Moş Ion Roată şi coerenţa

I se reproşează Pieţei (în cazul de faţă, manifestanţii din Bucureşti şi alte locuri ale ţării) lipsa de coerenţă: nu are agendă, nu-şi formulează limpede obiectivele, nu acţionează coordonat şi întotdeauna paşnic etc. Adevărat, dar nu surprinzător. De foarte puţine ori coerenţa este calitatea manifestaţiilor de stradă. Rareori lipsesc violenţele din asemenea împrejurări. Eclectismul mesajelor aduse în stradă nu produce armonie, ci, deseori, cacofonie. Piaţa este imprevizibilă, uşor de infiltrat, lesne de provocat şi la îndemână de criticat.

Ce putem spune despre Palat  (în cazul de faţă, de la Preşedinţie la Guvern)? S-a dovedit ea mai coerentă decât Piaţa? A fost vocea ei mai armonioasă decât vocea Pieţei? Nu prea. Şi dacă Pieţei nu-i poţi impune să fie coerentă, Palatul trebuie să fie astfel, altfel se trezeşte în crize pe care nu le mai poate administra. E cuprins de panică — deşi tinde să bagatelizeze situaţia – şi se trezeşte recurgând la forţă. Uneori la forţa declaraţiilor stupide, alteori la forţă fizică, deseori – la amândouă.

Sunt şi nu sunt surprins de vocea unui manifestant violent, care prin ce strigă şi ce vrea să spargă – de la vitrină la cap de jandarm – mă face să nu înţeleg ce are în comun cu mesajul unui protest eficient şi paşnic. Ştiu, însă, că rareori manifestaţii de felul celor ce au loc în România pot să semene, ca două picături de apă, cu demonstraţiile de virtuozitate oferite de primadone ale vreunei Şcoli de Dans şi Bune Maniere.

Nu surprins, ci uluit rămân văzând pârghii ale Palatului – de la la persoane la instituţii —  acţionând mai incoerent decât elemente ale Pieţei. Se pleacă de la inadecvare, se ajunge la aroganţă şi se sfârşeşte în declaraţii aberante.

Criza, în general, a fost comentată de un purtător de cuvânt al Palatului cu citate din Soeren Kierkegaard. Lucru ştiut, imensa majoritate a parlamentarilor români poartă în buzunare ediţii din Kant, cei mai mulţi membrii ai guvernului ascultă pe rupte Schoenberg, iar la Preşedinţie s-a terminat cu lecturile de grup din Levantul trădătorului Cărtărescu şi s-a trecut la un respiro, lecturi mai uşurele – James Joyce, Michael Oakeshott şi Ernest Geller .

Din atâta cultură – generală şi politică – se ajunge la un sentiment de superioritate “aristocratică” faţă de “viermi”, “mahala” şi “pegră”.

Desen & Copyright 2012 – DION

În sfârşit, auzim că există o legătură directă între românul ce protestează şi mesajele de insitgare pe care i le pasează din Chişinău, cea mai influentă capitală politică a lumii,  Vladimir Voronin, cel mai puternic lider politic al lumii. Noroc de înţelepciunea celuilalt Vladimir, cel din Celula de Gândire Strategică de la Cotroceni. Aşa că, preşedintele Băsescu îi ameninţă pe manifestanţi cu “poporul” (român, presupun), drept urmare, toţi demonstranţii importaţi din Burkina Faso s-au cărat pe la casele lor din Cuţarida, Dămăroaia, Ferentari şi Pantelimon.

Cea mai sclipitoare probă de coerenţă dată în aceste zile de Palat şi, implicit, cel mai articulat mesaj trimis Pieţei a fost lanţul ipostazelor în care s-a voluntarizat, dar a şi fost împins, dl Teodor Baconschi.

Palatul l-a desemnat să fie negociatorul cu Societatea Civilă (citeşte “cu Piaţa”), considerânu-l probabil drept Marele Comunicator tocmai pe cel care, printr-o postare cel puţin neinspirată pe blogul personal, a reuşit să antagonizeze şi mai profund pe cei ieşiţi în stradă.

După unii – mai târziu decât era nevoie, după alţii – mai nedrept nici că se putea, premierul l-a revocat pe Ministrul de Externe pe când acest din urmă stătea pe scaunul României în negocieri la Bruxelles. Ieşit de la întâlnirea cu Preşedintele, dl Baconschi declara că se simte încărcat cu energie pozitivă şi că dl Băsescu nu i-a reproşat nimic.

Iată cum a fost transformat dl Baconschi într-un fel de Moş Ion Roată – acolo unde a scuipat premierul, a pupat preşedintele. Dar iată citatul exact:

“ –  Dar cu ruşinea ce mi-a făcut, cum rămâne, măria-ta ?

  –  Cu ruşinea, iaca aşa rămâne, moş Ioane, zise Cuza-vodă, sărutându-l pe un obraz şi pe altul, în faţa mulţimii adunate acolo. Du-te şi spune sătenilor dumitale, moş Ioane, că, pe unde te-a scuipat boierul, te-a sărutat domnitorul ţării şi ţi-a şters ruşinea.”

Cum Cuza-vodă i-a dat lui Moş Ion şi “două fişicuri de napoleoni în mână”, nu-ţi rămâne să mai spui decât: Săraca Piaţă, şi ea care credea că taman ea era Moş Ion cu un scuipat cât roata pe obraz.”
Desen & Copyright 2012 – ION BARBU

Cam asta se întâmplă când aleşii românilor în loc să recitească Ion Creangă, nu prizează decât de la Kierkegaard în sus.

 

 

 

0

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist