Farmecul nu tocmai discret al tranziției – Prima Doamnă (I)

Desen&Copyright@DION
Desen&Copyright@DION

Aflat pe platoul unui canal de televiziune spre a comenta ceremonia de primire-predare a funcției de președinte desfășurată la Cotroceni, cineva încearcă să convingă telespectatorii că ”Prima Doamnă” e, așa, o chestie ”informală”, că doar românii nu sunt americani:

Președintele Iohannis a venit însoțit cu (de) soția Domniei Sale. În sistemul românesc nu e vorba de Prima Doamnă, nu e ca la americani. Este, pur și simplu, soția președintelui.”

Să înțelegem că sagacele comentator e sigur că doar în Statele Unite soția președintelui este și “Prima Doamnă”? Puțintică documentare n-ar strica. Poate începe cu Franța.

Sugerându-i-se cuvântul ”protocol”, comentatorul cu pricina răspunde prompt și flegmatic:

”Protocolol îl fac cei care se ocupă cu așa ceva.”

Aici comentatorul  are dreptate – la nivelul acesta, regulile de protocol nu sunt stabilite de jucătorii de barbut care mai însuflețesc emisiuni de televiziune.

Un ”sistem românesc” ”pur”, elaborat, să zicem, de Mircea Badea, ar interzice ”Prima Doamnă” și comentatori iscusiți ne-ar aduce cu picioarele pe pământ: ”Uite-o și pe Carmen asta…”; “Mărioara aia…”

Nu știu cât noroc postdecembrist au avut românii la președinți, dar aș spune că au avut noroc de trei Prime Doamne la locul lor.

”Formală” ori ”informală”, poziția de Primă Doamnă nu este chiar floare la ureche.

Cine nu crede, să le întrebe pe fostele Prime Doamne – Nina Iliescu, Nadia Constantinescu și (mai ales) Maria Băsescu.

Care ar fi calitatea supremă a unei Prime Doamne? Să fie o doamnă.

Să-i dorim Primei Doamne a României să se bucure de mult mai multă liniște decât liniștea de care s-a bucurat predecesoarea Domniei Sale.

Liniștea unei Prime Doamne vorbește și despre liniștea (sau neliniștea) multor altora.

Respectându-i pe alții, ne respectăm pe noi înșine.

Hai, că nu e chiar rocket science!

dt_signature2-e1270748737227[1]

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist
Posted in