Carevasăzicălly correct

Orice spui, orice poziţie adopţi, rişti să fii pus la stâlpul  infamiei. Chiar dacă te abţii să iei o poziţie în legătură cu un subiect, tot acolo ajungi. Dacă spui ceva, de ce o faci? Dacă nu spui nimic, de ce taci? Ce ascunde tăcerea ta? Ce ascunde poziţia luată? Cu cât vorbeşti mai limpede, cu atât mai înfuriată devine întrebarea: ”De fapt, ce vrea să spună ăsta?” 

Pentru unii, nici măcar această vârtelniţă a suspiciunilor nu este suficientă. Apetitul lor pentru bălăcăreală este atât de mare, încât îşi răspund singuri la asemenea pseudo-frământări. Îţi pun în gură vorbe pe care nu le-ai rostit; în minte – gânduri pe care nu le-ai avut; în inimă – sentimente pe care nu le-ai nutrit; şi în spinare un “cazier virtual”. Totul a devenit virtual. Adică, odată lansată în hyperspaţiu, minciuna devine adevăr şi se eternizează. 

De ce spui asta despre asta şi nu spui ceva şi despre astălaltă? De ce te iei de un infractor, dar faci pe niznaiul în legătură cu altul? De ce te declari scârbit de turnătoriile unuia, dar taci mâlc în legătură cu denunţurile altora? De ce eşti aşa de dur cu extrema dreaptă, dar extrema stângă nu-ţi dă coşmaruri. Sau invers. Cu alte cuvinte, de ce nu vorbeşti – întotdeauna şi în acelaşi timp – despre tot şi despre toate. Un caz ilustrativ pentru cât de uşor confundăm cacofonia cu polifonia. 

De ce te legi de gura leului ăsta de Băsescu, dar nu scoţi o vorbă despre crinul ăla deja ofilit de Antonescu? De ce o iei peste picior pe panseluţa asta de Elena Udrea, dar nu-i pui o piedică şi urzicii ăleia de Olguţa Vasilescu? De ce râzi de cum numără abacul parlamentar Anastase, dar nu ceri numărarea ouălelor de aur ale lui Năstase-Paişpe Case? De ce te pune pe gânduri bunăstarea lui Voiculescu-Sfârlează-fără-Fofează, dar te lasă rece prosperitatea galopantă a lui  Atilla Verstóy-Kerestoy? De ce tragi permanent în muşeţelul ăsta naţional de Boc, dar eviţi să spui ceva despre mătasa broaştei ăla de Tăriceanu? Ce ai cu levănţica asta de Pinalti, dar n-ai nimic de zis despre coarda aia ruginită de Cătălin Voicu-Stradivarius? 

În general: de ce? 

Ilustrație & Copyright 2011 - DION

Lăsând la o parte faptul că, de multe ori, interpelările de genul acesta nu au nici o noimă,  inchizitorii virtuali uită un lucru simplu: peste tot în lume, guvernanţii sunt luaţi mai aprig în colimator decât cei din opoziţie, mai ales când fac legea în toate ramurile puterii. Asta nu înseamnă că de cum te trezeşti aruncat în opoziţie de votul oamenilor devii vreun îngeraş, iar aleşii sunt cu toţii nişte găinari. Când revin la putere, cei ce stau astăzi pe tuşă devin ţintele preferate ale presei. Şi închizitorii virtuali o iau de la început cu al lor “De ce, domne’, de ce?” 

Una dintre ştirile săptămânii sună astfel: “Administraţia pentru Supravegherea Câinilor fără Stăpân a găsit “soluţia” pentru problema maidanezilor.“ Aflăm că Administraţia respectivă “se pregăteşte pentru recensământul tuturor câinilor din Capitală.” Operaţiunea va costa “aproximativ un milion de euro”. 

Mă întreb cam cât ar costa un recensământ al Vorbelor fără Cap şi fără Coadă, (această rasă de maidanezi hyperspaţiali) sau înfiinţarea unei Administraţii pentru Supravegherea Jigodismului Virtual. Ştiu, asemenea întrebări vor fi sancţionate cu promptitudine, căci, vezi bine, ele sunt un semn al nostalgiei după cenzură sau, şi mai rău, dovadă peremptorie de incorectitudine politică. 

Există un banc vechi, foarte potrivit pentru situaţia în care ne aflăm. ”Ştii de ce are Cutare cap?” ”Nu.” ”Ca să nu-l plouă în gât.” Umblă atâtea vorbe fără stăpân în lumea noastră virtuală, încât am început să arătăm ca o specie foarte stranie: gâturi pentru care creierul e doar un simplu acoperiş ce ne păzeşte de ploaie. 

Cam cine/ce şi de ce mai beneficiază de imunitate totală la acuza de incorectitudine politică? Aştept cu emoţie un răspuns gândit cu capul, nu cu gâtul; carevasăzicălly correct

0

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist
Posted in