Către seară

UGO  FOSCOLO

Forse perché della fatal quïete
Tu sei l’imago a me sì cara vieni
O sera! E quando ti corteggian liete
Le nubi estive e i zeffiri sereni,

E quando dal nevoso aere inquïete
Tenebre e lunghe all’universo meni
Sempre scendi invocata, e le secrete
Vie del mio cor soavemente tieni.
Vagar mi fai co’ miei pensier su l’orme
che vanno al nulla eterno; e intanto fugge
questo reo tempo, e van con lui le torme
Delle cure onde meco egli si strugge;
e mentre io guardo la tua pace, dorme
Quello spirto guerrier ch’entro mi rugge.

 

(Recită VITTORIO GASSMAN)

 

E poate fiindcă-al morții chip în tine
îl văd înscris, c-atât de dulce-o, seară,
mi te cobori! Că te-nsoțesc senine
blânde-adieri sau norii albi de vară,

că din văzduhu-înzăpezit străine
lungi umbre-aduci spre noi ce mă-nfioară,
mereu dorită tu cobori în mine
și tainele-mi pătrunzi din zbor, ușoară.

Pe urmele neantului cu gândul
să rătăcesc mă-ndemni; și timpul fuge,
rău timpu-acesta, și cu el de-a rândul

durerile ce mă muncesc; mi-ajunge
pacea să-ți sorb, ca să-mi adorm flămândul
războinic suflu care-n mine muge.

(Traducere Eta Boeriu)

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist
Posted in