De ce nu cred în izbânda strategiei MUIE!

Eminescu nu a câștigat polemicile pe care le-a purtat pentru că ar fi avut mereu dreptate. Pe unele le-a câștigat pentru că scria mai bine decât adversarii săi.

Titu Maiorescu nu a câștigat polemicile pe care le-a purtat pentru că ar fi avut mereu dreptate. Pe unele le-a câștigat pentru că scria mai bine decât adversarii săi.

Pe când eram student, unul din profesorii noștri cei mai îndrăgiți, Al. Piru, s-a aflat angajat în două polemici cu doi critici și istorici literari – G.C.N. și T.V. Nu le-a câștigat fiindcă a avut neapărat dreptate.

În cea purtată cu G.C.N. se pare că n-a prea avut dreptate deloc. Dar replicile sale erau sclipitoare, pe când cele ale adversarului său erau terne, prea tehnice pentru gustul nostru.

În polemica purtată cu T.V., Piru a câștigat printr-o lovitură sub centură. Replica lui suna cam așa:

“Când era copil, T.V. visa să devină un mare poet, dar nu avea niciun pic de talent. Aflase el că toți marii poeți suferiseră de tuberculoză. Aș că s-a hotărât ca în fiecare zi să intre în pivnița casei, să dea jos cămașa de pe el și să stea o oră, două cu spatele lipit de peretele rece și umed al pivniței, pentru a contracta tuberculoza. Așa a rămas T.V. șchiop.”

Da, T.V.  avea acest handicap fizic, dar asta nu însemna că nu avea dreptate în ce îi reproșa lui Al. Piru. Numai că noi, studenți în primul an, unii dintre noi încă adolescenți, ne-am distrat de minune, n-am fost prea revoltați de murdăria atroce a replicii. Mai degrabă am considerat că polemica fusese câștigată, în chip strălucit, de Al. Piru.

Desen și © – DION

Printre primele recomandări pe care un antrenor priceput le face jucătorilor săi înainte de a-i trimite în teren este să le reamintească:”Nu intrați în jocul lor, că pierdem. Jucați ce am pregătit la antrenamente și câștigăm!”

Iată însă că membri ai elitelor românești în loc să descurajeze intratul în jocul adversarului, îl aplaudă, ba chiar îl recomandă cu toată căldura. Ce nu înțeleg acești mentori este că în felul acesta fac jocul adversarilor politici și-i ajută să mai câștige încă o dată.

Aflat mâine în mijlocul unor demonstranți, un gingaș sociolog nu poate trece dincolo de ”Muie PSD!” sau ”Du-te dracului!”. Un filozof sofisticat și un teolog cu ștaif nu pot depăși punctul de fierbere limitat în cazul lor probabil la ”Du-te-n p***a mă-tii!”

Când de partea cealaltă vin replici cu mult mai spectaculoase, mai “suculente”, replici “profesioniste” – “Să-ți f*t mam’marea-n bot” sau “Te bag în p***a mă-tii, cu picioarele-nainte, să-ți rămână gura afară, să m c*c în ea.“ partida e pierdută.

Votul se duce spre profesioniști, căci așa cum răul este, de cele mai multe ori, mai spectaculos decât binele, și înjurătura profesionistă este mai apreciată de “masele largi” decât chițăitul nervos al amatorilor.

Lupta politică este în bună măsură un spectacol. Din ce în ce mai des, unul de proastă calitate, vulgar. Și trebuie să fii un mare artist ca vulgaritatea ta să fie preferată vulgarității celorlalți combatanți.

Dincolo de duplicitate (vezi ce spuneau despre demonstranții din 2012 și ce spun azi) a încuraja angajarea într-o cursă Muie! vs. Muie! se poate solda cu aceiași câștigători din 2012.

Și nu e întâmplător că tocmai unii dintre cei care au condus cu ani în urmă la isterizarea discursului public, pentru ca apoi să deplângă rezultatele alegerilor, pledează azi pentru strategia MUIE!

Numai că, atunci când te hotărăști să te angajezi în proba “olimpică” de  Cine scuipă mai tare și mai gros e bine să fii sigur că bojocii tăi sunt mai puternici decât ai adversarului.

Altfel termini lupta ca un afiș electoral acoperit cu flegme, de sub care nu ți se mai zărește chipul.

Și iar încep văicărelile. C-o fi, c-o păți, că să vezi ce zicea Hannah Arendt, vă amintiți ce mărturisea Albert Camus, bla-bla, bla-bla.

În sfârșit, parcă era vorba că noi nu suntem ca ei. Mai suntem siguri care sunt ei și care suntem noi?

 

23+

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist
Posted in