Imnul, Protestul, Dershowitz, Trump & Obama

Știu, într-o democrație, dreptul la prostest este sfânt. Prin sfânt, înțeleg că este garantat de/prin lege. Și asta e foarte bine.

Știu, în Statele Unite, batjocorirea steagului (încendiere, folosirea lui drept preș de șters piciorele, urinarea pe el etc.) nu constituie o infracțiune. Și asta nu mi se pare a fi tocmai bine. Dar asta e – legea-i lege.

Îngenunchiatul în timpul intonării imnului național a devenit o formă de prostest din ce în ce mai răspândită printre jucătorii din NFL. Unii dintre noi cred că este o formă de protest acceptablă, alții – nu.

Eu, unul, înainte de a spune ce cred, am o întrebare: de ce trebuie intonat imnul național înaintea fiecărei partide?

Poate că imnul național ar trebui intonat, ca în alte sporturi și în alte părți ale lumii, doar înaintea unor partide internaționale, la nivel de echipe naționale. Știu, în acest sport, nu prea există meciuri internaționale (de campionate continentale, mondiale, cupe și supercupe etc. nici nu poate fi vorba), fiindcă el (în opinia mea, o variantă barbarizată a unui sport superb și cavaleresc – rugby) nu este foarte răspândit în lume.

Totuși, dacă mai marii ligii vor să vadă imnul național intonat, o regulă mai rațională ar fi, cred eu, ca asta să se facă doar înaintea partidei care desemnează campioana – Super Bowl. Am vedea mai puțini multimilionari îngenunțiați, iar aceștia și-ar putea exprima în alte forme, mai potrivite, protestul față de ce găsesc de cuviință să protesteze.

O altă componentă a problemei este că printre flăcăii aceștia — care se calcă în picioare unii pe ceilalți cu o cruzime atroce, se izbesc unii de alții cu forța unor vagoane de marfă și se scaldă în zeci și sute de milioane de dolari — beneficiază de tot felul de privilegii, “treceri cu vederea”…

Nu puțini dintre ei sunt departe de a fi cetățeni tocmai onorabili. Iată mai jos o statistică întocmită de cineva:

NFL Team Arrests Since 2000

Minnesota Vikings: 42; Cincinnati Bengals: 40; Denver Broncos: 36; Tennessee Titans: 33; Miami Dolphins: 28; Kansas City Chiefs: 28; Jacksonville Jaguars: 27; Tampa Bay Buccaneers 27; Cleveland Browns: 26; San Diego Chargers: 25; Indianapolis Colts: 24; Chicago Bears: 23; Seattle Seahawks: 20; New Orleans Saints: 20; Washington Redskins: 18; Oakland Raiders: 18; Baltimore Ravens: 18; Carolina Panthers: 18; Green Bay Packers: 17; Pittsburgh Steelers: 17; Atlanta Falcons: 16; San Francisco 49ers: 16; Detroit Lions: 15; New England Patriots: 15; Buffalo Bills: 14; Dallas Cowboys: 13; New York Giants: 13; Arizona Cardinals: 12; New York Jets: 11; Philadelphia Eagles: 10; Houston Texans: 9; St  Louis Rams: 8.

TOTAL: 656

Cu unii dintre cei care protestează, pentru că, vezi Doamne, vor să creeze “a sense of unity”,  chiar nu e bine să dai nas în nas pe stradă. Iată doar câțiva găsiți pe o listă:Slide1 (2)Slide1

Slide1

a5ea7e6ab369e981fb95317461606768e685a1f470b38de081103daf4775748b

Faptul că președintele Trump și-a exprimat opinia în legătură cu acest spinos subiect și mai ales felul în care a făcut-o i-a atras multe critici, ba s-a ales și cu un proces. Totuși, ultraliberalul Alan Dershowitz, constituționalist și profesor la Harvard, și-a luat, încă o dată, prin surprindere camarazii democrați punctând câteva lucruri esențiale legate de a) raporturile (char juridice) între jucători și proprietarii echipelor și b) existența sau inexistența unui drept constituțional:

“The players are entitled to kneel if the owners allow them to. Now the owners could say ‘no’ because the players don’t have a First Amendment right in relation to the owners. They only have a First Amendment right in relation to the government.”

“If you want to protest racism, then protest racism. But don’t protest the American flag, the national anthem, and the United States of America.”

Procesul intentat președintelui îi oferă lui Dershowitz și prilejul unei scurte demonstrații în care face apel, printre altele, la logică, la bun-simț (AICI).

Dar, evident, mecanismul politizărilor, exceselor și exhibiționismelor de tot felul nu preau au nimic în comun exact cu logica și bunul-simț.

 

dt_signature2-e1270748737227[1]

 

0

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist
Posted in