Din cioc în boc

Când lucrurile nu merg bine, cel mai uşor de blamat sunt cei ”de la putere”. Şi cine să-i critice mai violent decât cei ”din opoziţie”? Este un joc ce se practică pretutindeni, dintodeauna, acolo unde există alternanţa putere-opoziţie. Acesta ar fi numitorul comun.

Printre diferenţele specifice, în România ar fi de remarcat un soi de interregn: minima normalitate ce asigură administrarea unei ţări este suspendată şi prerogativele respective sunt transferate, pe o perioadă indefinită, unei bolboroseli fără sfârşit.

Nu se înţelege dacă Puterea vrea să dovedească altceva celor din Opoziţie decât cine se află la putere. Cum nu se înţelege nici ce doresc cei din opoziţie să dovedească în legătură cu cei de la putere în afară de faptul că Puterea este incompetentă.

Dificultatea ambelor părţi de a îşi îndeplini rolul adevărat şi nu pe cel de a se cotonogi reciproc vine din faptul că nu ştiu nici ce vor să facă, după ce ajung la putere, nici să-şi explice de ce nu au putut face, după ce au ajuns în opoziţie.

Puterea şi Opoziţia se definesc în România exclusiv prin ceilalţi. Şi, cum bine ştim, ceilalţi sunt, întotdeauna, infernul. Fie că se află la putere, fie că se află în opoziţie.

Atâta vreme cât crezi că aflat la putere rolul tău esenţial este să-i dai peste gură celui din opoziţie, iar atunci când eşti în opoziţie vrei să-ţi dovedeşti puterea doar prin a da din gură, lucrurile nu au cum să se schimbe.

În raport cu cine şi cu ce se află cineva la putere sau în opoziţie?

Nu cred că eşti trimis la putere, prin votul electoratului, spre a vorbi, de dimineaţă până seara, de conacul lui Adrain Năstase de la Cornu. Cum nu cred că rolul opoziţiei este să arate cu degetul, de dimineață până seara, la pantofii şi gențile “de firmă” ale Elenei Udrea.

Am înţeles cu toţi că mogulii sunt răi, dar nu se înţelege de ce postul naţional de televiziune rămâne permanent la cheremul mogulismului de partid.

Că Emil Boc şi cabinetele sale s-au dovedit incompetente, nu e vreun mare secret. Că Adrian Năstase ne spune acest lucru este numai în parte amuzant.  Unii cred că, din punct de vedere al performanţelor economice, cabinetul Năstase a fost mai răsărit decât guvernările Boc. Alții cred că, în timpul guvernărilor PSD, încorporarea banilor și structurilor Securității în societăți pe acțiuni va fi imposibil de demantelat vreodată.

Dincolo de personajul înțepat și pus la adăpost de campionii lustrației — Emil Boc sau de cel arogant, moștenind la țanc, dacă nu un partid, măcar o mătușă strângătoare ca furnica — Adrian Năstase, problema României nu este, neapărat, o guvernare sau alta, un  premier sau altul.

Problema României este una cumulativă, sistemică. Se întâmplă doar că Emil Boc este cel sub care a înţărcat bălaia, balta nu mai are pește şi funia a juns la par. Încă de pe vremea lui Radu Vasile, firi vizionare constataseră că “n-a mai rămas nimic de furat”. Nu mai e de unde. Şi de unde nu (mai) e, nici Dumnezeu nu (mai) cere.

Nu sunt sigur că  Adriean Videanu are atâta marmură încât să tragă o lespede de mormânt peste tot neamul ăsta nefericit. Sper să-i mai fi rămas măcar atâta cât să pună de-un cavou politic pentru Emil Boc. Nici n-ar fi nevoie de prea mult material de construcţie.

Nenorocirea României post-decembriste a fost să cadă, permanent, din cioc în boc. Putea să fie şi invers dar rezultatul ar fi fost acelaşi.

Chiar este.

 

0

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist
Posted in