Două nopți pe Nipru – Eutanasierea câinilor cu covrigi în coadă (I)

Photo-blog-7-150x150[1]Ucraina nu este un dezastru  “in the making”, de ieri, de azi, ci de o bună bucată de vreme. “Revoluția portocalie” a deturnat, într-o măsură, acest curs nefericit, dar nu a putut bloca sumbrii curenți subterani. Nu avea cum. Mai jos, câteva amintiri, nu neapărat în ordine cronologică.

Era prin anii ’90. Iarnă. Cumplită. Lucram la Chișinău. Revenisem la Washington pentru vacanța de iarnă – Crăciun și An Nou. Ar fi trebuit să stau doar două săptămâni. Am stat șase, fiindcă patru le-am petrecut în pat, cu o dublă pneumonie.

Primind OK-ul doctorilor de a pleca la drum, am făcut escală la Amsterdam. La poarta de îmbarcare pentru zborul spre Chișinău, m-am întâlnit cu prietenul Vasile Nedelciuc, pe atunci, parcă, președinte al Comisiei de Politică Externă a Parlamentului din Chișinău.

Mare bucurie și bun prilej de taifas, căci, dincolo de relația instituțională între Parlamentul de la Chișinău și fundația al cărei birou în Republica Moldova îl conducem eu, cu Vasile Nedelciuc colaboram foarte bine și în alte proiecte.

După o vreme, bucuria s-a transformat în nervozitate, căci orele de taifas se înmulțeau nefiresc. Ora aterizării la Chișinău trecuse de mult. Într-un târziu, eram informați că aeroportul din Chișinău nu ne primește, din cauza unei viscol foarte puternic. Nici cel din Kiev – din același motiv. Nici Bucureștiul. Nici alte aeroporturi din zonă. Zburam în cerc.

Avionul consumase prea mult carburant. O reîntoarcere la Amsterdam era imposibilă. La a treia încercare și pe răspunderea piloților, Kievul ne-a dat dreptul să aterizăm. Era trecut de miezul nopții și un frig necruțător. Am fost fericiți când, după o lungă verificare a documentelor, la ora trei dimineața, ni s-a spus că plecăm spre hotel.

Hotelul avea să se dovedească un vapor dezafectat, zdravăn ancorat la malul Niprului și asigurat prin cabluri groase de oțel.

În fața lui, numai mașini una și una, “încălțate” cu cauciucuri de iarnă ale căror ținte de metal puteau sfida gheața – Mercedes, BMW, Porsche, Land Rover, Jaguar etc.

În cabine – nu tu încălzire, nu tu apă, doar o geană de lumină electrică. Prin hublou, care devenise o lentilă de gheață groasă și opacă, nu se putea vedea nimic. Din când în când, se auzeau niște bubuituri sinistre și totul se mișca cu noi și în jurul nostru.

Vasile Nedelciuc mă liniștea – sloiuri imense de gheață împiedicându-se în plutirea lor de “hotelul” nostru lacustru, dar n-aveam de ce ne teme; eram în siguranță.

Peste câteva ore, am ieșit pe culoar să ne dezmorțim. La câțiva metri de cabina noastră, de partea cealalată a unui culoar, se zărea o mare de lumină, siluete de doamne deloc înfofolite, se auzeau muzică și râsete. Străbătea miros de țigări de foi. Nu mai înțelegeam nimic.

Am luat-o în direcția locului miraculos, sperând că ne îndreptăm spre restaurant. După câțiva pași, calea ne-a fost tăiată de doi giganți în combinezoane de piele neagră, cu pistoale automate de gât.

Vasile Nedelciuc le-a explicat că mergem la restaurant. Giganții au început să râdă.

Vasile Nedelciuc a scos legitimația de parlamentar. Giganții au râs și mai tare.

După câteva alte încercări nereușite de a-i convinge să ne lase să trecem, giganții cu automatele de gât ne-au oferit coordonatele reale ale situației din care am dedus că:

jumătatea cealalată a “hotelului lacustru” nu era un restaurant; era un cazinou de lux; cu jocuri de noroc, doamne de companie foarte costisitoare, oameni de afaceri extrem de prosperi, caviar Beluga, țigări de foi cubaneze; șampanie și tot ce ține de un club de lux.

Poți dovedi că ești membru, intri. Nu poți, fuga marș, înapoi, dacă nu vrei să ai probleme.

Peste câteva ore a sosit ghidul care ne preluase de la aeroport. În continuare, toate zborurile erau anulate, așa că urma să mai petrecem o noapte la “hotel”. Acum plecam cu un microbuz în oraș, unde să bem un ceai, să mâncăm ceva, să ne încălzim puțin, să ne cumpărăm niște provizii pentru restul zilei și să vizităm – dacă aveam chef să înfruntăm vifornița – câteva magazine.

Ar fi bine să avem valută cu noi, ni s-a precizat.

