Când tocmai onestitatea lipsește (III)

Câteva mituri mai mult decât parazitare ies din volumul lui Radu Ioanid cu picioarele rupte. Primul este cel al asasinării lui Mihai Botez.

De la expertiza medicilor Spitalului Elias la mărturii ale unor oameni demni de toată încrederea, totul confirmă că Mihai a murit din cauza unei ciroze hepatice – hemoragie produsă pe varice esofagian. În momentul morții, Mihai se afla pe o listă de așteptare pentru un transplant de ficat. O tragedie pe care văduva Botez continuă să o transforme într-un asasinat politic. Exercițiul public al văduvei Botez, care o ține gaia-mațul cu afirmația că Mihai Botez a fost “un om care și-a dat viața pentru locul uitat de oameni și de Dumnezeu care se numește România”, este o piesă de marketing politico-hagiografic de cea mai proastă calitate.

Mihai s-a confruntat de foarte tânăr (in jurul varstei de 20-22 de ani, dacă îmi amintesc bine ce mi-a spus) cu un accident hepatic foarte virulent. Pentru tot restul vieții ar fi trebuit să țină o dietă strictă etc. Un regim greu de respectat zilnic, de la cap la coadă, de un om plin de viață, monden și extrem de sociabil. Moartea sa nu s-a datorat nici unui asasinat în incinta Spitalului Elias, nici unei iradieri pe când s-a aflat la Tulcea – o altă componentă a mitologiilor de evitat. Când l-am văzut pentru ultima oară cu puțin de dispariția sa, în incinta Departamentului de Stat, m-am îngrozit. Era negru-pământiu, avea o privire pierdută. O umbră. 

Aurel Dragoș Munteanu (prieten încă din tinerețe), pe care Mihai l-a înlocuit la ONU și apoi la Washington, a fost victima unei tragedii similare. În anii ’70, pe când eram colegi de redacție la revista Luceafăul, Aurel a făcut o călătorie în India, unde a contractat o hepatită foarte agresivă. S-a tratat, a urmat o dietă strictă, dar peste ani, după ce rămăsese și el definitiv în America, boala a recidivat și l-a răpus. Familia sa, spre deosebire de văduva Botez, a trăit cu demnitate această tragedie și nu i-a înlocuit cauzele cu scenarii rocambolești, deși statutul lui Aurel ar fi putut invita ușor la scenarii ieftine.

Un alt mit care se prăbușește, datorită dovezilor conținute de volumul lui Radu Ioanid, este sacrificiul făcut de Mihai prin renunțarea la cetățenia americană, pentru a putea îndeplini funcția de ambasador al României la ONU și apoi la Washington. Mihai a făcut multe sacrificii pentru o Românie mai bună, nu însă și pe acesta, căci nu a avut cetățenie americană.

O altă inexactitate grosolană este aceea potrivit căreia, aflat ca bursier la Woodrow Wilson International Center for Scholars, Mihai ar fi aflat că în România i se înscenează o acuzație privind niște fonduri transmise lui de Ion Rațiu și atunci a hotărât să nu se mai întoarcă în România.

Sunt cel care l-a întâmpinat la sosire pe Mihai. Cum apartamentul său de bursier nu era încă pregătit, Mihai a stat pentru o vreme la noi. Ne-a spus din prin seară că hotărâse încă de la București să nu se mai întoarcă în România, dar că ne roagă să nu împărtășim nimănui această informație, până nu o anunță el. I-am respectat decizia, de aceea nu pot respecta un mit mai mult decât ieftin.

Nu sunt singurele mituri care se clatină în paginile volumului de documente comentate editat de Radu Ioanid. Cel cu săgețile otrăvite, care fi trebuit să-l ucidă este monumentală. Dar mă opresc aici cu lista, lăsându-i cititorului cărții libertatea de a-și face propriile descoperiri și de a judeca de unul singur ce rezistă și ce nu la o analiză coerentă.

Dincolo de slăbiciuni și erori, cu mult mai presus decât ele, Mihai Botez a fost un om care merită admirație, dragoste și respect. Din partea mea le-a avut. Dar mitologiile ieftine, hagiografiile, minciunile, campaniile de dezinformare, calomniile la adresa celor care consideră că neadevărurile nu pot servi memoriei unui om cu atâtea merite trebuie respinse.

Nu știu câte guri a reparat în cariera sa de stomatolog Magda Michaela Sorina Christina Sichitiu Botez etc., dar în mod sigur intervențiile sale “publicistice” de a rupe gura târgului i-au reușit. Numai că gura pe care o rupe mai mereu nu este cea a târgului. Este propria gură.

Magda Botez i-a asigurat lui Mihai o mult râvnită liniște material-financiară. Posterității lui Mihai Botez însă văduva abuzivă îi pune piedici dintre cele mai nemeritate. Și nu este singurul membru al familiei lui Mihai care o face, fără să realizeze care pot fi consecințele.

Tenacitatea văduvei Botez de a apăra memoria soțului dispărut este demnă de tot respectul. Prea multe din procedeele folosite în atingerea scopului propus sunt demne de tot disprețul.

Un dispreț care nu trebuie să-l atingă pe Mihai Botez, un om cu merite de neocolit într-o Istorie a României sub dictatura comunistă.

3+

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist
Posted in