Bâza

Deschid blogul dlui Marcel Tolcea (La Tolce Vita) și aflu că la Timișoara s-a organizat un miting de protest în fața Universității de Vest. Motivul l-a constituit acordarea titlului de doctor honoris causa dlui Horia-Roman Patapievici. Încerc să-mi amintesc când s-a mai organizat o manifestație similară și al cui a fost numele celui contestat atât de vehement pe motive profesionale. Nu-mi amintesc.

Spre deosebire de dl Tolcea, care ne dă amănunte amuzante în legătură cu protestatarii (meserii, funcții, performanțe profesionale, simpatii politice, activități extra-curiculare, lecturi, lipsă de lecturi etc.), nu știu nimic despre niciuna dintre persoanle care au organizat protestul. Ce cred că simt, și aici mă apropii întrucâtva de dl Tolcea, este motivul real care a declanșat acest prostest oarecum sui-generis.

Politica, bat-o vina!

Anii lungi de polarizare extremă a opțiunilor. Înhămarea unora și altora în campanii electorale fără sfârșit și, uneori, lipsite de orice noimă. Eforturile repetate săptămânal de a-i desființa, de a-i deligimitiza total  pe “ceilalți”. Otrava colorând portrete și caricaturi afișate pe orice gard, pagină de ziar, ecran de televiziune sau platformă electronică de comentarii și discuții. Agresivitatea patologică a limbajului.

Lipsa lecturii joacă și ea un rol important. Contestatarii meritelor intelectuale ale dlui Patapievici au mers pe același mecanism – dar firește, în sens contrar – folosit în propulsarea instituțională a dlui Patapievici. Protestatarii de acum câteva zile își vor fi spus: “Păi, dacă Traian Băsescu l-a numit președinte la ICR, fără să știe cine este, fără să-i fi citit o pagină, atunci, noi, care de asemenea nu l-am citit, de ce n-am avea obligația moral-cetățenească de a-l declara o nulitate?”

Aceiași contestatari își vor mai fi spus că, da, e adevărat, dl Patapievici a fost numit Președinte al ICR la recomandarea dlui Andrei Pleșu, pe atunci consilier prezidențial, dar și lor le-au sugerat niște publicații că dl Patapievici este o nulitate, ba chiar una nutrind profunde sentimente anti-românești. Un asasin moral al poetului național și un denigrator scatologic al bravului neam al românilor.

Evident, tot ce-ți trebuie este o recomandare. Că vine din partea lui Andrei Pleșiu sau din partea vreunui Fane Spoitoru’ al gazetăriei de doi bani, tot un drac. Nu că tot ce a recomandat dl Pleșu a fost mereu o bună investiție, dar să n-o luăm razna cu totul. Că ești recomandat pentru un titlu onorific de profesioniști precum Adriana Babeți și Cornel Ungureanu nu pare să atârne cât o face scuipatul ce îți este aplicat pe frunte de trupeții “celorlalți”.

Desen & Copyrigth 2012 - DION

Adevărat, citatele care se folosesc la infinit împotriva dlui Patapievici nu sunt de natură să consolideze certitudinea că suntem un neam fără pată și fără  prihană, nu ne asigură că tot ce avem de făcut spre a ne eterniza drept poporul “cel mai tare/din parcare”  este să înființăm câte zece filiere ale Vetrei Românești în fiecare localitate rurală și urbană, să tragem grătarul de mititei la umbra teiului și s-o ținem langa: “Fetițe dulci, ca’n București,/în toată lumea nu găsești.”

Dacă am de-contextualiza și apoi re-contextualiza ilegitim citate din toti cărturarii români, teamă îmi e că am rămâne, de la Academie la librărie, cu Drum fără pulbere, Brazde fără haturi și fără Leul albastru sau Levantul.  Am continua să ne mândrim cu Sorin A. Toma, Traian Șelmaru, Eugen Frunză și ne-am ascunde de rușine că i-am dat și pe alde I. L. Caragiale și Emil Cioran. Am pune pe foc  În țara fetelor și am înrăma în os de înger  Ție îți vorbesc, Americă.  Am reciti zilnic Poezia putrefacției sau putrefacția poeziei și am arde toate paginile în care este  tipărită Niciodată toamna. Am ”seca” depresiva ”Lacustră” și în locul ei am ridica statuia exuberantă a patriotului  Giovanni Becali. Ne-am aciua sub mantia mesianică a Tribunului și l-am interzice pe cârtitorul Șerban Foarță.

Imersiunea de lungă durată a dlui Patapievici în apele mocirloase ale patimei politice, episoade jenante la care a fost branșat, dar pe nu le-a explicat niciodată în chip convingător (caseta “sexului oral” de care ar fi beneficiat dușmanul poporului Mircea Geoană, de exemplu), aroganța de care s-a cam molipsit, uzura de care te încarcă orice participare într-un partizant politic lipsit de nuanță au făcut ca la Timișoara cei care nu-l puteau huidui pe Băsescu, fiindcă nu-l aveau în față, să-l huiduie pe Patapievici, fiindcă era la fața locului.

Desen & Copyright 2012 - DION

Vin alegerri, se joacă cu cozonacul pe masă și, potențial, cu ani grei de pușcărie pe sub masă (Adrain Năstase ar putea oferi consultații gratuite, așa, ca de la ou la găină sau viceversa) și, vorba unei poete, ce era tumefiată ”fața locului” până acum, vânătul va deveni culoarea dominantă a lunilor ce urmează.

Ce s-a întâmplat la Timișoara îmi aduce aminte de unele dintre jocurile adolescenței: lapte gros și bâza. Mai ales de bâza. Un joc în care, dacă loveau murdar, unii dintre partenerii de întrecere puteau să-i lase surzi pe alțiipentru câteva zile bune.

Vine o vreme în care multora le vor țiui urechile. Încă un motiv de mândrie patriotică.

 

0

Dorin Tudoran

Scriitor și publicist
Posted in