Drum bun, tristul meu Horia…

Primii trei oameni pe care i-a adus în redacție Adrian Păunescu în 1973, când a devenit Redactor-șef al revistei Flacăra, au fost Horia Pătrașcu, Eugen Seceleanu și eu, sau cum avea să povestească peste mulți ani unui prieten – “Am adus în echipă Reconstituirea, Eternitate locală și Mic tratat de glorie…”

Reconstituirea, nuvela publicată de Horia, în 1967 (detalii AICI), avea să intre și în istoria cinematografiei românești, în 1968, când Lucian Pintilie realiza un film extraordinar, pe un scenariu scris împreună cu Horia.

Paris, noiembrie 1991. Petrec o seară de neuitat acasă la Lucian, împreună cu Marie-France Ionesco, Sonia Larian și Lucian Raicu.
Paris, noiembrie 1991. Petrec o seară de neuitat acasă la Lucian, împreună cu Marie-France Ionesco, Sonia Larian și Lucian Raicu.

Eternitate locală (iată AICI o amintire a lui Ion Predoșanu, fost fotoreporter la Flacăra), romanul satiric al lui Eugen, și volumul meu de poezie Mic tratat de glorie apăreau aproape simultan, în acel 1973, iar Adrian avea să joace un rol cheie în apariția acelor cărți “nebinevenite”.

Mama avea o slăbiciune specială pentru Horia. După una din lungile noastre nopți sub chioșcul din grădina casei de la Ștefănești, mama avea să-mi spună și motivul: “Vezi tu, mamă, dintre voi trei, Horia este, de fapt, cel mai trist…”

Ieri, 16 februarie, Horia s-a stins. Eugen a murit în noiembrie 1982. Dacă Horia a fost cel mai trist dintre noi trei, cum ar putea fi numit cel ajuns să scrie în fiecare an, mai multe și mai multe necrologuri?

Drum bun, tristul meu Horia!

1974. Eugen Seceleanu, eu și Horia. Sub chioșcul grădinei din Ștefănești. Mâine dimineață plecăm pe Valea Jiului
1974. Eugen, eu și Horia. Sub chioșc – curtea casei din Ștefănești. Mâine dimineață plecăm pe Valea Jiului, unde e jale mare.
...dar înainte de culcare, "Nea Sece" și eu mai tragem una mică. Horia ne prinde în flagrant și ne ocheste cu Hasselbladul...
…dar înainte de culcare, “Nea Sece” și eu mai tragem una mică. Horia ne prinde în flagrant și ne imortalizează cu Hasselbladul
Fie ea și numai locală, eternitatea -- ne asigură Horia -- are o arhivă fotografică nelimitată.
Fie ea și numai locală, eternitatea — ne asigură Horia — are o arhivă fotografică nelimitată.
29 decembrie 1973. Sala Floreasca - Eugen, Horia, eu și Ilie Năstase. Andri Popa, adică Phoenix.
29 decembrie 1973. Sala Floreasca – Eugen, Horia, eu și Ilie Năstase. Andrii Popa; adică Phoenix. E seara în care Ilie Năstase mi-a spus: “Domne, e nemaipoment! Chestia asta chiar se întâmplă? E pe bune?” Da, în seara aceea era încă “pe bune”.
1973. Am mai bătut un jedeț și acum ni se urează Drum bun! Horia se ține strâns de aparatul lui de fotografiat, Hasselblad, cu care doarme sub pernă.
1973. Am mai bătut un județ și acum ni se urează Drum bun! Horia se ține strâns de Hasselbladul lui. Doarme cu el sub pernă, “fiindcă nu se știe când apare realitatea” despre care un poet de demult a scris: “Realitatea — dramatica noastră ficțiune!”

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist
Posted in