Breakfast la Blair House

Numirea dlui Mihai Răzvan Ungureanu în  funcţia  de  premier şi polemicile declanşate de acestă hotărâre mă duc cu gândul înapoi la anul 2005. Era prima vizită în Statele Unite a noului preşedinte al României. Cu acel prilej, dl Traian Băsescu a invitat la un mic dejun, la Blair House, un grup de oameni cu care a dorit să stea de vorbă. Am avut onoarea de a mă afla printre cei invitaţi.

Dintre persoanele oficiale care îl însoţeau pe dl Băsescu, au participat la acel mic dejun, printre alţii, dna Adriana Săftoiu şi dnii Andrei Pleşu, Mihai Răzvan Ungureanu şi Mugur Isărescu. La sfârşitul întâlnirii, dl Ungureanu mi-a mulţumit pentru cele sugerate preşedintelui în legătură cu portofoliul Externelor.

Ca şi atunci, îi urez şi azi dlui Mihai Răzvan Ungureanu mult succes şi reiau mai jos un text publicat după întâlnirea aceea, întrebându-mă dacă şi-a pierdut chiar cu totul din actualitate. De azi, Cabinetul Ungureanu a devenit realitate şi va trebui judecat doar după ce şi cum face.

*

Breakfast la Blair House

Am avut onoarea de a fi invitat la un mic-dejun cu preşedintele Băsescu la Blair House. Deşi surprins, am acceptat cu plăcere. Îmi notasem câteva lucruri pe care să i le spun. Pe unele am apucat să le rostesc, fie şi parţial, pe altele, nu. Transcriu aici acele gânduri, cu speranţa că ele pot fi încă de folos:

CĂSĂTORIA. România face un mare pas în lume. E ca o fată de măritat. Căsătoria ar trebui să fie una ideală – şi din dragoste, şi din interes. E nevoie de foarte mare înţelepciune – fata nu e prea frumusică, nu vine cu zestre mare şi nici tinerică nu mai este, după 15 ani de orbecăieli.

GLORIA. M-am bucurat să aud ecouri excelente ale întâlnirii din Biroul Oval, dar gloria unei vizite la Washington ţine foarte puţin. Vara trecută, prietenul dlui Bush era dl Năstase. Azi sunteţi dumneavoastră. Chiar în timpul dialogului cu preşedintele Bush, în alte birouri şi anexe ale Casei Albe vizita dvs. luase sfârşit – se lucra deja la vizitele din zilele următoare.

ŞANSA. Când e nevoie de ea, România este percepută ca o pepită de aur. Când nu (mai) este, devine un munte de balast. Plăcile tectonice ale lumii politice se reaşează. Cine rămâne pe dinafară riscă să fie lasat acolo pentru multă vreme. Cine intră în cărţi, dar cu mare handicap, va avea de tras din greu. Nicăieri, titlul unei cărţi a lui Marin Preda nu se potriveşte mai bine ca în Washingtonul politic – Viaţa ca o pradă. Prin această gară, un tren nu trece de două ori. Oricum, România a pierdut prea multe trenuri. Jucaţi-vă şansa cu înţelepciune!

PUTEREA. Jordis von Lohausen spune despre ea: “Puterea este egală cu forţa înmulţită cu situaţia”. Forţă, tracţiune politică aţi arătat în alegeri. Înmulţiţi  cum trebuie forţa cu situaţia şi veţi evita ipostaza preşedintelui care a  câştigat alegerile, dar nu şi puterea.

ALEGERILE. Lordul Percy: “Este o teologie foarte stranie cea potrivit căreia Dumnezeu vorbeşte doar prin vocea celor 51% (care au câştigat) şi nu şi prin vocea celor 49% (care au pierdut)”. Dacă PUR, cu jocul lui la doua capete, este mai mult un pretext decât motivul adevărat al nevoii de anticipate, lăsaţi Guvernul să-şi facă treaba. Dacă lucrurile încep să meargă, volens-nolens PUR intră în cadenţa guvernării. Altfel, acest partid îşi pierde orice relevanţă.

CORUPŢIA. Robert Klitgaard: “Corupţia = Monopol + putere discreţionară – răspundere”. Odată ce aţi sărit la gâtul corupţiei, nu mai aveţi cale de întoarcere. Trebuie să câştigaţi, chiar dacă e nevoie să muriţi cu ea de gât. Spre a fi credibil, săriţi mai întâi la gâtul corupţilor dvs., apoi la gâtul corupţilor “ălorlalţi”. Respectaţi diviziunea muncii: oricât de iritat aţi fi, nu cereţi celor de la Bruxelles să vă dea numele şi adresele corupţilor. Nu e treaba lor.

POLITICA EXTERNĂ. În proporţie de 95%, ea este produsul politicii interne. Mi-l amintesc pe dl Pleşu – ministru de Externe exasperat de tembelismul politicii interne – spunând: “Daţi-mi o politică internă bună şi vă dau o politică externă excelentă”. *) Nu i s-a dat. Exercitaţi-vă toate căile la care vă dă drept legea pentru ca tânărul, ambiţiosul ministru de Externe, dl Ungureanu, să aibă din ce construi o politică externă competitivă. Un alergător cu un picior sănatos şi unul de lemn nu poate câştiga nici probe de sprint, nici probe de fond.

DIASPORA. Este o mare onoare că aveţi timp să vă întâlniţi cu ea. Totuşi, în Statele Unite, nu diaspora este miza dvs. majoră. Dar, dacă tot găsiţi vreme să o ascultaţi, făceţi-vă timp şi să o auziţi. Altfel, e o pierdere de vreme reciprocă sau un fel de Breakfast la Tiffany, după care, fiecare din părţi se întreabă cine este “the call girl”, Holly Golightly, şi cine dezamăgitul (de film) Truman Capote.

RUGĂMINTE. Dle Preşedinte, ajutaţi-ne să vă ajutăm. Nu vă puneţi piedici de unii singuri. Nu vă daţi peste mână de unii singuri. Nu vă consumaţi în războaie politice inutile sau cu miză minoră. Vă doresc – dvs. personal şi echipei dvs. – mult noroc. Căci aveţi nevoie de mult, de foarte mult noroc. Cum aveţi nevoie şi de mare, de foarte mare atenţie.

Dar, vorba aceea: “Cu atenţie mărită/Orice fată se mărită”.

(Jurnalul Naţional, vineri, 18 martie 2005)

*) Nu există nici o îndoială că dl Andrei Pleșu îl menționa pe cel de la care prelua “apelul”, un alt ministru de externe român – Nicolae Titulescu, dar presa, grăbită cum îi este felul, uita să menționeze acest lucru.

0

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist
Posted in