel al unui Mircea Cărtărescu ilustrează foarte bine această paradigmă a onestităţii în care operează moralistul căruia nu-i place să moralizeze, dar se simte obligat să se delimiteze – I beg to differ with…

Portretele prietenilor sunt emoţionante, exactitatea diagnosticului este de invidiat. Iată un crochiu fără greş: „aflat într-o continuă stare de… relaxată tensiune”; ”Împreună cu Florin Iaru poţi fi disperat, dar nu depresiv!”. Altul: “Radu G. Ţeposu a avut carisma unui lider. Critic cu ’opera’ şi ’soră de caritate’ cu autorul, un leneş productiv dar neîndurător, ţăran şi aristocrat în acelaşi timp, degustător de largi contemplaţii dar degrabă mobilizat la acţiune…”

Cărţi, expoziţii, concerte, filme, spectacole de teatru, evenimente politice, cutremure sociale etc. sunt consemnate de Vasile Gogea cu fidelitate faţă de importanţa lor şi cu o subiectivitate asumată fără fasoane. Vieţile, opera sau moartea prietenilor stârnesc în acest om dârz reacţii de o tandreţe molipsitoare. Dacă, până ai citit ce scrie el, nu ştiai nimic despre un om, după ce ai citit ce scrie Vasile Gogea despre acel om înţelegi că merită să afli mai multe.

După ce a publicat ”Tratatul despre înfrânt”, Vasile Gogea a căpătat, în ochi loviţi de strabismul parvenirii, silueta unui înfrânt. Ţinându-se la distanţă de orice podiumuri sociale şi politice, ocolind competiţiile stupide care desemnează campioni absoluţi la absolut toate categoriile, Vasile Gogea li se pare unor prea-împliniţi chiar un ratat. Spre deosebire de Vasile, asemenea diagnosticieni nu l-au citit pe Mircea Vulcănescu:

“Ratare care nu înseamnă deloc insucces social, neascensiune politică sau literară; ci o anumită prăbuşire lăuntrică în raport cu o anumită icoană pe care o porţi în suflet despre tine. Şi nu atât o prăbuşire a ta însuţi, cât o prăbuşire a icoanei care te susţine!”

Dacă îi iei la scuturat pe învingătorii sociali ai lui Vasile Gogea, înţelegi că nu a existat acolo, niciodată, o icoană de acest fel. Cronicar dintre cei mai oneşti şi pătrunzători ai vieţii româneşti de dinainte şi de după 1989, Vasile Gogea construieşte cu precizie graficul evoluţiei/involuţiei/stagnării: de la F.F.F (Foame, Frig, Frică) la L.C.S. (Linişte, Continuitate, Stabilitate). Ghilimele pune fiecare unde găseşte de cuviinţă.

Blogul lui Vasile Gogea are un motto/tagline

“Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri.” (Regele Mihai I de România).

Asta nu pentru că Vasile ar fi, neapărat, un regalist înverşunat, ci pentru că el caută încă un răspuns la o întrebare pe care şi-a pus-o, într-o zi de 10 mai, nu atât în legătură cu trecutul, cât mai ales cu viitorul unei ţări: “De ce, totuşi, când coroana e de oţel, memoria naţiunii e de ‘plumb’?”

Astăzi, când prietenul meu Vasile Gogea coboară La Scara Blogului câţiva kilobytes din ţesătura la care lucrează, de peste patru ani, în chilia sa din hiperspaţiu (Gogea’s Blog), sunt onorat să semnez această prefaţă. Deşi atât de succintă, ea este mărturia unei admiraţii foarte cuprinzătoare – pentru scriitor, cărturar, gânditor, jurnalist, luptător şi prieten de vremuri bune şi, mai ales, nebune.

dt_signature2-e1270748737227[1]

0

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist
Posted in