O demisie sau despre tragedia instituțiilor publice

Photo-blog-71-150x150[1]Istoricul Andrei Muraru a demisionat din funcția de Președinte Executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

Într-un interviu acordat postului B1 TV, dl Muraru a precizat următoarele:

“Am fost propus aici de niște oameni care nu mai fac parte astăzi din Guvern. Nu mi-a cerut nimeni, am considerat eu că este de cuviință să fiu loial față de acești oameni care m-au susținut. Până la urmă este vorba doar de o funcție vremelnică.”

Dacă funcția respectivă – asemeni multor altora – este vremelnică, cercetarea nu trebuie să fie astfel. Tipul de “vremelnicie” inoculat în viața instituțiilor publice de bătăliile politice este pe cale să se eternizeze.

Vreau să sper că foștii torționari nu vor dormi de acum încolo mai liniștiți decât în ultimul an și că inițiativele IICMER din perioada în care dl Andrei Muraru a condus acest institut nu vor fi abandonate.

Gestul dlui Muraru merită respectul nostru. Cauzele care conduc la asemenea gesturi nu-l merită.

Reiau mai jos fragmente dintr-un text – de tristă actualitate – în care, la 18 iunie 2012, mă refeream la soarta instituțiilor publice pornind chiar de la cazul IICMER.

08.31

 

“Puține lucruri vorbesc mai limpede despre starea societății decât o face condiția instituțiilor publice. Când războaiele de gherilă politică și coliziunile intereselor de  gașcă anexează destinul instituțiilor publice, devine evident că fibra statului de drept este de slabă calitate.

Abuzul cheamă abuz, manipularea cheamă manipulare, răzbunarea cheamă răzbunare și politizarea cheamă politizare.

Ochi pentru ochi? România este deja oarbă. Dinte pentru dinte? România este deja știrbă. Și mută, deși în România se vorbește în neștire. Sau tocmai din acest motiv.

Dialogul rațional nu poate să apară de la sine. Pe acest plan, nimic nu apare de la sine. Totul se construiește, se întreține și se apără.

Până când legile/hotărârile de guvern privind înființarea și funcționarea instituțiilor publice nu vor fi elaborate cu gândul la binele public și nu vor respectate, apărate în numele aceluiași bine public, va prevala, de fiecare dată, interesul personal, cel de partid, cel de gașcă și cel de haită. Restul este vânare de vânt; praf în ochi.

Iată un studiu de caz: Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER).”/…”

“Problema fundamentală a IICMER o constituie Hotărârile de Guvern nr. 1372 (din 18 noiembrie 2009, publicată în  Monitorul Oficial nr. 802 din 25 noiembrie 2009)  și respectiv nr. 134 (din 23 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 122, din 23 februarie 2010) privind înființarea, organizarea și funcționraea acestui institut.

Orice instituție serioasă pornește de la veriga de baza – Consiliul de Administrație/Board of Directors. De cele mai multe ori, acest consiliu fondează instituția, o înregistrează, numește conducerea executivă și deseori, poartă responsabilități majore  și nu doar de tipul fiduciary duties. Există o bibliografie extensivă pe această temă și o simplă căutare pe Internet poate pune la dispoziția celor interesați informații, analize și studii de caz.

Faptul că IICCMER se află “în coordonarea primului-ministru” nu poate exclude existența unui Consiliu de Administrație. Cabinetul prim-ministrului nu se poate substitui Consiliului de administrație, ci numește Consiliul de Administrație. În cazul unei instituții publice de felul IICCMER, componența CA trebuie să reflecte spectrul opțiunilor politice publice.

Un Consiliu de Administrație își alege Președintele potrivit unui regulament (bylaws). Evident, în funcție de format și natură (companie privată sau companie publică), responsabilitățile membrilor unui Consiliu de Administrație sunt diferite, dar se observă că strictețea respectării regulilor este mai mare, cel puțin peste ocean, în cazul instituțiilor publice: administrarea banului public obligă.

Apoi, fiecare instituție își poate alcătui structurile de care are nevoie. Un Consiliu științific, de pildă, care să ajute o instituție ce se ocupă de cercetare să-și stabilească prioritățile și să-și îndeplinească agenda de lucru, să-i deschidă ușile în comunitatea științifică.

Consiliul de Adminitrație, Echipa Executivă, un Consiliu Consultativ sau un  Consiliul Științific au funcții, prerogative și responsabilități diferite. Amestecarea acestora din urmă după modelulul tochiturii moldovenești nu este doar cauza unor indigestii instituționale. Este, sau ar trebui să fie considerată, inacceptabilă.”/…/

“Cultura politică a României nu este pregătită pentru situații de coabitare politică. Dovezile sunt prea numeroase spre a fi enumerate. Singura cale de a preîntâmpina impasuri majore este renunțarea la control politic și acordarea unui statut cu adevărat independent de funcționare instituțiilor publice.”

dt_signature2-e1270748737227[1]

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist
Posted in