Lichele cu geometrie variabilă

Mai întâi a fost băsismul cu Băsescu – un monolit construit, în bună măsură, pe fanatism, slugărnicie, spirit de haită, mimarea fascinației pentru valorile democrației și cacealmaua supremă numită “Statul de Drept”.

A urmat băsismul fără Băsescu – o bodegă politică rămasă fără omul-orchestră (propietar, șaman, bucătar, barman și client), dar cu o parte din lăutari uitați în priză, umbre fără trup, strigoi bâțâindu-se “doctrinar”, dar fără tracțiune politică.

După o vreme a devenit vizibilă măreția Statului de Drept clădit de operativi și slăvit de executivi – multiple state paralele, cu binoame sulfuroase, protocoale de subminare a legii și dudui (unele milionare) “refugiate politic” taman în Caraibe.

Monolitul s-a destrămat și unii dintre cei mai guralivi menestreli ai propagandei băsiste au început să-și scuipe reciproc în soartă. Ultimul cuplu ieșit la rampă – Mihail Neamțu & Vladimir Tismăneanu.

În timpul deceniului Băsescu, dacă îndrăzneai să spui un adevăr sau altul despre Vladimir Tismăneanu și haimanalâcul său politic (AICI), îți sărea la carotidă junele Neamțu (AICI). Îl puneai la punct, te admonesta academicul Tismăneanu.

Azi (AICI), Neamțu repetă despre Tismăneanu și câteva adevăruri pe care, rostite de alții înaintea sa (AICI), le considera insulte, dacă nu cumva chiar calomnii.

În 2017, Vladimir Tismăneanu se întreba pe Facebook dacă Moș Crăciun nu le-ar putea aduce drept cadou românilor moartea lui Ion Iliescu…

Tot azi, Tismăneanu se dă întristat și îi reamintește lui Neamțu că, pe când îi era oaspete la masă, a “tăcut politicos” (!?!) când oaspetele recita din Radu Gyr (AICI).

Rezbelurile dintre asemenea titani ai nimicului moral n-ar însemna mare lucru, dacă n-ar produce și “victime colaterale”. Iată, aflăm de la dezolatul fost patron moral că pupilul său se alătură acum unor detractori nerușinați ai augustei sale statui.

Cap de listă – eu. Neamțu ar debita lucruri similare cu mine. Trec peste stângăcia scriiturii (poate lucruri similare cu unele spuse de mine, nu similare cu mine, că doar ne-a trimis nomenklaturica la “liceu de băieți de băieți”, Volodea dragă?) și prezint câteva precizări.

“Băi băieți, omu’ la care pupinim noi este un președinte pentru alte coordonate istorice, așa că ciocu’ mic!”

E foarte posibil ca eu să fi ”debitat” adevăruri similare – ba chiar identice – cu cele “debitate” de Radu Călin Cristea și Mircea Platon. Mai greu de găsit însă similarități cu cele semnate de ceilalți ”listați”.

În privința “similarităților” dintre reproșurile mele făcute lui Tismăneanu și unele acuzații pe care i le-a adus generalul Aurel Rogojan afirmația este chiar hazlie, căci, în realitate, am respins acuzații(le) aduse de general lui Tismăneanu.

Nu știu cum și-a rezolvat disputele cu ceilalți listați, dar în coliziunile cu mine Tismăneanu nu a reușit niciodată să repingă cu probe și argumente cele pe care i le-am reproșat, uneori punând pozițiile sale pe două sau chiar trei coloane (AICI) și (AICI), ba și-a mai dat și cu stângu’ în dreptu’, recunoscând, fără să vrea, că mințise și participase la o cabală (AICI).

Și de data aceasta, Tismăneanu recurge la răsuflata strategie de-a se ascunde după nume, liste de prieteni celebri, titluri de cărți și de conferințe, decorații și titluri etc. În cazul de față folosește un nume cât o listă –  Mircea Cărtărescu.

Cu tot respectul pentru opiniile acestuia din urmă despre Tismăneanu ele constituie un punct de vedere strict personal, nu un pașaport acceptat universal. Alții au avut și experiențe foarte neplăcute cu Tismăneanu.

Nu doar Mircea Cărtărescu l-a apărat de-a lungul timpului pe Tismăneanu. Am făcut-o și eu; chiar cu mult înaintea lui Cărtărescu și în situații cu mult mai tensionate. Dar memoria lui Tismăneanu este din ce în ce mai selectivă.

Să-i amintesc că, atunci când au început să apară în Ziua atacuri nejustificate împotriva sa, texte impregnate cu “ingrediente” inacceptabile, am renunțat la rubrica pe care o semnam în ziarul respectiv?

Nu-mi amintesc ca Vladimir Tismăneanu să fie renunțat la vreo colaborare cu o publicație în care eu eram atacat în chip murdar.

O memorie integrală l-ar face pe Vladimir Tismăneanu să se scuipe singur în oglindă. Folosirea foarte selectivă a memoriei îl ajută să ocrotească licheaua plângăcioasă care îl locuiește din ce în ce mai autoritar și mai aiuritor.

 

 

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist
Posted in