Burghezica

Polarizarea societăţii între cei foarte puţini care au foarte mult şi cei foarte mulţi care au foarte puţin nu este un model liniştitor. Nu trebuie să fii neapărtat economist pentru a înţelege unde poate duce intensificarea unui asemenea trend, cum nu este nevoie să fii neapărat sociolog pentru a întrezări marasmul social ce poate fi provocat de acutizarea acestei polarizări.

Deşi reală, explicaţia acumulărilor proprii ”capitalismului sălbatec” nu este suficientă şi, mai ales, nu poate fi invocată la nesfârşit. De la corupţie la inepţiile unui stat ce parodiază statul de drept, explicaţiile sunt mult mai numeroase şi mai neliniştitoare.

În ziua de 12 iulie, Ovidiu Pecican a publicat în România liberă un text foarte interesant, intitulat Katastroika. Analiza nu putea să-i scape unui istoric ca Zoe Petre (ea însăşi autoare a unui text despre aceeaşi “stare de lucruri”, Piramida lui Maslow) care îi dedică un scurt comentariu pe blogul personal – Katastroika vs. ferestuica.

Unul dintre efectele polarizării la care mă refer este subţierea alarmantă a clasei de mijloc. Cea din urmă pare să aibă destinul unei ţesături ce ”intră la apă” fără sfârşit. De la mărimea unui palton a ajuns cam cât un fes.

Ilustrație & Copyright © 2010 - ALEX DIMITROV

Singurul palier al rebegitei burghezii româneşti de astăzi care o duce bine este cel de sus, format  în bună măsură — cum exact şi cu umor observă Cristian Teodorescu – din cei proveniţi din fosta aristocraţie comunistă, oameni cu un neaşteptat simţ al afacerilor.

În fapt, doar cei cu talent temperat pentru a face bani au suferit declasarea socială — de la aristocraţie roşie la burghezie tricoloră. Cei cu “spirit antreprenorial” şi ”fonduri de rulment” ”la purtător” şi-au schimbat doar adresa – de la aristocraţia comunistă la oligarhia patriotică.

Pe linia deschisă de “ferestruica”  — via “katastroika” — , statutul  (cam de-un cot, ori de-un boc, cum vreţi) ce i se asigură clasei de mijloc (cândva numită si burghezie) este “burghezica”.

Adică, nici prea mare – ca să nu ameninţe interesele mogulilor (de partid, de afaceri, de presă, de sindicate etc), nici prea mică – fiindcă într-un asemenea caz, statul de drept ar arăta cam rău. Şi asta nu se face într-o ţară membră a Uniunii Europene, nu?

0

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist
Posted in