La întrebarea de ce nu am fost cazați într-un hotel, ni s-a răspuns că toate hotelurile din Kiev erau ocupate, iar locul unde am fost noi cazați era și el un hotel, dar unul pe apă.

Ajunși în oraș, Vasile Nedelciuc a telefonat la Chișinău să-și anunțe familia de întârziere. Eu am telefonat să-mi anunț colegii de birou că nu ajung decât a doua zi. Sau că măcar așa speram.

Apoi, Vasile Nedelciuc a telefonat unei cunoștințe. I-a spus povestea cu hotelul plutitor. Răspunsul a fost cam acesta:

“Ați fost duși pe cazinoul plutitor al unui grup mafiot; stați liniștiti și nu puneți întrebări, dacă vreți să ajungeți la Chișinău; nu discutați nici cu ghidul, dacă nu vreți să aveți probleme; și nu mai telefonați cuiva, că băgați oamenii în belea…”

Noroc de valuta pe care o aveam cu mine: am cumpărat coniac, votcă, vin, pâine, mezeluri, conserve, ciocolată și ce am mai putut găsi. Împreună cu Vasile Nedelciuc am făcut haz de necaz și ne-am lansat în tot felul de prognoze despre lumea de mâine.

Ajuns la Chișinău, am mai bolit în pat încă zece zile. Când m-am pus pe picioare, i-am făcut o vizită unui om care nu m-a mințit niciodată. Când nu dorea să-mi răspundă, spunea: ”N-am înțeles întrebarea, dar, vă rog, n-o mai repetați…”

M-a ascultat. A zâmbit de câteva ori. S-a încruntat de câteva ori. Înainte de a-mi răspunde, mi-a spus: ”Ce-ar fi să ieșim pe coridor și să facem câțiva pași?”

Am ieșit. Am făcut nu câțiva, ci mulți pași. Fără a intra în detalii, iată câteva dintre răspunsurile primite atunci. Citindu-le, veți înțelege ușor care fuseseră întrebările mele:

1. Ce se practică pe asemenea vase dezafectate, transformate în “hoteluri plutitoare”, este interzis în Ucraina. Pe pământ. Pe apă, e altă istorie. Grupurile mafiote au suficientă înfluență asupra parlamentarilor spre a-i face să decidă că, în asemenea cazuri, apa (în cazul dat, Niprul) nu e… pământ ucrainian. Așadar, ce se întâmplă pe apă, chiar dacă nu este, tehnic vorbind, legal, nu este nici interzis. Cum ar veni, un fel de Laissez faire, laissez passer.

2. Binențeles că se știe, până la vârf, ce se întâmplă “pe apă” – de la proxenetism la contracte de armament, de la angajarea de ucigași plătiți la instruirea celor care colectează “taxe de protecție”, de la îndesarea banilor în plicurile pentru “politicienii înțelegători” la editarea mesajelor de amenințare cu moartea distribuite “politicienilor neînțelegători”, Chiar și acolo, foarte sus, se primesc fie plicuri îndesate cu bani, fie plicuri îndesate cu amenințări cu moartea. Și banii, și amenințările sunt luate foarte în serios. Firește, preferați sunt banii.

3. Folosirea părții neîncălzite și fără apă a cabinelor în care fuseserăm noi cazați e un fel de bacșiș oferit peștilor foarte mici care aduc de la aeroport turiști. ”Ghizii” care te aduc acolo nu plătesc nimic proprietarilor ”hotelului plutitor.” Banii primiți din partea companiilor aeriene merg în buzunarele ”ghizilor”, proprietarii ”hotelului plutitor” neavând nevoie de asemenea mărunțiș. Și-apoi, turiști ca noi, sunt dovada că ”hotelul plutitor” nu derulează decât activități licite, chiar dacă condițiile de cazare nu sunt strălucite, ci , mai degrabă, pe măsura… tranziției.

4. Așa ceva nu va dispărea în timpul vieții celor de vârsta noastră. Tot ce se va întâmpla va fi că, uneori, controlul avut de lumea subterană asupra societății va fi mai suportabil, mai relaxat. Nu uitați, dle Tudoran, ce vă spuneam cândva despre economia subterană de la noi. Este cu mult mai puternică decât cea oficială. Dacă, prin minune, prima ar dispărea brusc, cea de a doua ar avea mari dificultăți până să înțeleagă ce s-a întâmplat și să reacționeze cum trebuie. Măcar pentru o vreme, situația ar fi foarte dificilă.

***

Așa cum istoria nu merge în linie dreaptă, nici revoluțiile (fie ele și portocalii) nu produc neapărat covrigi calzi. Mai degrabă, produc foarte mulți câini cu covrigi în coadă.

Eutanasierea câinilor cu covrigi calzi în coadă este cu mult mai dificilă decât eutanasierea câinilor fără stăpân și cu coada rece; chiar dacă în formă de covrig.

dt_signature2-e1270748737227[1]

 

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist
Posted in