“Nu-i așa, părinte?” Folclor pre și post-electoral

 

 

Ilustrație & Copyright 2011 - DION

Un preot se desparte de parohia pe care a slujit-o timp de câteva decenii. Enoriașii hotărăsc ca la masa de adio să-i facă un cadou. Invită și un politician care să spună câteva cuvinte și să-i înmâneze preotului cadoul. Politicianul întârzie să-și facă apariția și atunci preotul încearcă să umple timpul povestindu-le enoriașilor câteva amintiri:

“Prima mea impresie despre parohia aceasta a fost îngrozitoare și s-a datorat celei dintâi spovedanii pe care am primit-o aici. M-am temut că am ajuns într-un loc teribil, căci omul care mi s-a spovedit cel dintâi mi-a mărturisit că fura aparate de radio și televizoare, că șterpelea și pensiile părinților, că  deși avea nevastă și trei copii, trăia cu soția șefului. Fusese implicat, spunea el, și în spargerea unei bănci. În plus, îi transmisese sorei sale mai mici o cumplită boală venerică.

Am rămas înmărmurit! Dar după aceea i-am cunoscut și pe ceilalți enoriași. Erau cu totul altfel decât acel om pierdut. Pot să spun că parohia aceasta este una formată din oameni corecți, responsabili, cu valori morale, credincioși și cu frica lui Dumnezeu, oameni cu totul altfel decât acel om care, deși nu l-am mai văzut de atunci, aud că a rămas așa cum l-am cunoscut – un om fără niciun Dumnezeu. Anii trăiți aici au fost minunați …”

În acest moment sosește politicianul, se scuză rapid pentru întârziere și își începe discursul astfel:

“Niciodată n-am să uit venirea părintelui în parohia noastră… De fapt, am avut norocul să fiu primul care i s-a spovedit. Nu-i așa, părinte?”


 

0

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist