Gustul menșevic al salatei de roșii (cu brânză telemea)

Una dintre formele isteriei românești de astăzi este aceea pe care aș numi-o isteria lingvistică. Nu este vorba doar de cât de mult se scrie, se vorbește, se demască, se urlă, se zbiară, se turuie etc. Dincolo de câștigătorii și perdanții care și-au pus toate speranțele în referendumul din 29 iulie; mai important poate decât ce au pierdut câștigătorii și ce nu au câștigat perdanții; mai de lungă durată decât beția victoriei și orbecăiala înfrângerii rămâne subminarea unei terminologii în lipsa căreia orice efort de a comunica este sortit eșecului.

Până la intrarea damblalei politice în etapa metastatică, se părea că ne-am dumirit măcar cu privire la  câteva noțiuni: comunism, fascism, Holocaust, stat de drept, lovitură de stat, trădare de țară, dezinformare, manipulare și altele. E drept însă că eram încă destul de nesiguri în legătură cu înțelesul cuvântului dictatură, deși România a fost trecută în istoria ei recentă prin  tocătoarele câtorva dictaturi.

Cum războiul semantic este escaladat în fiecare clipă, și Mircea Cărtărescu și Crin Antonescu  au primit verdict definitiv de fascist. Și un vot în Parlamentul României și o funie de usturoi purtată în jurul gâtului de un clovn au fost declarate lovituri de stat. Și Victor și Ponta au fost demascați. Cel dintâi ar fi, de fapt, Benito (Mussolini), cel de-al doilea, fără îndoială, Hitler (Adolf).

Domnului Dan Șova i-a fost necesară o bursă de o săptămână la Washington pentru a fi convins de exponatele unui muzeu că Holocaustul nu este un film de desene animate făcut după o povestire a fraților Grimm. Domnului Mihai Răzvan Ungureanu i-au fost de ajuns 78 de zile de prim-ministeriat și niște ani ca șef al spionajului, pentru a fi convins că, fără Domnia sa la Cotroceni, după 2014 România redevine un stat comunist.

Președintele-jucător a fost depistat pozitiv – dictator! Dl Traian Băsescu nu s-a lăsat mai prejos. Dacă din funcția în care a fost ales de două ori – Președinte al României – nu a reușit să convingă deloc în rolul de dictator, din calitatea sa temporară – președinte suspendat – este pe cale să confirme diagnosticul acordat de adversarii săi politici.

Suspendat între statul de drept și o lovitură de stat parlamentară, utilizează toate mijloacele pe măsura pohtei ce pohtește: servicii secrete, Parchet, Procuratură, DNA, CCR,  portărei, cete de mardeiași print & online, alte grupuri de colindători electronici etc. Ca să nu mai spun că, deși a boicotat și a cerut boicotarea Referendumului, are sediu de campanie. Iată o premieră în domeniul logicii electorale.

Din șpagatul aerian în care este ținut, dl Băsescu întreabă un ziarist de la Vocea Rusiei: ”Cine este americanul acesta Podesta?”

Ar fi fost cazul ca dl Traian Băsescu să fi știut cine este dl John Podesta. Dacă tot nu știe, putea să-l întrebe pe ambasadorul Statelor Unite în România, nu pe jurnalistul de la Vocea Rusiei, post de radio ale cărui instrucțiuni ar fi puse în practică  de Victor-Adolf Hitler și Crin-Benito Mussolini. În felul acesta, dl Băsescu ar fi aflat că John Podesta este un nume cu mult mai greu și mai cunoscut în Washington decât Mark Gitenstein.

Problema este dacă dl Gitenstein mai știe cine este el însuși în acest moment, fiindcă, de la o vreme, se ia drept altceva decât ambasador al Statelor Unite în România. Pare mai degrabă ambasadorul Statelor Unite în PD-L. Or, parteneriatul strategic  al Americii nu este cu partidul dlui Băsescu – formațiune unde orice propunere a dnei Monica Macovei vizând reformarea partidului pe criterii etice este trecută la punctul “A se scuti, Monica…”  Nu un eșantion politic românesc este partenerul strategic al Statelor Unite. România se află în parteneriat strategic cu Statele Unite.

Desen & Copyright 2012 - DION

Termenul care a fost golit total de sens este cel de intelectual public. Pagubele provocate de gazetari arvuniți sunt o glumă pe lângă distrugerile nucleare produse de armata ”publicilor”. Prin public, asemenea intelectuali înțeleg datul în stambă – la lumina zilei și din bezna nopții – după cum le dictează interesul personal, tentațiile puterii sau, în cazul unora dintre ei, probabil spaima de a nu fi șantajați.

Dacă pe timpul dictaturii au decis că ”Noi rezistăm doar prin cultură”, astăzi rezistă, la fel de eroic, doar din preajma Puterii; nu contează cine este la putere. Totuși, un asemenea spirit de sacrificiu nu entuziasmează ”masele largi de cetățeni ai țării”. Oare de ce?

Ținută cu pumnul în gură în propriul partid, dna Monica Macovei încearcă să pună pumnul în gura milioanelor de oameni care au alte opțiuni politice decât Domnia sa. Bănuiesc că după ce ai fost procuror, începi să crezi că ai un pumn enorm. Așa o fi, dar e greu de crezut că pumnul este chiar atât de mare spre a amuți milioane de oameni vinovați doar pentru că își manifestă, prin vot, dreptul la diferență, drept pentru care a militiat atâta vreme – cu dăruire, inteligență și tenacitate – chiar dna Macovei.

După anunțarea rezultatelor referendumului, dna Macovei declara că printre dușmanii înfruntați se număra și bolșevismul. Gândindu-mă la cum arată scena politică românească, singura soluție pentru a nu califica declarația dnei Macovei drept o enormitate semantică – asemeni atâtor  altora  nutrite de măcelul la care asistăm — ar fi aceea că dna Macovei este menșevică.

Serios vorbind, dincolo de slăbiciuni și vinovății care nu pot fi trecute cu vederea, dnii Antonescu și Ponta nu pot fi acuzați, simultan și de aceiași oameni, și de fascism, și de bolșevism; și de che guevarism, și de lukashenkolie  acută; și de platfus, și de talpă prea arcuită, fără ca aprigii acuzatori să nu se situeze într-o jenantă luptă cu valoarea care ar trebui recuperată cea dintâi, de toate părțile beligerante: bunul simțul.

Golirea cuvintelor de sensul lor real, primar, va constitui un coșmar de foarte lungă durată, o tragedie pentru care intelectuali publici de toate culorile politice sunt profund vinovați. Când ai acces la concepte, când ai proprietatea termenilor, dar  golești, cu bună știință, cuvintele de sens pentru a merge la război cu ele, nu ți se cuvin circumstanțe atenuante: ești o javră!

Un război civil poate începe și de la golirea cuvintelor de sens – spui ceva, celălalt înțelege altceva. Celălalt spune un lucru, tu înțelegi alt lucru.

După o vreme, soluția vine în chip “natural”: ”Ia să-i iau eu gâtul ăluia, că habar n-are ce vorbește!”

0

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist