Laudatio – Ileana Mălăncioiu

Z

Există mai multe motive pentru care sunt fericit că Ileana Mălăncioiu devine al cincilea laureat al Premiului de Poezie „Petre Stoica”.

Primul – dintre toți laureații de până acum, Ileana scrie poezia cea mai diferită de poezia lui Petre Stoica. Or, una din calitățile marelui iubitor și traducător de poezie care dă numele acestui premiu era chiar diversitatea.

Al doilea – Ileana este unul dintre foarte puținii creatori în care artistul și omul nu se măcelăresc, nu intră în coliziuni violente. Poezia Ilenei are caracter, așa cum caracterul Ilenei are viziune.

Al treilea – Ileana a urcat muntele cărând în spate, fără să crâcnească, vina tragică – aceea că existăm. Ajunsă în vârf, nu s-a întrebat dacă este o mare poetă. Știa asta încă de la poalele muntelui.

Al patrulea – într-o vreme când mai toată lumea se pricepe, voios, la orice, Ileana preferă să se priceapă, meticulos, doar la ce are har.

În sfârșit, membrii Juriului mi-au făcut o mare onoare ținând cont de recomandarea pe care am făcut-o – că azi,  Ileana Mălăncioiu merită să fie Primus inter pares. Și nu doar la Timișoara.

O îmbrățișez și îi reamintesc un poem pe care i l-am dedicat în urmă cu 12 ani:

 

ONTOLOGII BÂLBÂITE

 

 Ilenei Mălăncioiu

 

Beau sângele de cucută al acestor nopți negre.

Beau sângele negru de cucută al acestor nopți albe.

Noctambulez între limba română și celelalte limbi.

Nu spun orbecăi, fiindcă a orbecăi înseamnă,

vezi bine, o stare de trezie.

 

Eu nu mă mai pot trezi în limba română

și nu am fost niciodată treaz într-o altă limbă.

Bulucesc printre vaviloanele onomatopeice ale acestei lumi

Ca un câine de început și de sfârșit al lumii.

 

Toată lumea merită să fie mai fericită decât mine.

 

Nimeni nu a călcat în mai multe gropi decât am făcut-o eu.

Lumea nu este făcută să fie o groapă,

Lumea este făcută să fie

Mocirla puturoasă ce acoperă orice groapă.

 

Fericirea ca stare de prostie.

 

Trebuie că era stupidul de Don Carlos

Care de-abia împlinise douăzeci și trei de ani

și spunea cătrănit: ”Am douăzeci și trei de ani și

nu am făcut încă nimic pentru nemurire.”

 

Nu mai am douăzeci și trei de ani și, iată,

Nemurirea nu a făcut nimic pentru mine

Decât să îmi arate ce era orbitor de evident –

Că am fost doar o întâmplare ca toate celelalte.

 

Mor ca un scuipat sleit pe obrazul acestor ontologii bâlbâite.

(text preluat de pe www.republica.ro)

dt_signature2-e1270748737227[1]

                                                          

0

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist
Posted in