Creșterea și descreșterea doamnei Calistru

Când a băgat mâna în buzunarul statului, doamna Calistru a dat de ceva lung și fierbinte, mare și tare, înălțător și viager, cum singură avea să mărturisească în fața instanței despre acea întâlnire de grad zero care-i schimbase viața; y compris moartea.

A strâns bine ce a apucat, până ce degetele sale au devenit totuna cu ce-i pregătise destinul. Unii spun că sfârșitul a prins-o cu mâna aproape topită pe biela-manivelă de stat. Când judecătorul a întrebat-o ”Doamnă, ce-a fost în capul dumitale?”, doamna Calistru și-a dat ochii peste cap și a murmurat ca doar pentru ea: ”Înălțătorul”. ”Ce?”, a spus judecătorul, care nu înțelesese nimic. ”El, Înălțătorul”, a șoptit doamna Calistru.

Verdictul a fost pe măsura dorinței de purificare a societății năclăite doctrinar. După pronunțarea lui, o anumită parte a presei a perpelit-o pe doamna Calistru, la foc moale, pe toate părțile. Unii – pe partea ce  și-o trăsese din acțiunea “Helvetica”, alții – pe partea reținută din aranjamente transcontinetale. Mai toți – pentru piscina cu taxă de intrare exorbitantă, Riga Crypto & Lapona Enigel, instalată în sufragerie și achitată din fonduri nipone oferite pentru eradicarea sărăciei în regiunile istorice ale cnezatelor și voievodatelor românești.

Aproape că îți vine să te-ntrebi: ”Săraca, doamna Calistru, chiar așa de-a dracu’ o fi fost?”

Legenda spune că celula ei era tapetată cu pagini din cele douzeci și opt de ediții ale îndrumarului anonim ”Cum să giugiulim calistrele” și cu coperțile mai puțin numeroaselor ediții ale studiului lui Eric Fromm ”Brabantul sau Berbantul?”. Dar ce a produs uluirea presei, de toate felurile și toate culorile, a fost un exemplar adnotat, ba chiar și comentat pe zeci de foi goale din Monitorul oficial, al celebrului ”Incrementa atque decrementa Aulae Hotzomanicae”.

Ilustrație & Copyright 2011 - DION

Agenția de presă ”Pe surse relativ curate” a prezentat stenogramele secției de Economie-Finanțe a Academiei Române în care președintele sesiunii extraordinare afirmase, fără ezitare: ”Chiar dacă eu și doamna Calistru am fost inamici politici, trebuie să spun că, de n-ar fi fost vorba despre o persoană de-acum decedată, doamna Calistru ar fi devenit colega noastră și, într-o zi, s-ar fi cuvenit să fie numită președinta, dacă nu cumva chiar calistra onorabilei noastre instituții”.

Unanimitatea cu care a fost întâmpinată declarația academicianului intact a devenit studiu de caz pentru studenții interesați de felul în care știința trebuie să fie, întotdeauna, deasupra pasiunilor; chiar și a celor politice.

Ce pare cu adevărat  bizar este că, de la o vreme, tocmai existența doamnei Calistru este pusă la îndoială, dar pentru asta nu este nevoie să fie inventată, așa cum s-a întâmplat în cazul altor produse celebre. Nici măcar nu ar fi chemat-o Calistru. Și odată ce această versiune distorsionată a realității a prins în sânul maselor largi și disperate, hărmălaia a pus din nou stăpânire pe toate straturile societății. Nostalgia după “Epoca Calistru” s-a transformat într-o epidemie zonală care îngrijorează profund Parlamentul European.

Fundătura în care a intrat, încă o dată, țara l-a obligat pe profesorul Lazariade să amintească poemul lui Kavafis, ”Așteptându-i pe barbari”. Nemaisosind, aceștia din urmă lăsaseră cetatea fără cea mai realistă dintre soluții.

Faptul că noi am avut-o pe doamna Calistru și n-am știut cum să profităm de ea a făcut-o pe dânsa să profite de tot ce i-a plăcut și pe noi să dovedim că suntem încremeniți în proiectele altora. După care, doamna Calistru a dispărut  în legendă și ne-a lăsat în tranziția noastră perpetuă: de la o fi fost la n-o fi fost și retur.

Locul de baștină al doamnei Calistru a ridicat în centrul urbei o statuie în care doamna apare cum singură s-a descris: strângând cu mana ei pasionată acel ceva lung și fierbinte, mare și tare, înălțător și viager, cum numai în buzunarul unui pantalon de stat se poate găsi.

Într-un album apărut în condiții grafice excepționale la Institutul și Muzeul Român pentru Cercetări despre Cercetări asupra Cercetării ce conduce la Cercetarea Cercetării Fundamentale (IMRCCCCCF), monumentul îi este atribuit celebrului sculptor anonim Alfons Brebu și se numește, simplu – așa cum simplă este și situația descrisă mai sus – “Calistru”.

 

0

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist
Posted in