“CITIZENFOUR”. Ce au în comun corectitudinea și incorectitudinea politică?

 

Pécs 2014. Dirk Wilutzky, Yves Bonnefoy, Adonis, Arwad Esber și Dorin Tudoran
Pécs 2014. Cu, de la stânga la dreapta, Dirk Wilutzky, Yves Bonnefoy, Adonis și Arwad Esber.

Multe. Inclusiv lipsa de umor.

Anul trecut, cei doi câștigători ai Marelui Premiu Internațional de Poezie Janus Pannonius (aici) – Adonis și Yves Bonnefoy – au venit la Budapesta însoțiți. Primul – de Arwad Esber, una dintre cele două fiice ale sale, directoare a unei cunoscute instituții  franceze – Maison des Cultures du Monde.

Cel de al doilea – de Dirk Wilutzky, partenerul fiicei sale, Mathilde, unul dintre coproducătorii documentarului CITIZENFOUR. Un laptop uitat în avionul companiei Air France a produs mari îngrijorări. A fost însă recuperat rapid, eveniment udat cu câteva pahare de pálinka.

Timp de o săptămână, am călătorit împreună, am fost, pentru două zile invitații lui Ferenc Tolvaly (prieten, spirit cu adevărat renascentist, un om de un rafinament care a cam dispărut, un motor intelectual capabil să opereze în cinci-șase culturi majore) la Chateau Visz, unul dintre proiectele sale de suflet, am râs cu sau de Gérard Depardieu.

Cu Dirk am vorbit – mult și pe îndelete — despre povestea controversatului Edward Snowden. În acel sfârșit de august, montajul documentarului era pe sfârșite, așa că Dirk a plecat cu o zi înaintea noastră pentru a se alătura echipei sale, la Berlin. Premiera a avut loc pe 10 octombrie, la New York.

Deși fascinat de ce aflam, poziția mea a rămas, totuși, aceeași: adevărul trebuie spus, numai că, a te refugia la Moscova, pentru a spune adevărul despre Washington, mi se pare o soluție cel puțin problematică.

Cred că istoricul Hubertus Knabe are dreptate, când spune “E tragic că a primit azil într-un loc unde nu există democrație iar poliția secretă are un rol atât de important încât fostul ei șef este azi președinte.” , chiar dacă Putin nu a fost neapărat șeful întregii poliții secrete sovietice.

Azi, Snowden ar vrea să se stabilească în Elveția, unde a lucrat, sub acoperie diplomatică, la Geneva, între martie 2007 și februarie 2009. Nu știu ce șanse are să primească un asemenea azil politic, după cel primit din partea Moscovei putiniene.

Când l-am văzut pe Dirk pe scenă, cu Oscarul în mână – alături de Mathilde și Laura Poitras – m-am bucurat foarte mult. L-am felicitat, chiar în acea noapte, printr-un scurt mesaj electronic. Dar, după asasinarea lui Boris Nemțov, afirmația lui Knabe devine și mai greu de ignorat.

 x

***

Oprah Winfrey poate glumi pe seama oricui, căci are statut de media & political royalty. Evident, nu oricine își poate permite să facă glume pe seama ei. Neil Patrick Harris și-a permis (aici). Oprah nu și-a ascuns iritarea, dar n-a pornit la război.

Harris face și el parte dintr-o minoritate pe seama căreia, mai ales la Hollywood, nu e înțelept să faci glume. Oricât de plină de sine este, Oprah a învățat că, uneori, e înțelept să taci și să înghiți. Așa că, a stat îmbufnată preț de zece minute. Și cam atât.

 ***

John Legend este coautorul imnului Glory (din Selma), care a câștigat Oscarul la categoria partiturilor originale. Discursul său a fost un eșantion de activism tipic hollywoodian: America, ne-a spus el, este țara cu cei mai mulți deținuți – “We live in the most incarcerated country in the world.”

Pasul următor (“There are more black men under correctional control today than there were under slavery in 1850.”) trezește perplexitate, căci nu ia în calcul rata populației din 1850 vs 2015 (aici).

Pentru mine, însă, nicio nerozie de acest tip nu bate o mai veche “cugetare” a celebrei Whoopi Goldberg – ”I don’t really view communism as a bad thing.” Evident, din reședințele extravagante ale Hollywoodului, democrația lui Putin este cu mult mai tentantă decât cea americană iar comunismul (de ce nu?) – visul de aur al omenirii hollywoodiene.

 ***

În sfârșit, trebuie să fii cu totul mancurtizat pentru a-l acuza tocmai pe Sean Penn de xenofobie și să-i ceri să prezinte scuze pentru acel “Who gave this son of a bitch his green card?”, rostit după ce a anunțat că prietenul său (aici), regizorul de origine mexicană Alejandro Iñárritu, a câștigat Oscarul pentru Birdman. Dar nimeni nu poate pune punctul pe acest “i” mai bine decât a făcut-o chiar Sean Penn (aici):

I’m always surprised by flagrant stupidity. I keep having more hope,”/…/”In fact, I have a big fucking you for every…anybody who is so stupid not to have gotten the irony when you’ve got a country that is so xenophobic,”/…/”If they had their way, you wouldn’t have great filmmakers like Alejandro working in this country. Thank god we do.”

Mai mult, Sean Penn și-a rânduit comentariile pe scenă în așa fel, încât prietenul său să fie cel dintâi care să afle că Birdman câștigase Oscarul: “There’s a little inside humor with he and I where I know, and wanted to know, that he would be the first person in that room to know that his film won.” 

Mă întreb cine va fi regizorul care va produce filmul genial (fie el artistic, fie el documentar) despre muntele de ipocrizie, ignoranță și cinism care este Hollywoodul — această lumea a corectitudinei politice, deseori atât de incorectă.

Până una, alta, merităm cu toți o vacanță de primăvară. Să ne regăsim cu bine!

dt_signature2-e1270748737227[1]

0

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist
Posted in