Dependenţa de Vântu

Stenograme abil lăsate să intre în circuitul public par să joace rolul unei supape. Prin ele ar mai trage o gură de aer o societate sufocată de corupție politică, economică și financiară. De fapt, abia aşa este accelerată asfixia. Nu înlocuieşti actul de justiţie cu scurgerea de informaţie. Stenogramele sunt doar un fel de a sparge buboaie uriașe, numai că felul în care sunt înțepate asemenea focare de infecție nu duce la drenarea puroiului și la vindecarea răului social. Duce – mai întotdeauna – la  împroșcarea puroiului în toate direcțiile. Din toată această tărăşenie, cei care înţeapă buboiul nu ies neapărat imaculaţi.

Cazul tentacular Sorin Ovidiu Vântu a fost prost instrumentat de la bun început. Dacă asta s-a datorat lipsei de profesionalism sau complicității, doar calupuri de stenograme viitoare ne-ar putea lămuri. Ce putem înțelege din tranșa cea mai proaspătă nu constituie vreo surpriză. Nu se vorbește de azi, de ieri despre manipularea presei. Nu se vorbește de azi, de ieri despre complicități de toate felurile. Probele de azi te fac doar să te întrebi: cât de lung este lanțul complicităților? Este doar un lanț sau este o rețea cu multe părți vizibile dar și mai multe invizibile?

Dacă transcrierea convorbirii telefonice dintre Dorin Cocoș (soțul Elenei Udrea) și Bogdan Chireac nu este o făcătură, limbajul şi substanța acelei conversații sunt exact din lumea al cărei logo a devenit SOV. Nimeni nu i-a putut face mai mult rău doamnei ministru decât un soț ce se întreține telefonic cu un interlop de presă pe un ton ce confirmă calitatea lamentabilă a “elitelor” politice, de afaceri și de presă din România, profunda lor complicitate.

Vocaţia infracțională — de mult cunoscută — este a lui Sorin Ovidiu Vântu. Întrebarea rămâne: cine, ce, cum şi de ce a ajutat o vocaţie de acest fel să devină un fenomen infracțional de magnitudinea SOV?

Dacă actorii politici ar fi fost de o mai bună calitate decât Vântu, acesta din urmă nu ar fi constituit liantul întru perpetuarea infecției, ci punctul de convergență al responsabilității politice. În loc să-și dea mâna pentru a eradica un focar de infracționalitate, oamenii politicii au preferat să stea la mâna lui. Au sărutat această mână.

Acum a venit timpul să strângă această mână din nou. De data aceasta cu ușa. Cu ușa celulei. Dacă tensiunile nu ar fi căpătat un caracter extrem de personal, probabil că unele mezalianțe ar fi continuat pentru încă multă vreme.

Ilustraţie & Copyright © 2010 - ION BARBU

Este important ca locul să fie curățat de o caractiţa infracţională, dar este vital să vedem ce (ca să nu zic cine) va lua locul lui SOV. Vidul nu este nici tentaţia politicului, nici a infracţionalităţii de acest tip. La nivelul mogulimii de presă, lucrurile sunt deja vizibile – apune mogulul Vântu, răsar alți moguli.

Să lăsăm justiţia (câtă mai există) să-şi facă datoria (dacă mai ştie cum) în tot ce ţine de ”portofoliul Vântu”. Dar a scăpa de Vântu constituie numai primul pas. Cel de-al doilea este cu mult mai important: dependenţa clasei politice româneşti de Vântu trebuie să dispară. Şi aici Vântu nu mai este numele unei persoane. Este un nume generic.

Dacă această dependenţă nu dispare şi este doar înlocuită cu dependenţa de un alt “Vântu”, proverbului ”Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor” îi vom adăuga, nu peste multă vreme, altul: ”Căderea mogulilor, bucuria mogulașilor”.

Şi mogulaşul de azi poate fi megamogulul de mâine.

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist
Posted in