Cu cine/cu ce ne solidarizăm și de cine/de ce anume ne disociem

 

april-2009-044

Când doi dintre cei mai buni prieteni ai mei, scriitori, m-au întrebat dacă vreau să semnez un document elaborat ca urmare a controverselor declanșate de atribuirea Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu – Opera Omnia din acest an, le-am explicat de ce nu pot semna acel document.

Câteva dintre motive le-am enunțat și public – aici, și aici. Rezumându-le, am considerat că:

a)   ar fi nedrept și necuviincios să cer demisia juriului ”în bloc”, înainte de a ști în ce constă vinovăția fiecărui membru în parte;

b)   ar fi nedrept să mă asociez acuzației aduse lui Nicolae Manolescu că “s-a pretat la manevre de intimidare a juriului”, în lipsa mărturiilor celorlalți membri ai juriului care să susțină acuzația;

c)    ar fi o eroare să mă asociez recomandării ca un juriu de profesioniști foarte respectați să fie înlocuit cu profesioniști mai tineri pentru motivul că cei dintâi sunt în vârstă și nu mai pot înțelege literatura celor mai tineri;

d)   ar fi o dovadă de necolegialitate să-mi pun semnătura pe un document în care talentul literar al câștigătorul ediției din acest an este contestat cu o vehemență care ocolește dreptul la subiectivitate al unor reputați critici literari.

Nesemnând acel document, nu am refuzat inițiatorilor și semnatarilor lui dreptul la indignare. Dar respect prea mult acest drept, pentru a nu-mi fi impus să nu-mi exprim indignarea, până nu sunt sigur că toate acuzațiile stau în picioare.

Ce a urmat a dovedit că nu toate acuzațiile inițiale au stat în picioare și că nu toate afirmațiile făcute în documentul respectiv rezistau probei unei poziționări coerente, lipsite de patimă.

A fost și motivul pentru care, un semnatar ori altul al textului inițial și-a retras semnătura. A fost și motivul pentru care, ulterior, un semnatar sau altul al documentului s-a disociat de unele afirmații din textul semnat.

Astăzi am semnat următorul text de solidaritate:

“Dreptul la opinie critică este inalienabil şi el defineşte condiţia de scriitor, ca şi pe cea de om de cultură. Preşedintele Uniunii Scriitorilor, dl. Nicolae Manolescu, a fost cel dintîi care l-a susţinut de-a lungul întregii sale activităţi.

Cu toate acestea, în numele echilibrului şi al unei corecte şi nuanţate măsuri a lucrurilor, ne disociem ferm de atacurile din ultima vreme care şi l-au ales drept ţintă pe Nicolae Manolescu, unul dintre reperele indiscutabile ale culturii române.”

Semnându-l, nu mă solidarizez cu evident discutabila funcționare a uneia dintre etapele jurizării din acest an. Nu mă solidarizez nici cu editorialul lui Nicolae Manolescu din România literară, un text cu trimiteri prea personale și, unele, prea nedrepte – un text prea iritat, nu unul echilibrat.

Nu mă solidarizez nici cu un regulament care nu știe să evite, pe cât posibil omenește, situații care cad sub incidența unui potențial “conflict de interese” instituțional sau doar trezesc o asemenea suspiciune.

Semnând textul de azi, nu mă solidarizez nici cu toate pariurile literare ale criticului. O prietenie de câteva decenii ne-a dovedit amândurora că, în chip natural, avem și destule gusturi diferite. Am reușit să respectăm diferența și să ne bucurăm de convergență; atâta și cum există.

Mă solidarizez cu dreptul unui intelectual strălucit de a nu fi tratat ca ultimul becali; și cu un critic care a pus în brațele literaturii române câteva batalioane de scriitori remarcabili. Pe unii dintre ei, chiar în momente când ei înșiși nu prea bănuiau cam cât ar putea valora o pagină a lor la o bursă a valorilor literare.

Mă solidarizez cu un prieten care, când alți prietenii mă vindeau Securității, s-a solidarizat cu mine, riscând mai mult decât riscase cândva pentru el însuși. Și mă disociez, vehement, de analfabetismul moral care a invitat DNA să-l ia la scărmănat, în numele unei morale fără identitate sigură.

Să-l arunci pe Nicolae Manolescu în fauna populată de Viorel Hrebenciuc, Cătălin Voicu, Dan Voiculescu, Adrian Năstase, Adrian Sârbu, Alina Bica, Dorin Cocoș, Elena Udrea și atâția alții asemenea lor este un soi de haiducism care scoate la iveală Neanderthalul din noi.

Postmodernismul moral al unora dintre noi îmi pare a se fi născut în peștera Ohaba-Ponor. Recomand să nu-l scoatem pe Calea Victoriei, fiindcă, odată ajuns acolo, nu mai poate fi încătușat de nicio DNA.

dt_signature2-e1270748737227[1]

 

 

 

 

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist