Mona Muscă, doamne & domnițe

Uitându-mă la cum se chinuie dna Lia Olguța Vasilescu să pară ceva, mi-am amintit cât de firesc îi era Monei Muscă să fie cineva. Și asta deranja al dracului de tare. Olguța nu deranjează.

Uitându-mă la câte doamne și domnițe ară astăzi hectarele “eșichierului politic românesc”, mă întreb de ce nu au fost mai întâi trimise Domniile lor la cursuri intensive de desțelenire a minții.

Uitându-mă la cum acceptăm azi scuzele cu “legile în vigoare pe atunci” și “referințe pe care angajații le scriau între ei ca garanții reciproce“, înțeleg că Mona Muscă nu a trăit tot “pe atunci”.

Uitându-mă peste textele zilei, îmi reamintesc vuietul pietroaielor aruncate asupra Monei Muscă de “mari conștiințe civice”, viguroși tăcători de profesie – sub Ceaușescu, prosperi ”formatori de opine” – azi.

Desen & © - Ion Barbu
Desen & © – Ion Barbu

Mona Muscă și-a administrat prost o criză din care alții ies cu zâmbetul pe buze și în aplauzele mulțimii – ”Băieți deștepți, domne’. Ce puteau să facă? Așa erau timpurile.” Azi cum sunt timpurile?

A plătit. S-a retras. Și-a făcut un bine. Bine, bine, dar politicii românești i-a făcut un bine? Iată o întrebare la care nu a fost și nu este datoria Monei Muscă să răspundă. Răspunsul este la ”formatori”.

Prestigiul Monei Muscă deranja. Popularitatea de tarabă a unor doamne și domnițe ale zilei – nu. Cu ele avem ”fun”. Mona Muscă a fost sacrificată. Olguța – promovată. Amândouă de legile “zilei în vigoare”.

Cu Mona Muscă rămasă în politică am fi putut obține o Lege a lustrației. Cu Olguța și alte doamne și domnițe a apărut gluma cu “Știi bancul cu lustrația? Nu. Atunci nu ți-l spun. De ce? Costă scump.”

Bună treabă! România – Atelier de Artă și Meserii.

dt_signature2-e1270748737227[1]

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist
Posted in