Monsieur Revel (I)

E vară. Pe căldura asta până şi noutăţile cele mai zgomotoase par simple reciclări ale evenimentelor, întâmplărilor, trădărilor, scandalurilor şi bârfelor de-acum o săptămână, o lună, un an. În România, toată lumea mediatică taie frunza Elenei Udrea la câini.

Peste tot în lume, marile canale de televiziune transmit reluări, în aşteptarea toamnei şi a emisiunilor ei proaspete ca apa de izvor.  Îmi zic să profit şi să retipăresc câteva texte mai vechi – oricum, în ciuda noutăţilor ce ne bombardează în fiecare zi, la o privire mai atentă, puţine lucruri din cele importante s-au schimbat în chip semnificativ. Încep cu un mini-serial publicat în 2006 şi dedicat unui om de a cărui prietenie şi sprijin am avut norocul să mă bucur. Un om care îmi lipseşte din ce în ce mai mult: Jean-François Revel .

Monsieur Revel

Caracas, august 1974. Jean-François Revel îl întâlneşte pe Carlos Rangel. Aşa cum mărturiseşte, Revel va lega cu sclipitorul gânditor venezuelan “o puternică prietenie personală şi o frăţie intelectuală”. Cu o modestie nu tocmai comună intelectualilor, Rangel îl roagă să se uite peste câteva pagini. Ajuns la Paris, Revel realizează că are în mâini miezul de foc al unei analize extraordinare. Coordonator al unei ediţii la editura Robert Lafont, îi oferă imediat un contract lui Rangel. Aşa se explică cum celebra Del buen salvaje al buen revolucionario a apărut pentru prima oară (1976) în franceză – Du bon sauvage au bon révolutionaire – şi nu în spaniolă.

Paris, 1952. Sub pseudonimul Jacques Severin, Revel publică în Esprit un rechizitoriu extrem de dur şi de bine documentat la adresa sistemului naţionalist mexican. Cum Octavio Paz se află în acel moment la Paris ca ataşat cultural în cadrul ambasadei, guvernul mexican este absolut convins (şi absolut aiurea!) că trădătorul ce a scris articolul nu poate fi altcineva decât Octavio Paz. Acestuia îi trebuie un efort uriaş spre a-şi dovedi nevinovăţia. În ce-l priveşte pe cel ce devenise bunul său prieten, după 42 de ani de la acel episod amuzant Revel îi spune lui Paz:  “Cum tot ai reuşit să te descurci, trebuie să-ţi mărturisesc că relatarea ta mă umple de bucurie. Ce ar putea fi mai flatant pentru mine decât să aflu că guvernul mexican a atribuit paternitatea unuia din textele mele de tinereţe unui viitor laureat al premiului Nobel.”

Paris, iunie 1994. Ministrul francez al afacerilor externe, Alain Juppé, organizează un dineu în onoarea lui Octavio Paz, laureatul Nobel  pentru literatură din 1990. Revel se află printre invitaţi: universitari, filozofi, diplomaţi, sociologi şi jurnalişti. Spre stupefacţia sa, mai toţi invitaţii vorbesc cu un aplomb de mari experţi despre America latină şi niciunul nu pare interesat de ce ar avea de spus despre continentul său cel ce a scris Labirintul singurătăţii şi Căpcăunul filantrop. Jenat de aroganţa colectivă a experţilor şi la îndemnul lui Alain-Gérard Slama, cunoscut istoric şi jurnalist francez, Revel îi pune lui Paz o întrebare referitoare la unele din evenimentele zilei în Mexic. Revel nu e deloc surprins să vadă că asistenţa nu e prea entuziasmată de răspunsul lui Octavio Paz, căci luciditatea este rareori binevenită printre experţi.

Ottawa, 3 mai 2006. Iau micul dejun cu RWS la Fairmont Château Laurier. Ştiind că am privilegiul să-l cunosc pe Revel, RWS îmi spune: “Nu ştiu dacă acesta este cel mai potrivit moment pentru tine să afli, dar trebuie să vezi ziarul.” Apoi îmi dă pagina de necroloage a ziarului The Globe and Mail. O deschid şi simt cum mă clatin. Ştiam de ceva vreme, chiar de la el, că Monsieur Revel nu se simte tocmai bine, dar nu exită nicicând “cel mai potrivit moment” ca să afli de dispariţia unui gigant ce te-a onorat cu prietenia sa.

Washington, 8 mai 2006. După trei săptămâni de absenţă, mă aflu din nou în biroul meu şi am în faţă şpalturile numărului din democracy-at-large dedicat Americii latine. Îmi este imposibil să scot numele lui Jean-François Revel din caseta comitetului de redacţie. Explic redactorilor revistei că Revel trebuie să fie cu noi în această ediţie a revistei. Dragostea sa pentru acest univers, profunda cunoaştere a acestei lumi fascinante, în misterele căreia m-a introdus cu tact şi fermitate, sprijinul său de neclintit pentru analiza lucidă a realităţilor latino-americane constituie pentru mine o moştenire fără preţ. (2006)

 

0

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist
Posted in