Monsieur Revel (V) – para phusin vs. kata phusin

La   26   de ani,  Jean-François Revel  hotărăşte să  lucreze  doi ani în Mexic, dar nu înainte de a petrece o săptămână la New York. Se îmbarcă pe Queen Elizabeth, plecând din Cherbourg spre metropola culturală americană. Planurile sale galante sunt parţial dejucate de urmările unui vărsat de vânt, aşa că primele zile le petrece mai mult în compania cărţilor decât în cea a tinerelor atrăgătoare aflate la bordul pachebotului britanic.

În a doua seară a voiajului, îl întâlneşte pe celebrul fizician francez Louis-Leprince Ringuet. Aflând cu ce se îndeletniceşte, Ringuet îi spune lui Revel “Ia te uită! Tocmai am participat recent la un colocviu defăşurat la Viena unde a vorbit unul din camarazii dumitale, un adevărat sofist, Louis Althusser.” Îi va trebui lui Revel ani buni spre a pricepe ce vrusese să spună Ringuet prin acel “un adevărat sofist” despre omul pe care îl întâlnise exact în acelaşi 1950, graţie lui René Schérer, fost coleg de şcoală.

Pentru o lungă perioadă a prieteniei lor, Revel nu bănuieşte care sunt adevăratele opţiuni politice ale lui Althusser despre care, tot cu întârziere şi în mod indirect află că după ce fusese regalist, în 1948 devenise membru al partidului comunist. La Paris, la Florenţa, unde Revel lucrează după întoarcerea din Mexic, sau la Valmondois, unde Althusser şi viitoarea sa soţie, Hélène, petrec lungi sejururi în casa lui Revel şi a primei sale soţii, Yahne, Althusser nu lasă să se simtă nimic din entuziasmul său stalinist.

În consecinţă, pentru Revel nu poate rămâne decât un mister cum a putut Althusser să-i trimită fostului lor profesor de filozofie, Jean Lacroix, o scrisoare conţinând “un vibrant omagiu lui Jdanov”, părintele realismului socialist, căci, scrie Revel, “intoleranţa mi-a părut întotdeauna a-l oripila pe Althusser.” În acelaşi timp, Revel îşi aminteşte cum ani de zile, Althusser îl ruga să-i aducă din Italia cele mai recente numere ale revistele doctrinare ale Partidului Comunist Italian  – Rináscita şi Societá.    

 
 
 

Ilustrație & Copyright © 2010 - DION

 
Un prim semnal de alarmă îl constituie cartea lui Althusser Montesquieu, politica şi istoria în care lui Revel i se pare că prietenul său demolează Spitiritul legilor prin mijloace ale gândirii totalitare. E 1959. Pe de-o parte, prizonier al unei stări depresiv-maniacale ce îl va împinge să-şi stranguleze soţia în 1980, şi, pe de altă parte, livrându-se din ce în ce mai mult entuziasmului pentru comunism, Althusser devine pentru Revel o enigmă mult prea complicată.
 
Ruptura survine în 1966, după ce Revel publică un articol foarte caustic, intitulat Althusser ou Marx mis à la retraite par ses célibataires mêmes. Sprijinul intelectual pe care Althusser se decide să-l acorde lui Jacques Lacan (pe care Revel îl detestă,  considerându-l un “scamator” de adevăruri, “profet structuralist psiho-analitic” şi pe care-l supusese unei ironii devastatoare încă din 1956 în De ce este nevoie de filozofi?) pune şi el prietenia pe butuci.
 

În 1990, rememorând istoria prieteniei cu Althusser, Revel scrie despre o replică din timpul unei partide de tenis din 1956. Jucător mult mai dotat decât gazda sa şi încercând să-şi ajute prietenul să-şi îmbunătăţească loviturile, Althusser îi spune lui Revel: “Atenţie, aminteşte-ţi de Aristotel; mişcările din tenis sunt para phusin (împotriva naturii) şi nu kata phusin (în sensul naturii).”

Revel mărturiseşte: “Fiind de felul meu mai degrabă din categoria kata phusin, l-am respins pe metafizicianul neo-stalinist şi am păstrat cu afecţiune aminitirea prietenului.” (2006)

0

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist
Posted in