Coana Volodia față cu Reacțiunea

Prea mititel și cu temperament de dl Goe, pentru ca Leonte Răutu să fie înduplecat să-l lanseze în vreo intreprindere serioasă; prea tinerel spre a fi cooptat între hagiografii oficiali ai lui Nicolae Ceaușescu, deși dovedește sârg și talent; prea fugit din țară pentru ca, în 1990, să fie numit co-dirijor, alături de Adrian Severin, al corului ideologic Ion Iliescu și poporul; prea ambițios spre a înghiți afrontul că, sub Emil Constantinescu, deși l-a plimbat pe Adam Michnik prin parcul de la Cotroceni, nu s-a ales cu nimic consistent; prea băgăcios ca să nu intre, până la urmă, pe sub pielea lui Ion Iliescu spre a scrie împreună cartea de căpătâi a românimii gânditoare – pe atunci de stânga, azi – de dreapta, Marele Șoc; după ce ne-a lăsat să înțelegem că România sub proaspătul ales, Traian Băsesecu, riscă să devină un fel de Venezuelă a lui Hugo Chavez, Vladimir Tismăneanu a fost, în sfârșit, cooptat de noul președinte al României. De atunci, a îmbrăcat armura de pretorian vigilent și n-o mai dă jos de pe el. Iarnă-vară,viscol-pară, apără statuia Protectorului.

Împotriva cui?

Împotriva tuturor acelora care au alte opțiuni politice decât cele mereu în schimbare ale Protectorului și, pe cale de indigo, ale pretorianului însuși. S-a implicat în matrapazlâcuri prin care două institute au fost comasate și i s-au pus la dispoziție. De atunci, lecțiile sale de democrație și civilitate au crescut în progresie geometrică.

Nici un om serios nu poate să nege că manifestațiile de stradă ale ultimilor zile nu au constituit o combinație de ingrediente foarte diferite. De când există asemenea manifestații, ele sunt urmărite de acest risc.

Nici un om serios nu se poate îndoi că adversari politici ai lui Traian Băsescu au încercat să facă tot ce le stă la îndemână spre a întreține vâlvătaia stârnită, a nu se uita, chiar de mârlănia lui Traian Băsescu.

Nici un om cu dragoste pentru cetate nu se poate bucura să o vadă vandalizată de huligani care-și mută teatrul războaielor pe scena unde înfruntările sunt și ar trebui să rămână de o altă natură decât ciomageala galeriilor ce au transformat tribunele stadioanelor în arene de gladiatori.

Dar numai un lichelism patentat poate șterge cu buretele diferențele dintre grupurile de oameni ce au ieșit în stradă, împingând spre concluzia că aveam de-a face doar cu o pegră a societății gata de a săvârși un pogrom:

Dar aceste explozii nu se intampla ex nihilo, exista antreprenorii urii si resentimentului social, demagogii de serviciu si negustorii de slogane. Pegra nu se mobilizeaza de la sine. Niciun pogrom in istorie nu a avut loc în chip cu desăvârșire spontan.”

Adevărat, există mulți negustri de slogane azi, dar nici unul nu se ridică până la glezna Coanei Volodia, căreia i se năzare că dă nas în nas cu, scuzați-mi virgulele, Reacțiunea, ori de câte ori oamenii își exprimă nemulțumirea față de Traian Băsescu și guvernarea PDL-ului.

Într-o enciclică a ultimelor zile, acest Papă (tot) al anticomunismului caviar își exprima tristețea că tocmai acum lipsește din presă un alt destoinic halebardier al Președintelui.

Desen & Copyright 2012 - Alex DIMITROV

Păi, da, tot ce ne mai lipsea în aceste momente era un alt anunț despre o casetă cu sex oral, de data asta “beneficiarul” serviciilor fiind, nu-i așa?, Raed Arafat. Și cu asta, lingăii prezidențiali mai câștigau o partidă pentru omul lor.

Dacă este adevărat ce spune Vladimir Tismăneanu, că “Linia de demarcare îi separă pe prietenii civilizației de susținătorii barbariei”, Tismăneanu ar trebui să accepte că nu tot ce nu-i servește interesele personale poate fi considerat Reacțiune și că  sportul său preferat – ”Hai să punem macaroane pe ochii și urechile oamenilor!” nu poate fi practicat la infinit.

Unii cred că în România se poate vorbi despre dictatură. Eu, unul, nu sunt convins că avem încă de-a face cu o dictatură. Dar ideea că de nu e dictatură, totul e suportabil și trebuie înghițit la nesfârșit nu mi se pare decât o conservă de gândire expirată.

Tonul unor texte semnate de o adevărată servitorime prezidențială în aceste zile poartă în el damful acuzelor pe care Ceaușescu și structurile sale de intimidare le-au folosit la sfârșitul lui decembrie 1989. Iată adevăratul joc cu focul practicat în aceste zile.

Lupi ideologici îmbrăcați în blănițe de miei civici se dau drept pompieri îngrijorați, dar din buzunarele uniformei lor se aude, din ce în ce mai tare, zgomotul cutiilor cu chibrituri.

Se spune că cei mici, dacă se joacă ziua cu chibrituri, noaptea fac pipi în pat. Halal pompieri!

Dacă li se va întâmpla și rușinica asta, n-ar fi surprinzător să-i auzim strigând: “Săriți, a venit Reacțiunea și a făcut pipi în patul meu!”

0

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist
Posted in